OraNoua.ro
Publicat în 6 martie 2013, 11:01 / 136 elite & idei

Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Eric Stewart, preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri Româno-American,

Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Eric Stewart, preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri Româno-American,

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu l-a primit, la 6 martie 2013, pe Eric Stewart, preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO).

Oficialul român a evidenţiat eforturile continue depuse de Guvernul român pentru consolidarea şi extinderea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, între acestea un loc semnificativ ocupându-l lansarea, în octombrie 2012, a Task Force-ului pentru implementarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA, adoptată la Washington, la cel mai înalt nivel, la 13 septembrie 2011, pe agenda căruia dimensiunea economică ocupă un loc semnificativ. Bogdan Aurescu a salutat şi încurajat implicarea comunităţii de afaceri în consolidarea acestei structuri, inclusiv prin participarea la reuniunile viitoare ale acesteia.

Eric Stewart a făcut o prezentare a viziunii AMRO asupra modalităţilor celor mai eficiente de participare a structurii pe care o reprezintă la activitatea Task Force-ului pentru implementarea Declaraţiei Comune. În acest context, cei doi interlocutori au discutat despre modul în care AMRO poate sprijini activităţile grupurilor de lucru economice (privind securitatea energetică şi infrastructura strategică) ale Task Force-ului.

De asemenea, secretarul de stat a solicitat sprijinul companiilor americane membre AMRO pentru demersurile de includere a României, ca partener strategic al SUA, în programul Visa Waiver. Eric Stewart a reiterat, la rândul său, interesul şi disponibilitatea AMRO de a susţine demersurile României în direcţia liberalizării, cât mai rapide, a regimului de vize pe relaţia cu SUA.

Preşedintele executiv al AMRO a exprimat, de asemenea, interesul AMRO de a contribui la realizarea unor vizite în SUA, în cursul acestui an, ale unor membri ai guvernului român, în scopul promovării mediului investiţional şi de afaceri din România.

Informaţii suplimentare

Consiliul de Afaceri Româno-American (American – Romanian Business Council – AMRO), organizaţie non-profit cu sediul la Washington, având ca obiectiv promovarea relaţiilor economice dintre SUA şi România, a fost lansat la 25 ianuarie 2012, la Washington.

AMRO are în componenţă 14 membri – companii americane de renume, cum ar fi Chevron, Exxon, ADM, Smithfield, Raytheon, Pharma, Metlife, Cargill, Amgen, Timken, Mega, Eli Lilly, Johnson & Johnson, provenind din diverse domenii de afaceri: energie, agricultură, industria de apărare, industria farmaceutică, industria prelucrătoare, infrastructură de stocare, asigurări. Conducerea Consiliului este asigurată de Chevron – preşedinte şi ADM – vicepreşedinte. În funcţia de preşedinte executiv al noii structuri a fost ales domnul  Eric Stewart.

Misiunea Consiliului este de a consolida schimburile economice şi investiţiile dintre cele două ţări, de a aprofunda relaţiile bilaterale şi de a conştientiza publicul în legătură cu importanţa acestora.

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe