Matei Bogdan
Publicat în 9 octombrie 2019, 14:52 / 28 elite & idei

Cătălin Aramă: Numărul de incidente semnalate la numărul unic 1911 s-a dublat în acest an faţă de 2018

Cătălin Aramă: Numărul de incidente semnalate la numărul unic 1911 s-a dublat în acest an faţă de 2018

Numărul sesizărilor transmise la 1911 privind incidentele informatice s-a dublat în acest an, comparativ cu 2018, când acestea erau transmise prin e-mail, în top fiind campaniile de phishing, a afirmat, luni, Cătălin Aramă, directorul general al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

„România se încadrează într-un trend crescător (în privinţa ameninţărilor cibernetice, n.r.), dar practic întreg spaţiul cibernetic se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari datorită numărului crescut de echipamente conectate, datorită noilor tehnologii care vin pe piaţă. Acest lucru nu trebuie să ne sperie, pentru că de fiecare dată există metode prin care ne putem apăra. Important este să le cunoaştem, importantă este educaţia şi adoptarea unor măsuri de securitate cu responsabilitate, astfel încât incidentele cibernetice să nu apară. Numărul de urgenţă 1911 a dublat numărul sesizărilor venite pe calea tradiţională a CERT-RO, şi anume sesizările prin e-mail. În mod special, aceste sesizări vin din rândul cetăţenilor, ceea ce este foarte important, pentru că ne ajută să creăm campanii de alertare în urma verificărilor pe care le facem. În topul sesizărilor se află phishing-ul, ceea ce înseamnă o mare atenţie din partea utilizatorilor. Mai mult decât atât, în ultima perioadă a crescut numărul campaniilor de phishing care au şi o componentă de inginerie socială, ceea ce paradoxal reduce costurile atacului, dar poate creşte pericolul acestuia. De cele mai multe ori, victimele sunt apelate telefonic sau prin chat-uri, tocmai pentru a o convinge să urmeze un link, să-şi dea datele personale, date despre cont”, a declarat Aramă.

Pe de altă parte, întrebat în legătură cu riscurile la care vor fi supuşi utilizatorii, odată cu implementarea tehnologiei 5G, directorul general al CERT-RO a menţionat că viteza de transfer şi multitudinea dispozitivelor conectate „nu fac decât să favorizeze creşterea numărului de atacuri pe care le cunoaştem”.

„Tehnologia 5G aduce viteze de lucru mari, aduce foarte multe echipamente conectate. Practic, trebuie să trecem la o nouă etapă în domeniul securităţii. Vorbim de Security by Design, iar echipamentele ar trebui atent verificate înainte de a fi conectate la reţele. De aceea, la nivel european se discută despre standardizare în acest domeniu, impunerea unor măsuri de securitate încă din faza de arhitectură, ceea ce eu cred că va pondera sau cel puţin va fi o contra-pondere pentru vulnerabilităţile pe care le vor aduce aceste soluţii şi aceste noi tehnologii. Viteza de transfer, multitudinea dispozitivelor de transfer care ne vor înconjura nu fac decât să favorizeze creşterea numărului de atacuri pe care le cunoaştem. Practic, ameninţările vor fi mult mai multe şi riscul unui atac va fi mai mare”, a explicat oficialul CERT-RO.

Începând din data de 2 mai 2019, persoanele fizice, juridice şi instituţiile publice din România pot raporta, la numărul unic 1911, incidentele de securitate cibernetică pe care le-au constatat, costul proiectului fiind de un milion de euro. Numărul poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie, şi este disponibil non-stop.

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) organizează, în perioada 7 – 8 octombrie, cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei Internaţionale Anuale, sub titlul „Noile provocări globale în domeniul securităţii cibernetice”.

În cadrul celor două zile ale conferinţei vor fi abordate subiecte de interes, precum securitatea reţelei 5G, cybercrime, educaţie şi conştientizare, implementarea Directivei NIS (Networking Information Security, n.r.), Inteligenţă Artificială şi Cercetare&Dezvoltare în securitate cibernetică.

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Lipsa forței de muncă calificate și a gândirii critice în învățământ, printre cele mai mari dezavantaje

PoliticSebastian Burduja: Care vor fi top 3 prioritati PNL

EconomieAndreea Paul: Lipsa forței de muncă calificate și a gândirii critice în învățământ, printre cele mai mari dezavantaje

ExternBarbu Mateescu: Sistemul de vot la localele din Ungaria este exact ca la noi – un singur tur.

EvenimenteMarian Murguleț: ONRC cred că este cea mai digitalizată instituţie din România. La polul opus se află ANAF

CulturaRadu Preda: Haosul organizat

SocialMarian Staş: Nebunul Curţii Şcolii

MoldovaIulian Chifu: Chişinăul mănâncă forţat „salamul feliat“ al lui Putin în Transnistria



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe