OraNoua.ro
Publicat în 4 martie 2015, 17:27 / 244 elite & idei

Liviu Voinea, Cătălin Predoiu, Mircea Geoană și Bogdan Chirițoiu: Upgrade România – cele 12 propuneri SAR pentru valorificarea potențialului european

Liviu Voinea, Cătălin Predoiu, Mircea Geoană și Bogdan Chirițoiu: Upgrade România – cele 12 propuneri SAR pentru valorificarea potențialului european

Societatea Academică din România (SAR) a lansat joi, 26 februarie, raportul sau anual însoțit de 12 propuneri de bună guvernare pentru România, ce-și propun să stimuleze potențialul european al țării. Evenimentul cu tema “Upgrade România: cum ne valorificăm potențialul european?” a avut loc la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, și a fost transmis în direct pe platforma România Curată (live stream).

Puteți vedea aici înregistrarea prezentării celor 12 recomandări și a primei părți a mesei rotunde:

Vedeți aici partea a doua a dezbaterii celor 12 propuneri de bună guvernare lansate de SAR:

Live text

10.14: Angela Filote, sefa Reprezentantei Comisiei Europene in Romania: Aceasta lansare anuala se transforma intr-o traditie. Si noi dorim in mandatul nostru sa luam pulsul tarii si sa incercam sa sugeram solutii pe baza experientei la nivelul UE. Potrivit unui sondaj, primele probleme semnalate de cetateni sunt referitoare la locurile de munca si sistemul de sanatate si ma bucur ca de aceste probleme s-a ocupat si SAR. Romania este unul dintre statele membre care a reusit sa isi consolideze mai bine fiscal economia, din pacate dupa parea noastra aceasta evolutie nu este ireversibila. Incercam sa lucram impreuna cu statele membre pentru a sprijini acest efort.

Ne-am uitat putin la temele pe care le-a propus SAR, vedem o buna aliniere cu propria noastra anliza. As remarca aici calitatea reformelor fiscale. Romania are o crestere economica buna, dar incasarile la bugetul de stat din nefericire sunt inca scazute. Sunt putin geloasa pe SAR fiindca a reusit sa iasa inaintea nostra cu raportul pe tara. Lucram si noi la asta de cateva luni si probabil pana la sfarsitul acestei conferinte vom publica si raportul nostru. Sper sa il cititi. Pe baza acestei analize noi vom publica in luna mai recomandarile de tara.

10.20: Alina Mungiu Pippidi, președintele SAR, prezinta concluziile raportului. Nu am mai facut un studiu integral pe capitole, asa cum am facut pana acum. Am hotarat sa facem ceva rapid si concret, am dat 12 solutii de impact maxim care au fundamentare.

RAPORT SAR 2015_FINAL – raportul integral

Executive Summary

Prognoze 2015

I. Ajustarea cotei unice și crearea de locuri de muncă

II. Buna guvernare rămâne cea mai bună strategie de creștere economică

III. Eficientizarea sistemului de achiziții publice

IV. O anticorupție mai profitabilă și mai autonomă financiar

V. Descentralizare asimetrică cu geometrie flexibilă

VI. Finalizarea priorităților în domeniul infrastructurii

VII. Deschiderea pieței de energie regenerabilă pentru

VIII. Stoparea exodului creierelor din domeniul medical cu resurse existente

IX. Deplasarea fondurilor europene din agricultură de la consum spre investiții

X. Introducerea unui sistem flexibil de redevențe care să împace nevoile bugetului cu necesarul de investiții

XI. Securizarea activității agricole în scopul creșterii productivității

XII. Politica de colectare a taxelor trebuie să treacă de la penalizare la stimulare

10.40: Sorin Paveliu, expert SAR, despre salariile medicilor: Am vrut sa vedem daca se pot mari salariile personalului medical din Romania. Sigur, cred ca bugetul pe sanatate trebuie suplimentat. Insa noi am incercat sa vedem daca se poate si fara suplimentare si am ajuns la concluzia ca salariile medicilor se pot majora peste noapte, dar nu se doreste acest lucru. Daca crestem tarifele la spitale cu 20%, scadem numarul de internari cu 20%, in interior raman bani pentru majorarea salariilor medicilor. Ministerul Sanatatii vine cu un proiect de sporire a veniturilor medicilor in sensul de a le permite sa lucreze peste program. Multumesc, nu. Medicii si asa lucreaza peste program.

10.45: Lucian Davidescu, expert SAR, despre agricultura: Romania are o politica buna in agricultura fiindca subventiile se dau, insa acesti bani sunt folositi pentru consum. Acest sistem functioneaza in economii capitalizate, unde fermierii au utilaje, nu si la noi. Sigur, acestea sunt conditiile puse de finantatorul european si trebuie sa le respectam. Bancile insa ar putea interveni in acest mecanism. Important este ca statul sa le acorde cadrul legal si certitudinea ca isi vor recupera banii.

10.55: Alina Mungiu Pippidi, despre colectarea taxelor: Trebuie sa folosim infrastructura bancilor, sa privatizam o parte din colectarea taxelor. Un exemplu este Uruguay.

11.00: Lucian Davidescu, despre recuperarea taxelor: Contribuabilii bun platnici sunt cel mai terorizati atunci cand incepe o campanie de colectare de taxe. Este mai usor pentru cei de la FISC decat sa caute adevaratii evazionisti. Astfel acestia prefera sa iasa complet din sistem, ca sa nu mai fie controlati.

11.03: Catalin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, despre buna guvernare: Daca tot ati adus vorba despre noul Cod Fiscal cred ca si demersul d-voastra, al SAR si al Comisiei, este binevenit. Traim intr-o epoca in care Guvernele nu mai detin monopolul solutiilor pentru o buna Guvernare. Buna guvernare presupune un schimb permanent de idei intre decidentii guvernamentali si cei carora li se adreseaza. Apoi este important aportul de expertiza.

Strict legat de acest raport, din punctul meu de vedere cea mai valoaroasa idee prezentata aici este ca buna guvernare este cea mai buna solutie anticoruptie. As adauga la recomandarile d-voastra care tin de buna guvernare (transparenta etc) si o concluzie personala si anume ca buna guvernare nu poate reusi fara o reforma a partidelor politice.

Trecand foarte rapid prin cateva solutii punctuale, ati spus ca un sistem de taxare mai scazut ar putea fi bun, trebuie sa avem si o reforma radicala a procedurilor si mentalitatior prin care se face recuperarea. Filozofia de a colecta cu orice pret nu da rezultate, asa cum ati surprins si d-voastra.

In ceea ce priveste prioritatile, si noi suntem de acord ca energia si agricultura vor deveni vectorii cresterii economice. Am remarcat teza stoparii migratiei medicilor. Sunt resurse in sistem care ar putea sa ofere o serie de solutii. Impreuna trebuie sa gasim o solutie acestei probleme.

Sunt de acord si cu redeventele in industria petroliera. O alta idee interesanta gasita in raport este daca putem face productivitate in agricultura chiar si in fermele mici. De obicei este asteptat randament la fermele mari.

Drumul pe care mergem in Romania in lupta anticoruptie este unul bun. Trebuie sa incepem sa vorbim si de coruptia din mediul privat, care afecteaza concurenta, antreprenorii mici.
Suntem de acord pe teme mari cum ar fi sistemul fiscal, infrastructura, si trebuie a gasim un acord politic.

11.20: Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene: Vorbim de reforma politica, eu din 91 tot aud vorbindu-se despre asta. Este adevarat, buna guvernarea sta la baza bunelor rezultate. Noi ne-am asumat asta. In martie lansam programele operationale 2014 – 2020. In 2015 am dori sa avem peste 5% absortie. Speram ca pe acest ciclu financiar, pana la sfarsit, sa avem absorbtie 100%. Noi speram ca pe ciclul care tocmai se incheie sa avem absorbtie de 80%. In iunie va fi pus pe masa guvernului primul pachet de acte normative care sa transpuna in legislatia romaneasca directivele europene privind achizitiile publice.
11.35: Mircea Geoana, senator independent: Premisa de la care pleaca studiul este convergenta reala cu media europeana. Fara revenirea la un potential de crestere economica de 5% nu exista nicio sansa de recuperare a decalajului european. Acesta trebuie sa fie principalul nostru scop. Romania are astazi un potential de crestere economica undeva la 2%. Avem nevoie de un juriu independent care sa se uite la calitatea guvernarii. Sunt insule de excelenta in administratia din Romania peste care nu trebuie sa aruncam cu noroi. Noi nu masuram din punct de vedere statistic adevarata realitate a tarii nostre. Este clar ca reforma sistemului de colectare a taxelor a dat rezultate in Bulgaria si a dus la colectarea de taxe de la 30% la 39%. Este un sistem pe care l-a propus Banca Mondiala. Daca Bulgaria a reusit sa o faca, putem si noi. Eu propun o lege de executie bugetara, sa vedem ce a facut Guvernul cu promisiunea facuta cu un an in urma. O ultima observatie, in organizarea teritoriala, noi am mai avut pusee de reorganizare. NU putem merge cu o solutie one size fits all.

11.45: Bogdan Hosu, presedintele Cartel Alfa: O problema legata de raport este cea a sistemului de fiscalitate care nu reflecta ce se intampla, trebuie sa ne gandim daca nu este cazul sa se termine cu cota unica care aplica sisteme rudimentare tocmai din incapacitatea de a combate coruptia. O chestiune care ma ingrijoreaza este ca nu am vazut pe nimeni care sa isi asume o problema de fond, aplicarea corecta a legii. Nu in ultimul rand, sunt problemele legate de directiile prioritare, energia verde si agricultura. Nu cred ca energia verde ar trebui sa fie o prioritate, in conditiile in care noi depasim tinta europeana. Sponsorizarea prin lege prin care o dam prin tichetele verzi sare din orice tabele europene. Ce mi-ar fi placut era o analiza cu sectoarele de rentabilitate. Intrebarea este daca transportul rutier este rentabil. Poate transportul feroviar trebuie dezvoltat.

11.58: Liviu Voinea, viceguvernator BNR despre raportul SAR: Constat ca nu este nimic in raport legat de politica monetara si politica financiara, ceea ce inseamna ca sistemul bancar este solid.

12.03: Valentin Ionescu, director ASF: Masura privind reducerea CAS creaza deficite si al doilea aspect tine de cei care nu pot contribui la sistemul de pensii private. Nu s-a facut o modelare pe sistemul public de pensii sa vada ce se intampla. Abia dupa ce vezi ce se intampla cu sistemul de pensii, abia atunci se putea reduce CAS.

12.07: Valeriu Tabara, fost ministru al Agriculturii: Doua elemente lipsesc din raport. Exportul de profit e unul dintre ele. Numerosi agenti economici recurg la asemenea practici care afecteaza economia. A doua problema: exista dezvoltare durabila fara cercetare stiintifica? Noi importam in agricultura tehnologie in valoare de miliarde  de euro. Am neglijat cercetarea ani de zile. Pe de alta parte, in tarile dezvoltate agricultura nu are o pondere mare in PIB. La noi e invers. O alta problema se refera la suspendarea subventiilor pentru agricultura, pe seama investitiilor in cercetare, dezvoltare. Aceasta este marea provocare a viitorului. Jumatate din lume aplica marile descoperiri in productie. La noi, receptivitatea pe asemenea probleme este extrem de mica. Romania este exportatoare de securitate alimentara.

12.20:  Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România: Trebuie sa valorificam meritocratia  si valorile. Romania poate creste prin inteligenta si servicii bazate pe tehnologie. Ce se face la noi acum in ce priveste suprataxarea competentelor este inadmisibil. Pe piata muncii exista supracalificati si subcalificati. Pe piata muncii noi nu promovam din pacate supracalificarea si nici de calificati nu ne ocupam prea mult. Pe de alta parte, cei mai mari investitori din Romania sunt romanii. Sa mai lasam investitiile straine.

12.30: Valentin Ionescu, director ASF: La Master Plan cu autostrăzi aș vrea să semnalez că nu există modelul, analiza, cost-beneficii. Există doar un copy-paste din documentul cadru, din manualul UE, care se predă la training. Nu știu cine e de vină, consultantul sau ministrul…

Eugen Teodorivici, ministrul Fondorilor Europene: Master Planul este o metodologie de calcul pe care Comisia Europeană a impus-o, pe baza căreia se dispune sau nu alocarea de fonduri…

Valentin Ionescu: Master Planul este o strategie, nu e o metodologie…

12.45: Bogdan Chiritoiu, președintele Consiliului Concurenței: Referitor la zona de achizitii publice mi-as dori sa ne ocupam mai mult de aceasta si baza de date a companiilor care se sustrag procedurilor, pentru eliminarea suspiciunilor de comportament incorect.

——————————————————————————————————————-

De la intrarea în vigoare a cotei unice în anul 2005, propunere lansată în spațiul românesc prin raportul SAR 2004, au trecut zece ani. De asemenea, în urmă cu doar câteva luni, alegerile prezidențiale au creat un moment de mare emoție și speranță de relansare. Care sunt astăzi soluțiile echivalente cotei unice de acum zece ani, ce ar trebui făcut pentru a valorifica potențialul european al țării noastre la capacitatea sa maximă?

În acest context, SAR prezintă în Raportul anual de Analiză şi Prognoză pe 2015 un catalog de propuneri cu titlul 12 soluții pentru România. Iata-le:

  1. Ajustarea cotei unice și crearea de locuri de muncă prin simplificare fiscală
  2. Buna guvernare rămâne cea mai bună strategie de creștere economică
  3. Eficientizarea sistemului de achiziții publice
  4. O anticorupție mai profitabilă și mai autonomă financiar
  5. Descentralizare asimetrică cu geometrie flexibilă
  6. Finalizarea priorităților în domeniul infrastructurii
  7. Deschiderea pieței de energie regenerabilă pentru producătorii mici și foarte mici
  8. Stoparea exodului creierelor din domeniul medical cu resurse existente
  9. Deplasarea fondurilor europene din agricultură de la consum spre investiții
  10. Introducerea unui sistem flexibil de redevențe care să împace nevoile bugetului cu necesarul de investiții
  11. Securizarea activității agricole în scopul creșterii productivității
  12. Politica de colectare a taxelor trebuie să treacă de la penalizare la stimulare

Cele 12 soluții pentru România au fost dezbătute joi, 26 februarie, de experții SAR, de membri ai cabinetului actual sau din umbră, de reprezentanți ai ambasadelor, experţi economici, oameni de afaceri, societate civilă și jurnaliști.

Între invitați s-au numarat  Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Catalin Predoiu, prim-vicepresedinte PNL, Liviu Voinea, viceguvernator BNR, Mircea Geoana, senator independent, Bogdan Chiritoiu, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România, academicianul Lucian Albu, directorul Institutului de Prognoza Economica și Valentin Ionescu, director Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Ultima ora:

ObservatorAntonia Colibășanu: Curs – Islamul și Europa

PoliticCristian Andrei: Partide vechi și partide agile

EconomieSergiu Oprescu: Asociația Română a Băncilor a devenit membru afiliat al OECD/ INFE

ExternAmb. Luca Niculescu: La o întâlnire cu Jacques Krabal, Secretarul General al Adunării Parlamentare a Francofoniei

SocialAntonia Colibășanu: Curs – Islamul și Europa

EvenimenteVictor Vevera: Executive Blockchain Laboratory al ICI București prezintă cursul pe suport video în limba engleză intitulat “BLOCKCHAIN TECHNOLOGY: APPLICATION AND INNOVATION TOWARDS TRANSFORMATIONAL BUSINESS”

CulturaCristina Popescu: Europa 2021. Specii naționale pe cale de dispariție

EditorialGeorge Butunoiu: Hard Working Managers



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe