Adriana
Publicat în 30 mai 2018, 09:01 / 220 elite & idei

Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu John Bolton la Casa Albă

Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu John Bolton la Casa Albă
+ Observator

Consilierul prezidențial pentru politică externă, Bogdan Aurescu, a avut joi, la Casa Albă, o întrevedere cu John Bolton, consilier pentru securitate națională al președintelui SUA. La întâlnire a participat și George Cristian Maior,  ambasadorul României în Statele Unite ale Americii.

La întrevederea cu John Bolton au fost discutate aspectele cele mai importante ale cooperării dintre România și SUA în cadrul Parteneriatului Strategic, cu accent pe cooperarea în domeniul securității și apărării, potrivit unui comunicat al Ambasadei României la Washington.

Bogdan Aurescu a transmis mesajul președintelui României, Klaus Iohannis, către președintele Statelor Unite, Donald Trump, cu privire la angajamentul României și al sau personal pentru soliditatea Parteneriatului Strategic dintre cele două state și dorința fermă a României de a pune în practică toate deciziile luate cu prilejul întrevederii excelente a celor doi președinți de la Casa Albă din iunie 2017, când a fost convenită aprofundarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic.

Consilierul președintelui SUA a exprimat aprecierea Administrației americane pentru mesajul președintelui României și pentru tot ceea ce face România în cadrul NATO, respectiv la nivel regional, ținând seama de poziția strategică a țării noastre și provocările existente în regiunea Mării Negre.

Bogdan Aurescu a prezentat modul responsabil în care România a înțeles să își asume, la nivel aliat și regional, rolul de partener strategic al SUA, inclusiv prin alocarea a 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare. În acest context, consilierul prezidențial, Bogdan Aurescu, a evocat atenția deosebită pe care România o acordă securităţii şi responsabilităţilor ce ţin de asigurarea ei, inclusiv în ceea ce privește împărtășirea responsabilităților la nivel aliat (burden sharing), creșterea capacității de apărare fiind în primul rând în interesul național al României, mai ales în actualul mediu de securitate regional față de provocările provenind din vecinătatea estică. De asemenea, a subliniat ca România este în 2017 pe primul loc între aliații NATO în privința creșterii cheltuielilor de apărare (45%), 33% dintre acestea fiind alocate achizițiilor de echipamente.

Cei doi interlocutori au discutat despre pregătirea summit-ului NATO din iulie, de la Bruxelles, și au căzut de acord că este necesar ca în cadrul acestei reuniuni la vârf să fie acordată o atenție sporită situației de securitate din regiunea Mării Negre.

Consilierul prezidențial, Bogdan Aurescu, a prezentat, de asemenea, viziunea promovată de România privind coerența și coeziunea flancului estic al NATO, cu accent pe abordarea unitară și integrată între nordul și sudul flancului estic și necesitatea creșterii capacității de reacție a Alianței.

Consilierul prezidențial, Bogdan Aurescu, a accentuat că, în viziunea României, este necesară consolidarea relației transatlantice și a subliniat angajamentul României în favoarea Parteneriatului Strategic UE-SUA, Președinția Consiliului UE, pe care România o va deține în 2019, fiind o oportunitate de a acționa pentru întărirea acesteia.

Ambasadorul John Bolton a exprimat aprecierea Statelor Unite pentru contribuția României în Afganistan, țara noastră fiind în prezent cel de al patrulea cel mai mare contributor la misiunea NATO.

De asemenea, au fost abordate stadiul și perspectivele de dezvoltare ale Inițiativei celor Trei Mări,  Bogdan Aurescu prezentând obiectivele și rezultatele concrete preconizate pentru summit-ul care va avea loc la București în luna septembrie. John Bolton a exprimat sprijinul Administrației americane pentru Inițiativă și summit-ul de la București.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/bogdan-aurescu-s-a-intalnit-cu-john-bolton-la-casa-alba-935752

Ultima ora:

ObservatorVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

PoliticAndrei Caramitru: Războiul din Ucraina si problemele pe care le avem acum vin de fapt dintr-o ideologie veche

EconomieRadu Hanga: OMRO IFN îşi continuă finanţarea prin bursă şi listează obligaţiuni în valoare de 10 milioane de lei

ExternSebastian Burduja: Vă propun să marcăm ziua Europei cu un exercițiu de sinceritate

SocialManuela Catrina: Cum stati cu parolele?

EvenimenteVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

CulturaCristina Popescu: Faună protejată din Marea Neagră

EditorialRadu Puchiu: 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗿𝗳𝗲𝗰𝘁



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe