OraNoua.ro
Publicat în 14 mai 2014, 16:24 / 176 elite & idei

Bogdan Olteanu: După stabilirea termenului de adoptare a euro, dimensiunea politică dispare

Bogdan Olteanu: După stabilirea termenului de adoptare a euro, dimensiunea politică dispare

Stabilirea termenului de aderare la zona euro este o decizie politică, dar după acest moment dimensiunea politică dispare și intervine capacitatea economiei românești de a face față competiției din zona euro și capacitatea noastră de a trăi acolo, a declarat marți viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Bogdan Olteanu, în cadrul conferinței „Emerging Funding for the Real Economy”.

„Când aderăm la euro am aflat, este o decizie politică. Din momentul în care decizia a fost luată, însă, dimensiunea politică dispare. Pentru că, dacă stabilirea unui calendar este o decizie a reprezentanților, îndeplinirea condițiilor privind competitivitatea, convergența reală a economiei românești, capacitatea noastră de a trăi acolo, de a produce și de a consuma acolo, fără a diverge de modelul pozitiv european presupune să ne creștem competitivitatea. Aici trebuie ajuns la un consens pentru stabilirea unui traseu care să presupună, pornind de la ținta aderării, o serie întreagă de ținte intermediare pe ani, pe luni, pe domenii, pe reforme”, a explicat Bogdan Olteanu.

Viceguvernatorul BNR a detaliat provocările cu care se confruntă România în demersul de aderare la zona euro. El a spus că reformele structurale, în special cea legată de instituțiile la care statul este acționar, necesită încă atenție din partea statului. De asemenea, Olteanu a amintit problema legată de reforma imigrației, în contextul în care România are o societate care îmbătrânește.

„Dacă noi și cei care vin după noi nu ne decidem să facem mai mulți copii, cum s-au decis francezii, va trebui să ne decidem să invităm alți oameni să muncească în țara noastră așa cum s-au decis germanii. Este o realitate pe care trebuie să o asimilăm, social, cultural și apoi instituțional, dar este o realitate pe care trebuie să o pregătim de acum pentru că altfel riscăm să ne trezim destul de târziu și într-un moment în care se transformă dintr-o nevoie economică și socială într-o nevoie instituțională, într-o presiune bugetară, într-un dezechilibru între generații ș.a.m.d.”, a punctat viceguvernatorul BNR.

În plus, Olteanu susține că trebuie să reformăm structura ocupării populației, astfel încât cei din mediul rural să se angajeze în mediul urban în industrie sau servicii. De asemenea, este necesară dezvoltarea infrastructurii, în special trecerea peste munți, și reforma educației pentru a oferi forță de muncă atractiv calificată.

În privința finanțării economiei, oficialul BNR a amintit faptul că firmele din România sunt subcapitalizate, ceea ce reprezintă o problemă majoră pentru finanțarea bancară dar o oportunitate majoră pentru celelalte mecanisme de finanțare.

Potrivit lui Bogdan Olteanu, procesul de dezintermediere probabil va continua, dar criza din regiune pe termen mediu, mai degrabă va atrage investiții în România, decât să le îndepărteze. Mai mult, intrarea României în Autoritatea Bancară Europeană va genera reducerea dezintermedierii.

Viceguvernatorul BNR a mai spus că banca centrală sprijină diversificarea surselor de finanțare, eforturile Bursei din ultima perioadă, și încurajează autoritățile să continue listarea companiilor de stat.

Pe de altă parte, însă, Bogdan Olteanu susține că nu este foarte optimist cu privire la cadrul de reglementare privind listarea companiilor private. „Cred că există o retincență la transparență a acestor business-uri cu care eu nu sunt de acord. Nu cred că este necesară o intervenție pe cale de reglementare , pentru că deja reglementăm cam mult. Este nevoie de o revoluție culturală, să învățăm mai mult cu privire la beneficiile transparenței”, a subliniat viceguvernatorul BNR.

El a precizat că atunci când vom vedea mai multă transparență inclusiv din partea multinaționalelor, care funcționează în România sub forma unui SRL, va fi un semn bun că marile companii sunt mai deschise către transparență corporativă care va continua și prin evoluția către bursă.

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe