Adriana
Publicat în 28 martie 2012, 11:23 / 237 elite & idei

Bogdan Naumovici: As transforma litoralul românesc într-un Las Vegas al Europei

Bogdan Naumovici: As transforma litoralul românesc într-un Las Vegas al Europei

Bogdan Naumovici este un tip extrem de jovial, cu care poţi discuta orice. O întalnire cu el se transformă într-un regal pentru minte şi suflet. Ne-a acordat un interviu în exclusivitate, interviu extrem de savuors, pe care vi-l prezentăm în continuare.

Ştiu că ai rămas 12 ani repetent în facultate şi că până la 29 de ani viaţa ta se rezuma la a te trezi la prânz şi a te culca dimineaţa, ocupându-te cu poker, bere şi alte nebunii. Poveşteste-ne un pic despre acea perioadă din viaţa ta… Este destul de simplu, Nu cred că povestea este una foarte singulară. E povestea unui om care a început facultatea pe vremea lui Ceauşescu şi care trebuia să facă inginerie nu din vreo vocaţie, ci pentru a veni mai repede în bucureşti, că acela era obiectivul pe vremea aia, nu neapărat ce facultate faci sau ce carieră urmezi, ci cum să te întorci destul de repede în Bucureşti, să nu prinzi vreo repartizare la Văscăuţi 1.000 de ani. Aş fi vrut să fac limbi străine la vremea aceea, dacă ar fi fost după mine. Dacă aş fi făcut limbi străine, aş fi fost profesor de engleză probabil şi aveam o vorbă la vremea respectivă: ai fi văzut Bucureştiul la 40 de ani doar în fotomontaje, că erau toate posturile blocate pe vremea aceea. Şi atunci m-am dus la inginerie, făcusem un liceu de mate-fizică, îmi plăceau amândouă în egală măsură, drept urmare m-am dus la TCM. Am intrat la TCM, am făcut doi ani de facultate, şnur. Eram în anul trei când a venit Revoluţia. Ei, când a venit Revoluţia, au fost schimbate condiţiile, s-au schimbat premizele de la care plecasem până atunci. Am început să fac tot felul de lucruri din ’90 încolo, de la scris la vândut Caţavencu până la o firmă distribuţie de presă. Aveam vreo 200 de vânzători de ziare ş.a.m.d., care distribuiau presa pe care o vindeam noi. Am făcut tot felul de lucruri. Maică-mea, la vremea respectivă, avea un restaurant şi o terasă, nu părea să avem nevoie de foarte mulţi bani ca să trăim. Am intrat în PNL, la aripa tânără, apoi am fost preşedinte la tineret, până în ’95. Făceam tot felul de lucruri până să ajung, în ’97, să mă angajez în publicitate. De facultate nu mi-a mai ars să mă ţin foarte tare. În anul trei am rămas repetent prima oară; nu m-am mai dus pe la şcoală, făceam alte lucruri. Am făcut de trei ori anul trei; după aceea, nu puteai să repeţi mai mult de trei ori un an, drept urmare au zis că mă dau afară din facultate. Am trecut în anul patru, iar am rămas repetent de multe ori, iar au zis că mă dau afară; în anul cinci, la fel, l-am făcut de trei ori. Când au zis din nou că mă dau afară, lucram deja şi mi-am zis: „daţi-mă liniştiţi afară că acum chiar că nu mă mai interesează”. Asta a fost, aşa în mare, povestea acelor ani. Maică-mea având cârciumi şi, la 20 de ani nu prea ai în minte că îţi trebuie şi altceva decât alcool, cam cu asta mă îndeletniceam – cu povestitul pe la bere şi după aceea, după ce au apărut cazinourile, mergeam destul de des prin cazinouri. Aproape că trăiam din povestea asta – poker, între prieteni şi cazinouri, că nu aveam alte surse foarte limpezi de venit.

Din ce ai trăit în acea perioadă? Am trăit umplând notele de plată la maică-mea la restaurant. Îmi invitam prietenii acolo şi doar semnam notele de plată, după care amicii mei mă duceau şi ei pe banii lor, în alte cârciumi – cam acesta era barterul între noi, să spunem, plus poker în fiecare seară. Au fost nişte ani de poker şi de cazinouri destul de intenşi.

Publicitate, traduceri, politică, presă – lucrurile astea le-ai făcut deja cu brio. Ce alte lucruri a mai încercat să facă Bogdan Naumovici? Nu ştiu dacă am mai încercat aşa, ceva în mod serios. Am jucat baschet o grămadă de vreme, am avut o echipă şi timp de 17 ani am jucat baschet în fiecare weekend. Mi-am luat Harley, mă dau cu motocicleta. Am încercat să-mi fac o familie odată, mi-a ieşit parţial, timp de câţiva ani. Acum încerc să o fac pe a doua. Mai sunt partener la un club de muzică live. Am încercat să fac o afacere de cumpărături on-line, pe care sper să o facem să meargă până la coadă. Cam atât, că nu ştiu dacă mai am alte îndeletniciri.

Participi la turnee de poker. Ce anume te motivează? Nu particip foarte des la turneele de poker; particip din când în când şi, în majoritatea cazurilor, on-line. Am participat doar la vreo două-trei turnee live de poker. Particip pentru că îmi place competiţia de acolo, nu cred că e nimic altceva. Nu sunt banii principalul motiv sau marile premii. Nici n-am avut cine ştie ce performanţe mari în povestea asta, dar nici nu m-am ţinut serios de ea. O să mă iau după prietenul meu şi fostul meu coleg de facultate, campionul Ionel Anton, fiindcă eu l-am atras pe el la poker. Eu i-am pus prima oară cărţile în mână la Taxes Holdem şi el a luat totul în serios, ca un băiat olimpic la matematică. A început să studieze şi am văzut că a reuşit să facă performanţă şi acum mă gândesc şi eu să studiez în mod serios. Ionel a avut noroc să-şi ia un an sabatic pe care să-l dedice studiului, pentru că i-au permis afacerile. Pentru mine e mai greu, dar nu este o chestie pe care să mi-o scot din cap, o ţin acolo la posibilităţi.

Cât de mult ai câştigat sau ai pierdut la cazinouri? Dar cine ştie să facă vreodată calculul acesta? Nu cred că am câştigat sau am pierdut mai mult de 5.000-6.000 de euro. Cred că pe acolo au fost cele mai mari pierderi şi cele mai mari câştiguri. Am luat anul trecut, cu o săptămână înainte să mă însor, 5.000 de euro de la cazinou, în jumătate de oră.

Ar trebui să încerci să te însori mai des… Da, chiar mi s-a părut interesant şi frumos să-mi facă cazinoul un astfel de cadou. A fost foarte fun. Am plătit ceva, nu mai ştiu exact ce – cred că muzica – din banii aceia. A fost ok, a fost un cadou simpatic. Dar nu cred că am pierdut mai mult de 5.000 de euro şi nici nu cred că am câştigat aşa, în vreo seară anume. Nu mi se întâmplă aşa de des. Am văzut că dacă mă duc des, câştigă cazinoul. Nu e combinaţie – trebuie să mă duc rar.

Te-ar tenta să organizezi turnee de poker? Nu ştiu atât de mult despre bussines-ul acesta. Cred că fiecare trebuie să facă ce se pricepe. Avem oameni care se pricep la organizare de turnee de poker şi trebuie lăsaţi să-şi facă treaba. Trebuie să ai relaţii cu toţi jucătorii de poker ca să vină, să aibă încredere că povestea asta este organizată de profesionişti ş.a.m.d. nu ştiu, nu cred că m-ar tenta pe mine în mod direct să organizez turnee de poker.

Dar să deschizi un cazinou? Cred că asta este şi mai dificil. Este un bussines la care mă pricep din punct de vedere al consumatorului, nu al administratorului. Cred că rămân la ce ştiu să fac. O să fac comunicare în continuare.

Imaginea gamblingului e una proastă şi a gamblingului românesc e şi mai şi. Se poate schimba imaginea? Ce ar face Bogdan Naumovici ca să schimbe această imagine? Cred că nu este foarte greu să o schimbi. Ea nu este atât de puternică, chiar şi negativă fiind, nu este atât de puternică, atât de adânc înfiptă în mentalul colectiv. Cred că avem o reminiscenţă, o moştenire a gamblingului negativ. Pierde-vară, oameni care stau şi joacă cărţi în loc să muncească, cred că de pe vremea lui Ceauşescu am rămas cu prostia asta în cap. Dar gamblingul modern, de acum, poate fi foarte uşor făcut să arate a ceea ce este, a activitate de relaxare – o activitate plăcută unde îţi joci propriii bani. Toată lumea are voie să facă asta, nu e nimic condamnabil să faci asta, cu condiţia să nu degenereze, să nu ajungi să îţi vinzi casa, să-ţi laşi copilul pe drumuri pentru a juca la cazinouri – ceea ce, probabil, ne duce într-o discuţie despre patologic, nu despre gambling. Dar, în afară de aceste condiţii, toţi pot să joace liniştiţi pe banii lor. Apropo de imagine, cred că cel mai simplu ar fi să arăţi cine-s oamenii care joacă – în special Texas Holdem, de exemplu, unde am avut plăcuta surpriză să-i cunosc pe cei mai mulţi dintre jucători personal şi să constat că sunt oameni civilizaţi, oameni cu şcoală, oameni ok. Din păcate, ce să zic, media, televiziunile, tabloidele ş.a.m.d. ne arată cum se enervează Giovanni Becali odată la un turneu şi cum aruncă cu fisele. Acesta este spectacolul pentru media, care nu-şi propune să îmbunătăţească imaginea gamblingului, ci vrea doar să scoată în relief spectaculosul. Ei, dacă imaginea gamblingului e de Giovanni Becali sau de, nu ştiu, interlopi care joacă sau alţii asemenea, atunci cu această imagine va fi asociat. Dar eu nu cred că asta e lumea gamblingului. Lumea gamblingului, cel puţin după cum am văzut eu la mastersul de la Braşov, sunt băieţi de 20 de ani, cu facultate, foarte în regulă. Nu e greu să schimbi imaginea gamblingului, să o îmbunătăţeşti. Nu în ultimul rând, mi se pare că ar trebui să fie soluția pentru litoralul românesc. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu asta aş face pe tot litoralul, în toate staţiunile şi în toate hotelurile acelea care sunt vai mama lor acum. Pe cuvânt dacă nu aş face capitala europeană de gambling aici pe bucata noastră de litoral. M-am gândit la asta de multe ori. Nu prea ai ce să oferi, pentru că mare au şi grecii, şi turcii, chiar şi bulgarii sunt mai mişto decât noi. Eu aş atrage turiştii spunându-le atât: „veniţi la noi la mare, să jucaţi!”. Aş face cazinouri unul după altul.

Cum s-ar putea totuşi ca media să reflecte imaginea de băieţi buni a celor care joacă? Dându-le nişte bani, zic pe jumătate în glumă. Trebuie făcute nişte proiecte comune. Pe cine interesează să aibă gamblingul o imagine bună? Pe operatorii de cazinouri, pe operatorii de site-uri on-line de poker ş.am.d. ei pot face nişte proiecte în comun cu media, să facă emisiuni de poker pe Tv, să ne arate cum e. Nu cred că este greu. Dar, în sensul acesta, trebuie să le dai nişte bani, că altfel nu funcţionează…

Totuşi, media arată că Pius Heinz a câștigat 2,7 milioane de dolari, dar când a câştigat Ionel Anton nu l-a arătat că a câştigat… Ba da, ba da, l-a arătat…

O ştire fugitivă… Ionel nu prea vrea să dea interviuri. Cred că era o ştire pentru România: un român a câştigat 1,3 milioane sau cât a câştigat.

Dar sunt mulţi care au câştigat bani mulţi în poker, dar nu sunt arătaţi. Eu cred că media nu ştie. Acestea sunt poveşti de succes facil: uite, dom’ne, joci poker şi ai câştigat milioane. Pot arăta astfel de lucruri chiar şi din unghiul acesta, care nu cred că este unghiul care să convină neapărat operatorilor de gambling. Însă eu cred că cei din presă nu ştiu, pur şi simplu, nu urmăresc acest fenomen, dacă mă întrebaţi pe mine. E prea puţin interes pentru fenomen.

Şi ce părere ai despre primul turneu de master la poker, desfăşurat prima oară la Braşov? Ți-am zis, am avut o surpriză plăcută. În afară că a fost făcut puţin aşa generos, fiindcă am început cu 50.000 de fise şi blinduri 50-100 şi se schimbau la o oră… deci, de unde ar fi trebuit să dureze o zi şi jumătate, a durat două zile şi ceva, aproape trei zile. În afară de acest lucru, care este, până la urmă, un amănunt, mi-a plăcut foarte tare. În primul rând, mi-a plăcut că toţi primii 20 de jucători, din propriile lor statistici, au acceptat să se întâlnească pentru prima oară să joace între ei, de-a adevăratelea. Asta mi se pare mare lucru, că au acceptat, că românii nu excelează la dorinţa aceasta de competitivitate şi de topuri, de clasamente reale. Le place mai degrabă să o scalde, în general. De aceea, m-am bucurat că şi-au asumat oamenii aceştia o competiţie reală între ei. Atmosfera mi s-a părut foarte prietenoasă între ei, foarte în regulă oamenii unii cu alţii. Mi-a plăcut şi cât am jucat acolo, am jucat vreo 6-7 ore, nu mai ştiu exact cât am stat în turneu. Eu am fost invitat, ca şi Dan Chişu, de Ionel Anton. El a avut ideea acestei poveşti, a acestui turneu, şi ne-a invitat acolo. Pentru mine, nu a fost decât aşa o chestie de orgoliu – hai să văd dacă pot; am vrut să văd şi cât de buni sunt băieţii aceştia care câştigă atât de mult – oare fac faţă sau nu, care este distanţa dintre mine şi ei. După şase ore, era liber la mine la masă, deci m-am liniştit, mi-am demonstrat mie însumi că nu e aşa de dramatic să joci cu ei. Dar, când am văzut că după şase ore ieşiseră şi n-au luat bani, mi-am zis că eu nu am o miză, dar pentru ei era important că unul iese pe 12, iar altul pe 16. Eu nu aveam miza asta. Ori mă duceam la masa finală şi ştiam că era o singură miză, ori ok, m-am distrat şase ore, am făcut faţă, acum îmi văd de treaba mea. Le-am spus colegilor de la masă că merg aşa cum o fi, important e să mă distrez. Şi am avut nişte colegi de masă foarte ok, foarte. M-am dus all-in patru mâini la rând, m-am curăţat şi am plecat.

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe