
Daniel Dăianu. Un erudit implicat în cetate
Daniel Dăianu și-a onorat titlul de academician cu un discurs fascinant și copleșitor. Fascinant prin erudiție, diversitatea opiniilor, noutatea abordărilor și, mai ales, prin intensitatea argumentelor. Copleșitor prin sinceritate, firescul mesajelor și, mai ales, prin răbdarea de a-și onora mentorii, colegii și prietenii.
Negreșit, Dăianu este un erudit, oarecum sceptic, aș...

Sorin Cucerai: Sorel era cel mai viu om lent pe care îl întâlnisem până atunci. Viața irumpea din el cu o putere colosală și cu o lentoare nesfârșită.
de Sorin Cucerai
Am intrat la Filosofie, în 1991, cu credința fermă că sunt deja filosof. Așa cum se spunea odată despre studenții de la Litere că au deja primul volum de poezie gata scris, așa și noi, proaspăt studenți, credeam deja că suntem filosofi. Și ne comportam ca atare, cu toată ireverența vârstei și cu tot entuziasmul proaspetei libertăți de după căderea...

George Cristian Maior, inclus in topul celor mai importanti 150 de absolventi ai George Washington University Law School care au modelat lumea
Albumul, editat de Facultatea de Drept a Universitatii George Washington, in contextul aniversarii a 150 de ani de la infiintare, include fosti judecatori ai Curtii Supreme de Justitie a SUA, reprezentanti ai Curtii Internationale de Justitie, membrii ai Congresului si ai Administratiei, diplomati, profesori, avocati de prestigiu international.
George Cristian Maior a obtinut, in 1992, titlul de...

100 DE FEȚE ALE INOVAȚIEI – Lista completă a contributorilor
Volumul „100 DE FEȚE ALE INOVAȚIEI” a fost lansat la București
DESPRE VOLUM
Volumul 100 DE FEȚE ALE INOVAȚIEI, coordonat de Mihaela Nicola și Marius Stoian, publicat la Editura NEMIRA, sub egida THE FINANCIAL TIMES ȘI THE INSTITUTE își propune să ofere o perspectivă din interiorul ecosistemului de inovații din România și să exploreze multiplele...

Dan Blanculescu, Global Resources Partnership!
Scrisoarea dlui Dan Blanculescu, Senior Advisor la Global Resources Partnership UK, Londra, catre CEO de mari companii din Romania, din domeniile in special energie, resurse naturale si finante
„Stimate Domnule Director General,
Sunt incantat sa va informez ca, incepand cu aprilie 2016, m-am alaturat Global Resources Partnership („GRP”) , ca Senior Advisor pentru Europa...

Viaţa lui Nicuşor Dan. Unde a studiat şi cu ce realizări se mândreşte
Nicuşor Dan a anunţat că va candida la alegerile locale din 2016 pentru funcţia de primar general al Capitalei. Astăzi, „Adevărul“ vă prezintă cine este aspirantul la funcţia de edil-şef şi cu ce realizări se mândreşte.
Nicuşor Dan s-a născut în 1969 şi a fost student al Facultăţii de Matermatică din Bucureşti în perioada 1989 – 1992. Apoi, până în 1998 a studiat...

Manuela Catrina, director executiv al ISD, a fost aleasă președinte al Organizației de Femei a PSD București
Manuela Catrina, director executiv al Institutului Social Democrat „Ovidiu Șincai”, a fost aleasă marți seara în funcția de președinte al Organizației de Femei București a Partidului Social Democrat, transmite Agerpres.
Manuela Catrina a fost desemnată în unanimitate în cadrul Conferinței municipale a femeilor social-democrate, care a avut loc la Hotelul Rin din...

Justin Capră – O viață în slujba inovării | 1933-2015
Justin Capră s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, la Spitalul Judeţean din Ploieşti.
„Timpul inventiilor mele nu este acum. Dar va veni…” – Justin Capră, „Noua economie a cunoașterii”, 25 septembrie 2014, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București.
Clubul România își ia rămas bun, cu nemărginită tristețe,...

Bogdan Olteanu, nominalizat de PNL viceguvernator al BNR. Dan Mihalache in CA al ASF
Biroul Politic Național al PNL a decis, miercuri, nominalizarea lui Bogdan Olteanu pentru funcția de viceguvernator al BNR, a anunțat președintele interimar al liberalilor, Klaus Iohannis.
Potrivit lui Iohannis, decizia a fost luată cu marea majoritate a voturilor.
De asemenea, conducerea liberalilor a decis nominalizarea lui Dan Mihalache și a lui Ducu Bertzi pentru Consiliul de...

Vasile Iuga premiat printre cei mai admiraţi manageri din România în cadrul galei CEO Awards
La Gala „CEO Awards”, aflată la cea de-a treia ediţie, au fost premiaţi zece dintre cei mai admiraţi manageri din România, care au câştigat, prin acţiunile şi profesionalismul arătat, admiraţia şi respectul celorlalţi.
VEZI AICI IMAGINI DE LA GALA CEO AWARDS
Severina Pascu – UPC, Violeta Ciurel – AXA Asigurări, Vasile Iuga – PwC, Dragoş Petrescu...
Ultima ora:

ObservatorCristian Păun: Cele mai importante erori în agricultura românească

PoliticKlaus Iohannis salută anunțul lui Biden de la summitul G7 privind sprijinul SUA, Japoniei, Coreei de Sud și EAU pentru reactoarele modulare mici din România

EconomieCristian Păun: Cele mai importante erori în agricultura românească

ExternMarco Badea: Câteva noi informații despre invazia pe scară largă începută de Vladimir Putin în Ucraina

SocialGrațian Mihăilescu: Sunt tare bucuros că am realizat acest proiect pentru Reșița și că abia aștept să-l văd pus în aplicare

EvenimenteAndreea Negru: Financial education at entrepreneurial level – the key to business success

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, Ion Moraru

EditorialRadu Magdin: A Case for Big Time, Really Global, Internationalisation
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe