Matei Bogdan
Publicat în 23 octombrie 2019, 20:07 / 163 elite & idei

Cătălin Aramă: Campionatul European de Securitate Cibernetică 2019, găzduit pentru prima oară de România

Cătălin Aramă: Campionatul European de Securitate Cibernetică 2019, găzduit pentru prima oară de România

Două zile de competiţie intensă pentru cei mai talentaţi și pregătiţi tineri în domeniul securităţii cibernetice. 200 de pasionaţi ai domeniului, cu vârste între 14 şi 25 de ani, s-au bătut pentru câștigarea Campionatului European de Securitate Cibernetică. În premieră, competiţia a fost găzduită de România.

Două zile de competiţie cu 16 ore la dispoziţie pentru a rezolva 40 de scenarii ale unor atacuri cibernetice. Sunt datele celui mai mare concurs de securitate cibernetică din Europa. Cei mai talentaţi 200 de tineri, din 20 de ţări, au concurat în România pentru primele locuri în clasament.

Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale: Este un domeniu care trebuie dublat de pasiune personală. Noi am ajuns foarte aproape să câştigăm această competitie în 2016 şi 2017 când am venit pe locul doi, am luat argintul însă în acest an, văzând calitatea concurenţilor, expertiza pe care o au la o vârstă atât de tânără, sunt foarte foarte încrezător că vom câştiga. Important este să punem România pe harta securităţii cibernetice europene.

Anton Rog – șeful Centrului Cyberint SRI: Reprezintă competiţia între cele mai bune creiere pe cybersecurity din Europa. S-au înscris 400 de competitori pe site-ul din care se selecta echipa României, din ei au fost selectaţi în mai multe etape şi au rămas în final 10. Cei mai buni specialişti în securitate cibernetică din România s-au ocupat de ei câte o săptămână şi i-au pregătit pentru aceste challenge-uri de astăzi.

Pentru mulţi dintre ei, competiţia a reprezentat şi o oportunitate pentru a fi recrutaţi de cele mai mari companii din domeniu.

Cătălin Aramă, director Cert.ro: Vorbim mereu de educaţie în domeniul securităţii cibernetice şi de nevoia de resursă umană. Iată că această competiţie dovedeşte că abordăm amândouă problemele.

Toma Cîmpeanu, Director executiv, Asociatia Nationala pentru Securitatea Sistemelor Informatice(ANSSI): Eu am mare încredere în echipa noastră pentru că eu cred că sunt aleşi cei mai buni pe care îi avem, sunt tineri care au şi talent şi preocupare şi sunt interesaţi să facă o carieră în domeniul acesta. Se vede că pasiunea este cea care îi face să lucreze.

Scenariile selectate au fost extrem de complexe.

Andrei Avădănei, fondatorul unei companii de securitate cibernetică: Au diverse categorii de exerciţii, unele sunt inspirate din viaţa reala, din atacuri şi vulnerabilităţi întâlnite în companii şi în casele oamenilor. Unele dintre scenarii ţin de exfiltrarea datelor din medii izolate. Practic acesta este unul dintre cele mai mai challenge-uri din industrie, în momentul de faţă, pentru că e foarte uşor să exfiltrezi date din companii şi zone critice.

Demosthenes Ikonomou, Șeful Securității Operaționale ENISA: Principalul scop al competiţiei este să promovăm talentul în domeniul securităţii cibernetice, iar al doilea obiectiv este acela ca noi să le arătăm acestor tineri oportunitatea de a avea o carieră în domeniul securităţii cibernetice.

România este pe locul 3 în lume la numărul specialiştilor calificaţi în domeniul securităţii cibernetice.

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe