Adriana
Publicat în 23 iulie 2013, 21:37 / 101 elite & idei

Bogdan Chiriţoiu: Nu am primit NOTIFICAREA privind CFR Marfă

Bogdan Chiriţoiu: Nu am primit NOTIFICAREA privind CFR Marfă
+ Observator

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că GFR nu a notificat deocamdată tranzacţia privind CFR Marfă, acest tip de documente fiind trimise de obicei după semnarea contractului, iar decizia privind concetrarea economică va fi luată de instituţie sau de o structură a CE, transmite Mediafax.
„Deocamdată nu am primit notificarea din partea Grup Feroviar Român. De obicei, aceasta este trimisă după semnarea contractului, însă legislaţia dă posibilitatea să poată fi trimisă şi înainte”, a declarat Chiriţoiu pentru MEDIAFAX.
Notificarea intră exclusiv în sarcina cumpărătorului şi include o serie de documente privind activitatea celor două companii, dar şi despre piaţa pe care activează. Acesta poate fi trimisă, din punct de vedere legal, şi înainte de semnarea acordului, în cazul în care se face dovada intenţiei ferme de realizare a tranzacţiei, însă în marea majoritate a cazurilor documentele sunt trimise după încheierea contractului.

Legislaţia nu prevede un termen privind transmiterea notificării, însă în lipsa aprobării autorităţii de concurenţă cumpărătorul nu poate realiza efectiv preluarea controlului.
„Am discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene, care aşteaptă să vadă notificarea. După dimensiunea companiilor nu ar fi o tranzacţie de competenţa CE, însă după cevom primi notificarea vom discuta dacă preiau ei cazul sau ni-l lasă nouă”, a mai spus Chiriţoiu.
Termenul pentru luarea unei decizii din partea autorităţii de concurenţă, care poate fi pozitivă, negativă sau pozitivă cu condiţii, este de şase luni.
Potrivit estimărilor preşedintelui Consiliului Concurenţei, cu datele din prezent referitoare la piaţa de transport feroviar de marfă CFR Marfă are o cotă de peste 40%, iar GFR deţine mai mult de 30%.
GFR, parte a grupului Grampet controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat la 20 iunie câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că anunţul Guvernului că trebuie aşteptat avizul Consiliului Concurenţei pentru semnarea contractului de privatizare este o „intoxicare şi o minciună”.
„Şi aici vreau să fac o precizare în spaţiul public şi acesta este un alt motv de îngrijorare pentru mine, legat de privatizarea CFR Marfă: membri ai Cabinetului au vehiculat ideea că se aşteaptă întâi avizul Consiliului Concurenţei, ceea ce este o minciună. Consiliul Concurenţei nu avizează decât după semnarea contractului”, a afirmat Băsescu.
El a spus că declaraţia privind necesitatea avizului Consiliului Concurenţei înaintea semnării contractului este o „intoxicare şi o minciună”.

El susţine, totodată, că GFR nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi caută bani „pe la bănci”, el întrebând de unde va mai avea compania bani de investiţii pentru modernizarea CFR Marfă.
În replică, Stoica a declarat pentru MEDIAFAX că Grup Feroviar Român discută cu instituţii financiare din top 5 mondial finanţarea tranzacţiei privind preluarea CFR Marfă şi este sigur că va putea face plăţile în condiţiile stabilite, fiind o companie bancabilă, solidă şi fără datorii.
Totodată, preşedintele Băsescu a susţinut că premierul Victor Ponta, care a preluat interimar conducerea Ministerului Transporturilor, trebuie să-şi asume politic privatizarea CFR Marfă şi a anunţat că va lua la 23 august o decizie definitivă privind numirea lui Ovidiu Silaghi la conducerea ministerului de profil.
http://www.revista22.ro/bogdan-chiritoiu-nu-am-primit-notificarea-privind-cfr-marfa–29192.html

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe