OraNoua.ro
Publicat în 28 ianuarie 2014, 22:54 / 189 elite & idei

Călin Cotoi: Nihiliști, anarhiști, narodnici și basarabeni

Călin Cotoi: Nihiliști, anarhiști, narodnici și basarabeni

de Călin Cotoi

Nu demult, poliția sau SRI-ul avertizau despre pericolul “eco-anarhist”. Prilej de distracție dar și de confuzie. Anarhismul și nihilismul revin periodic ca pericole și spaime. Nebulosul anarhism pune sub semnul întrebării principiile oricărei ordini sociale. Chiar comunismul pare mai prietenos sau, oricum, mai ușor de înțeles decît nihilismul  – ce se apropie de terorism, bombe aruncate, oameni uciși și ordini politice călcate în picioare. Pe de altă parte, nici vesela acceptare a etichetei de anarhism – ca semn contrar prostiei autorităților – nu rezolvă mare lucru. Confuzia nu e așa ușor de disipat.

Nihiliștii, anarhiștii și, last but not least, narodnicii sînt semne ale luptei și eșecului istoric și politic. O serie de alunecări, denunțări și exterminări semantice și fizice alcătuiesc fundalul pe care se mișcă oamenii și sensurile ce constituie acest amalgam anarho-nihilisto-narodnik.

Schimbările de sens ale nihilismului au fost printre cele mai spectaculoase. Dimitri Pisarev, student din Petersburg, închis în 1862, mort la 28 de ani, la scurt timp după eliberare, este, în egală măsură cu personajul Bazarov din Părinți și copii, întemeietorul sau, oricum, personajul central al nihilismului rus. Pisarev l-a adoptat pe Bazarov, explicit, chiar înainte de a fi închis, ca model al nihilismului, în contra lui Turgheniev, parintele literar de drept al personajului.  Nihilismul a fost de la început o încercare de épater le bourgeois, un amestec straniu de pozitivism, scientism, revoltă și romantism. A funcționat mai curînd ca o sub-cultură decît ca o ideologie sau mișcare. Nihiliștii purtau ochelari colorați sau negri rotunzi, pelerină cu glugă, pălării negre. Băieții aveau părul lung și fetele scurt. Erau mai curînd un soi de punk-iști sau chiar de hipsteri obsedați de științele naturii decît o mișcare politică. Anii 1860 erau anii unor crescute dezamăgiri culturale, a rapidei răciri a entuziasmului recentei abolirii a iobăgiei, a radicalizării politice, a treptatei schimbări a componenței sociale a intelligentsiei, a atentatelor eșuate împotriva țarilor și a straniei afaceri Neceaev. Nihiliștii sînt varianta dandy a acestei perioade tulburi. Neimplicați direct în atentate sau în organizările politice anarhistice fantastice de tip Bakunin ei vor dispărea în anii 1870, o dată cu apariția narodnicilor. Dispariția lor istorică și socială a fost urmată de inventarea lor sub formă de fantasmă europeană – filosofică, politică și literară. E o realizare pentru niște hipsteri obsedați de științele naturii din Petersburg de prin 1860 sa ajungă să întruchipeze spaime și contra-tendințe din toată lumea modernă!

Una dintre imaginile nihiliștilor – ca teroriști aruncînd cu bombe și trăgînd cu pistoale în încarnările ordinii politice consfințite: țari, miniștri, generali, guvernatori, agenți secreți și polițiști – îi suprapune cu alți oameni din imperiu. Oamenii ce nu aveau legături cu Pisarev și nici chiar cu Bazarov. Ba chiar îi tratau cu un oarecare dispreț. Narodnicii sînt rezultatul unor procese recurente de entuziasm și dezamăgire, a unor lecturi dezordonate socialiste, anarhiste, pozitiviste și neo-kantiene, a creșterii numărului studenților din imperiu rus și a unei difuze dar foarte puternice dorințe de schimbare. Originile lor sînt diferite de ale nihilismului dar se suprapun, parțial, cu anarhismul. Narodnicismul a fost o mișcare eterogenă, ostilă față de slavofili dar propunînd o a treia cale de dezvoltare bazată pe mir și pe obștina rusă. În același timp, exista un sincer și profund entuziasm față de știința occidentală – mai ales Comte și Spencer dar și Marx, Lasalle, Buckle, Lange, Buchner și alți pozitiviști, socialiști și materialiști.

Alexander Herzen – un soi de proto-narodnic – era un aristocrat rus, hegelian pocăit, fugit la Londra, cu o profundă antipatie față de muțimile și burghezia democrațiilor occidentale, cu dragoste față de mir și țăranul rus și relații de prietenie cu ramura franceză a familiei Rotschild. Foarte neplăcut impresionat de grosolănia și aroganța lui Marx și a comuniștilor germani dar bun prieten cu Proudhon și Bakunin. Ceva din ambiguitatea și anacronismul combinat cu entuziasm față de progres al lui Herzen s-au păstrat în tot curentul narodnik.

În 1874, la 13 ani după emanciparea țăranilor din iobagie de către Alexandru al II-lea, cîteva mii de studenți s-au dus printre țărani să lucreze alături de ei și, printre altele, să declanșeze revoluția. Eșecul a fost unul masiv. În cîteva luni erau toți arestați fiind turnați de țăranii ce nu înțelegeau de ce ar trebui să se revolte împotriva țarului, statului și bisericii. Represiunea ce a urmat și eșecul luării de contact cu poporul au dat naștere, în timp, tendințelor narodnik-revoluționare, marxist-ortodoxe, sau chiar tehnocratic-reformatoare (agronomia socială). În 1879 se formau Narodnaya Volya și Chernyi Peredel din rămășițele vechii organizații revoluționare Zemlya i Volya. Cei din Narodnaya Volya, narodnicii, au optat pentru terorism.

Burghezia rusă e un produs direct al statului rus. Statul rus este unul puternic centralizat. Lovind statul se distruge rapid și burghezia. Aceasta, slabă și demoralizată, nu va face niciun gest de a apăra statul. Acest argument al nașterii burgheziei din stat era comun atît liberalilor cît și narodnicilor. Cei din urmă au ales însă să acționeze, prin atentate teroriste, pentru a rezolva rapid problema. Momentul era de urgență, țarismul trebuia terminat repede pînă nu avea să distrugă realitățile sociale ce ar fi putut duce la socialism fără trecerea prin etapa capitalistă. Țarismul trebuia zdrobit înainte să creeze capitalismul și înainte ca Rusia să intre în procesul (aproape) inevitabil descris de Marx.

Imaginea teroristului narodnik (bărbați și femei în egală măsură) a influențat și însuflețit sute, poate mii de tineri din imperiu. După zeci de atentate asupra ministrului de interne, guvernatorilor, șefului poliției secrete, generalilor și, bineînțeles, a țarului – narodnicii erau tot mai puțini în Rusia  – mai ales în Siberia și în închisori – și ceva mai mulți în exil. În 1881, lungul șir de atentate este încununat de uciderea țarului Alexandru al II-lea. Succesul va fi unul foarte ciudat, foucauldian într-un fel. În imensul val de represiuni ce a urmat, Narodnaya Volya a dispărut pe eșafod și în închisori iar rezultatul a fost moartea celui mai liberal țar rus, eliberatorul țăranilor și, în paralel, consolidarea aparatului polițienesc și represiv imperial.

Cu melancolie, Kravchinski (aka Stepniak) – unul dintre faimoșii teroriși din exil, ce îl înjughiase pe generalul Mezentsov, șeful Secției a Treia, viitoarea Ohrana – într-o carte publicată la Londra, în 1882, vedea cum narodnicii sînt confundați, pînă la dispariție, cu nihiliștii și sînt total neînțeleși in lumea occidentală.

Ceva și mai neplăcut avea să li se întîmple însă narodnicilor. Lenin, pe urmele lui Struve, într-un text din 1898 – Tradiția la care renunțăm – îi eticheta ca narodnici pe niște domni ce au refuzat cu multă energie, dar puțin succes, această etichetă. Victoria leninismului a făcut ca acum să îi știm pe acei oameni ca fiind “narodnicii legali”. Era vorba, de fapt, de o serie eterogenă de economiști și sociologi de stînga, critici ai marxismului, de tradiție pozitivistă, comteană dar și neo-kantiană precum: M. Mikhailovskii, N. Danielson și V. Vorontsov. Lenin, într-o mișcare politică importantă, “renunța” la tradiția narodnică, prin care îi punea laolaltă pe populiști, teroriști, economiștii și sociologii de stînga ne-marxiști și își asuma tradiția “iluministă” de la 1840 și cea “iacobină” de la 1860.

Narodnicii au fost anihilați atît de Secția a Treia cît și de leninism. Astăzi ei sînt irecuperabili din spatele nihiliștilor îmbrăcați și tunși ciudat și a bolșevicilor, de unde apar ca un amalgam ciudat de teroriști, cititori critici ai lui Marx, sociologi și economiști, nostalgici și îndrăgostiți de fantasma țăranului rus.

De ce ar fi importanți aceste doamne și acești domni pentru problemele și necazurile noastre locale și naționale? Fiindcă a existat, pe la sfîrșitul secolului al XIX-lea, un mix de narodnicism cu anarhism – mai ales la Iași dar și la București – ce are oarecare importanță în modul în care s-a constituit vocabularul conceptual al modernității românești. De obicei, se vorbește despre construcția națională și politică modernă locală prin referire la istoriografia romantică (și critică) sau la ideologia liberală. Ceea ce nu e fals. Doar că această construcție națională nu se desfășoară doar în cadrele unui stat-național pre-existent sau emergent. De aceea, în paranteză fie spus, teorii simpliste à la Gellner nu reușesc să explice zona central și est europeană. Formarea națiunilor moderne se întîmplă, deseori, în cadre imperiale. Pot să și rămînă acolo printr-o serie sofisticată de alianțe dintre patriotismele locale, regionale și patriotismul imperial-dinastic, pot să se rupă din vechiul imperiu cu un mic proiect imperial propriu sau să încerce, mai ales dacă micul imperialism nu funcționează, să își creeze un stat-național omogen.

Cazul basarabenilor este unul cumva special în contextul acesta. Cei formați în sînul mișcării revoluționare ruse (bakuniniști, lavroviști sau narodnici) au dezvoltat o entuziastă antipatie față de imperiu și sentimentul unei datorii a distrugerii țarismului. Naționalizarea – suferită în decursul persecuțiilor sau a “coborîrii” la poporul ce vorbea o altă limbă decît cea rusă – a dus la apariția ciudată a unui patriotism românesc anarhisto-narodnik. Încorporarea în establishmentul politic și cultural din România va fi mereu ambiguă – Zamfir Arbore, un anarhist bakuninist important, deplînge situația cumplită din România și lipsa prietenilor și a vieții cultural-spirituale ce, pentru el, nu există decît în zona de underground a Rusiei revoluționare. Pe de altă parte, Arbore devine deputat, senator, mason, premiat al Academiei și scriitor român relativ important. Nicolae Codreanu, alt anarhist basarabean, ajunge medic, în condiții mizere e adevărat, dar e sprijinit de o parte a zonei politice românești (C.A.Rosetti) atunci cînd agenții ruși vor să îl răpească și se înscrie voluntar în războiul din 1877. La Stere, cazul cel mai interesant al unui narodnik naționalizat în exilul siberian și intrat într-o poziție centrală în politica și cultura românească, ambiguitatea devine uneori aproape schizoidă.

Basarabenii anarhiștii și narodnici sînt parte a unei construcții indirecte, revoluționare, a națiunii române, în interiorul imperiului rus, în ceea ce Stepniak numea Underground Russia. Discuția teoretică – chiar dacă amestecată, neclară, impresionistă – asupra socialului, a revoluției, a schimbărilor, a științelor socio-economice se articulează cu construcția națională românească în mare măsură prin intermediul refugiaților politici din Rusia.

Ce mai rămîne din anarhiști, narodnici sau nihiliști astăzi, în afară de niște spaime și clișee – destul de puternice de altfel? Dacă dăm la o parte legătura dintre știință și romantism – nu mare lucru. Dacă nu ne mai uităm la figurile larger than life, ca Bakunin, Kropotkin, Neceaev, Sofia Perovskaia sau Kravchinski și nu mai credem că știința va salva lumea, ce rămîne de făcut (cum ar spune Cernîșevski)? Sau chiar mai are rost să ne punem întrebarea asta?

Se spune că Bakunin, în timpul revoluției europene din 1848, călătorea cu trenul în Bavaria și ar fi văzut un conac asediat de țărani. Ar fi coborît, i-ar fi organizat, ar fi reușit să cucerească și incendieze conacul după care și-ar fi urmat drumul mai departe.

Faceți un mic exercițiu: gîndiți-vă la orice om declarat de stînga de pe la noi sau chiar de aiurea în postura asta bakuninistă. Iese ceva, cel mult, comic. Cît despre relația de astăzi dintre basarabeni, imperiu și România, imperiul bolșevic a fost mult mai puțin interesant decît cel țarist. Oricum, nu a avut o mișcare revoluționară în interiorul căreia să se formeze identități și proiecte de reformă naționale sau universale. Underground Russiapare să fi născut, în defavoarea lui Pisarev sau Bakunin, pe Ostap Bender. Ceea ce, de fapt, e destul de mult. Dar nu are o dimensiune teoretică sau politică serioasă.

Chiar dacă nu mai avem mare încredere în știință, textele lui Bakunin ne par indigeste, țăranii ce ar trebui să atace conacele sînt în Italia și Spania, basarabenii nu prea mai au treabă cu teorii sau proiecte sociale, tot ar mai rămîne ceva. Nu cred că mai putem numi asta anarhism decît dacă vrem să rîdem la o bere, dar “seeing like an anarchist”, celaltă parte din ”seeing like a state”, nu ar fi o variantă așa rea în științele sociale.

Ultima ora:

ObservatorCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

PoliticDragoș Preda: #DezvoltamPrahova #DezvoltamPrahovaInteligenta

EconomieCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

ExternBarbu Mateescu: ”Anti-contemporaneitatea face un pas înapoi”

SocialCsibi Magor: Am avut cu toții un an greu. Dar putea să fie mult mai greu

EvenimenteDan Mihalache: “Understanding the Romanian Diaspora – Diaspora mobilisation during COVID-19”

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialAndrei Stoian, Alexandru Georgescu și Radu Magdin la emisiunea Sfere de Interes



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe