Bogdan Olteanu: BNR va propune, în această primăvară, un mecanism care să se ocupe de soluționarea litigiilor dintre clienți și bănci
Banca Națională a României se află în faza de evaluare a propunerilor referitoare la implementarea unui mecanism independent care să încerce să soluționeze eventualele litigii dintre consumatorii de servicii financiare și prestatorii acestor servicii înainte de apelarea la instanță, respectiv mediere, arbitraj sau o instituție publică independentă, susține viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Bogdan Olteanu.
„Va trebui să alegem o cale. O instituție cu competențe pe toate domeniile sau constatăm și în această situație existența unei specificități a industriei financiare și a serviciilor financiare și necesitatea separării domeniului piețelor financiare, care este mai larg decât al serviciilor bancare? Separăm aceste piețe financiare de zona economiei reale? (…) Sunt întrebări la care trebuie, probabil în această primăvară, să dăm un răspuns și să facem propuneri de legiferare. Vom aștepta apoi din partea Parlamentului să ne creeze cadrul instituțional în care să putem funcționa”, a declarat luni Bogdan Olteanu, în cadrul Colocviului cu tema „Soluționarea alternativă a diferendelor în domeniul bancar’.
În opinia sa, asigurarea unui echilibru între consumator și agentul economic este importantă inclusiv din perspectiva asigurării stabilității financiare, dar și din punctul de vedere al stabilizării și încurajării creditului. „Cel puțin din aceste două puncte de vedere, interesul BNR în instituirea mecanismului este evident”, a explicat Olteanu.
Oficialul BNR a subliniat faptul că, în România, protecția consumatorului în general, și a consumatorului de servicii financiare în special, reprezintă o necesitate socială, dar și o responsabilitate instituțională generată de adoptarea, în 2013, a Directivei 11, care este în proces de implementare și în România. „Prin această directivă se urmărește implementarea unui mecanism prin care, între comerciant și consumator să se poată realiza o soluționare alternativă a eventualelor dispute, anterior accesului la instanță”, a mai spus Bogdan Olteanu.
El a mai spus că este foarte important ca soluțiile propuse să fie accesibile financiar, mai ales că Directiva Europeană se referă la costuri zero sau simbolice pentru consumator. De asemenea, soluțiile trebuie să fie rapide și eficiente.
Ultima ora:
ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă
PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești
EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone
ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?
SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟
EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024
EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe