Matei Bogdan
Publicat în 26 februarie 2020, 14:09 / 91 elite & idei

Bogdan Chirițoiu: Nu este normal ca unele companii să crească nejustificat preţurile măștilor medicale. Instituția investighează și poate da amenzi de până la 10% din cifra de afaceri

Bogdan Chirițoiu: Nu este normal ca unele companii să crească nejustificat preţurile măștilor medicale. Instituția investighează și poate da amenzi de până la 10% din cifra de afaceri

Consiliul Concurenţei investighează comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie medicală, în contextul scumpirii masive a acestora, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

„La ora actuală cererea de echipamente medicale de protecţie, respectiv măşti medicale, este foarte mare, iar producătorii nu reuşesc să acopere solicitările. În acelaşi timp, însă, nu este normal ca unele companii să profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat”, a precizat el.

Potrivit acestuia, companiile riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, dacă se dovedeşte că au încălcat legea.

„Ca urmare, investigăm comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora. Dacă vom constata încălcarea regulilor de concurenţă, aşa cum ştiţi, companiile implicate riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri”, a susţinut el.
Un set cu 50 de măşti medicale a ajuns să coste, pe eMAG, aproape 500 de lei, adică 10 lei o bucată, față de 10 bani cât era până acum. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) Raed Arafat a vorbit despre „un comportament extrem de deviat” al companiilor care vând astfel de produse, susținând că autoritățile fac eforturi pentru aprovizionare și că lipsa măștilor sanitare este o problemă la nivel mondial.

www.hotnews.ro

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe