OraNoua.ro
Publicat în 31 ianuarie 2018, 19:49 / elite & idei

Cătălin Predoiu: New Deal Românesc – iliberalism cu faţă umană! La naşterea Guvernului Dăncilă şi căpătâiul României cinstite

Cătălin Predoiu: New Deal Românesc – iliberalism cu faţă umană! La naşterea Guvernului Dăncilă şi căpătâiul României cinstite

de Cătălin Predoiu

Partea 1. O nouă greşeală. În România se conturează o „nouă înţelegere” locală între „băieţii deştepţi” şi mai mulţi politicieni decidenţi. Această „înţelegere” va intra în coliziune cu un segment important al societăţii, dar şi cu „establishment-ul” european.

Consecinţele ar putea fi dramatice pentru România, inclusiv în relaţia cu SUA, interesate în perspectivă doar de parteneri puternici. În acest articol voi arăta unde cred că se greşeşte şi ce cred că trebuie făcut.

Scurt preambul istoric. În anii de după Marea Criză din 1929-1933, SUA au pus în aplicare, la iniţiativa preşedintelul Franklin D. Roosevelt, o politică de investiţii publice sau în parteneriat public-privat în toate domeniile, în special în infrastructură publică de transport, energetică şi industrială. Această politică a intrat în istorie sub numele de ”New Deal” (noua înţelegere) şi a prefăcut SUA din punct de vedere economic, transformând-o în prima putere industrială a lumii. La rându-i, puterea industrială şi sacrificul de sânge a unei generaţii de tineri americani pe câmpurile de luptă ale celui de al doilea război mondial, i-au asigurat Americii şi Lumii Libere victoria în cel de-al doilea război mondial şi reconstrucţia Vestului European după război (Marshall Plan, între altele). Ba chiar şi rezistenţa de război a Sovietelor, la Leningrad (azi Sankt Petersburg), porţile Moscovei şi Stalingrad, precum şi contraofensiva URSS contra Germaniei Naziste, s-au bazat parţial pe logistica furnizată generos de SUA. Soldaţii sovietici au descins şi defilat în Bucureşti (nestingheriţi) şi în tot restul Europei de Est, încărcaţi în camioane primite de la Unchiul Sam. Iată, deci, că ideea şi politica Preşedintelui Roosevelt au generat schimbări majore de putere în lume şi avantajoase pentru ţara pe care a condus-o, SUA.

Conducătorii politici români de după 1989 (mă refer la cei care au contat) şi sistemele de „deep state” care i-au sprijinit (pentru că i-au sprijinit pe toţi după ce au luat puterea succesiv, cum se întâmplă oriunde în lume, să nu ne facem iluzii, fiind şi firesc, fiecare ţară îşi are structurile ei vizibile şi invizibile care cooperează, teoretic în interesul ţării, vezi pelicula ”Războiul lui Charlie Wilson”, premiată cu Oscar, istorisind un caz adevărat, care demonstreză ce poate ieşi dintr-o astfel de cooperare) nu au fost capabili să genereze un „New Deal” românesc care să refacă insfrastructura feroviară, rutieră şi energetică, sau sistemele vitale de educaţie, cercetare şi sănătate ale României.

Conducătorii politici români de după 1989 (mă refer la cei care au contat) şi sistemele de „deep state” care i-au sprijinit nu au fost capabili să genereze un „New Deal” românesc care să refacă insfrastructura feroviară, rutieră şi energetică, sau sistemele vitale de educaţie, cercetare şi sănătate ale României.

Singurele momente şi elemente de „deal” politic post-1989 şi benefice României au fost menţinerea proiectului şi înfăptuirii de la 1918 în Constituţia României (stat naţional unitar suveran şi indivizibil) şi Consensul de la Snagov (năşit de tătuca Iliescu, reorientat de busola geopolitică), care a stat la baza intrării în UE şi NATO. A mai fost la un moment dat un pact naţional pentru educaţie, patronat de preşedintele Băsescu, subminat prompt, însă, de PSD. Mai recent, parteneriatul pentru 2% din PIB pentru bugetul apărării, iniţiat de preşedintele Iohannis, care pare să fie respectat de toate partidele, rămânând să fie şi aplicat concret de Guvernul PSD.

Mersul lucrurilor în România a demonstrat că pentru „les nouveaux riches” şi „nouveaux politiciens roumains” de după 1989, NATO şi UE erau două forme la ale căror valori aderau doar formal, dar au simţit că asta e mersul istoriei după… „sfârşitul Istoriei”, proclamat astfel de Fukuyama odată cu căderea (sau auto-detonarea, istoricii vor stabili la un moment dat) completă a blocului sovietic în 1991.

Toată lumea s-a pornit pe acumulat capital iniţial, epoca „First Million” a început cu vigoare şi în România. Cum?! În general prin jefuirea averii statului, nu prin inovaţie, antreprenoriat şi investiţii publice stimulate de Guverne, cum ar fi fost normal.

Aproape nimic nu a fost imaginat şi pus în operă LOCAL pentru viitoarea putere economică şi militară a României pe termen mediu şi lung. Decidenţii politici relevanţi ai generaţiei post-1989, după ce s-au trezit în braţe cu o ţară fără datorie externă, popor educat şi poziţie geostrategică cheie, au „zăpăcit-o” o vreme între Est şi Vest, după care au mers exclusiv pe ideea că integrarea noastră în Vest pe zona de ”military&intelligence” şi oferirea pe tavă a industriei româneşti (decretată între timp fier vechi) şi a utilităţilor şi resurselor româneşti (apă, gaz, energie electrică, petrol) ne vor asigura un viitor.

Concluzie de etapă: pentru popor s-au dat banane la liber şi case pe credit cu buletinul, iar pentru viitorul strategic al României, s-a tras deasupra o dublă copertină (NATO, UE) care a acoperit o vreme bazarul local.

A existat însă un New Deal românesc, transpartinic şi trans-ideologic: în aceste epoci tulburi şi complicate de tranziţie de la vechea orânduire la democraţie (am citat aproximativ din Iliescu) şi capitalism (idem P. Roman), România are nevoie pentru modernizări (idem Năstase, Băsescu) şi de o clasă de mijloc puternică, ce trebuie construită prin acumularea iniţială de capital (idem A. Severin).

Diferenţa majoră dintre alde Rockefeller şi Roosevelt şi mogulii locali români, politici sau de business, este aceea că Rockefellerii şi politicienii americani au generat (şi) New Deal-ul care i-a propulsat la cârma Lumii, ai noştri s-au mulţumit să-şi vadă fiecare de „First Million-ul” lui sau de feuda lui politică. Ai lor s-au oprit cu ”acumularea dubioasă” la primul milion, după care au dat-o pe muncă şi inovaţie, ai noştri au continuat-o într-o veselie.

Toată lumea s-a pornit pe acumulat capital iniţial, epoca „First Million” a început cu vigoare şi în România (Rockefeller a spus la un moment dat că poate da socoteală de fiecare dolar din averea lui colosală, dar să nu-l întrebe nimeni cum a făcut primul milion …). Cum?! În general prin jefuirea averii statului, nu prin inovaţie, antreprenoriat şi investiţii publice stimulate de Guverne, cum ar fi fost normal.

Nu vreau să jignesc pe nimeni în acest colţ de pagină, nu vreau să jignesc pe cel care a trudit cu mintea sau braţele pentru averea lui mare sau mică şi care poate sta drept ca bradul în faţa oricui. Dar ar trebui să practicăm o minciuna naţională să nu recunoaştem că, în mare, acest proces de acumulare iniţială s-a făcut prin mijloace necinstite. Diferenţa majoră dintre alde Rockefeller şi Roosevelt şi mogulii locali români, politici sau de business, este aceea că Rockefellerii şi politicienii americani au generat (şi) New Deal-ul care i-a propulsat la cârma Lumii, ai noştri s-au mulţumit să-şi vadă fiecare de „First Million-ul” lui sau de feuda lui politică. Ai lor s-au oprit cu ”acumularea dubioasă” la primul milion, după care au dat-o pe muncă şi inovaţie, ai noştri au continuat-o într-o veselie. În plus, ai noştri au întors ochiul în altă parte când în ţară s-au instalat şi (destui) cei care s-au prins rapid că sportul naţional nu mai e fotbalul, handbalul sau tenisul (apopos, cinste lui Halep, vorbim mereu ce greu e să ajungi nr.1, dar uităm că la fel de greu e să fii şi pe podium!), ci furăciunea naţională pe bază de contracte publice sau scheme (politice) Ponzi (dai Sfânta Şpagă, pardon, contribuţie la campanie, ca să iei funcţia publică, după care dai contracte publice ca să menţii funcţia şi să recuperezi „investiţia”)!

Să ne oprim din nou pentru a doua concluzie de etapă: alături de „New Deal-ul” integrării „în structurile euroatlantice” s-a mai pus în operă un „New Deal” românesc, cel al necinstitei acumulări continue de averi fără legătură cu inovaţia, antreprenoriatul sau competiţia onestă, mişcare în care politicieni şi oameni de afaceri locali, dar şi străini, şi-au dat spontan mâna pe sub mesele politice, guvernamentale şi parlamentare, înţelegându-se din priviri.

Pe neaşteptate şi parcă de niciunde, s-a pornit, însă, după aderarea la UE, un vânt de primăvară pentru unii sau vifor pentru alţii, adică binevenit sau nedorit, după fiecare caz individual. Pe alocuri s-a transformat în furtună: Justiţia şi Anticorupţia. În general, am rezerve la orice „anti”, dar când „anti” este opus unei disoluţii a averii naţionale, e binevenit. Ca orice lucru românesc „bine făcut”, şi cele două au mai călcat la un moment dat în străchini şi s-au orientat mai mult pe „clienţii locali”, ocolind (cel puţin aşa pare) unele dosare cu ramificaţii externe, poate şi pentru că erau prea complexe pentru nivelul de etapă al expertizei în probatoriu, poate şi pentru că nu au primit necesarele dovezi administrate de colegi din alte jurisdicţii, zic şi eu la presupunere.

Pe neaşteptate şi parcă de niciunde, s-a pornit, însă, după aderarea la UE, un vânt de primăvară pentru unii sau vifor pentru alţii, adică binevenit sau nedorit, după fiecare caz individual. Pe alocuri s-a transformat în furtună: Justiţia şi Anticorupţia.

Aceste rateuri şi greşeli de funcţionare (nimeni n-a investigat obiectiv cât sunt de sistemice, Inspecţia Judiciară a CSM dormind în general în papuci ani de zile sau reacţionând partizan în funcţie de contexte politice la un moment sau altul), precum şi cazuri patologice de sistem, cum sunt cele ale procurorului „distrugător de destine” de dragul distrugerii, „traficantului de tablouri” sau hărţuitorului sexual, scandaloase, foarte probabil penale, au furnizat elementele faptice ale fundamentării noului „New Deal” local: să oprim totul în materie de Justiţie şi Anticorupţie şi să reluăm „acumularea”!

Desigur, nu spune nimeni că ceea ce jenează de fapt, nu sunt articolele din Codul Penal care şi-au dovedit eficienţa, ci cele care au fost declarate neconstituţionale de judecătorii CCR, între care se află la loc de cinste foşti procurori şi judecători, care au avizat sau chiar redactat pe alocuri Codurile cu propria mânuţă. Nu spune nimeni că ceea ce jenează sunt anchetele care s-au soldat cu condamnări, ci cele care s-au soldat cu achitări, de parcă ne-am dori 100% condamnări raportat la inculpări, ca în totalitarism.

Nu spune nimeni că ceea ce se vrea de fapt este o amnistie a jafurilor din 1990-2000 şi o nouă „Bonanza” asupra României, ci că se vrea eliberarea României de sub ”jugul european” exercitat prin Justiţie. 

Nu spune nimeni că ceea ce jenează sunt procurorii meseriaşi care au demantelat reţele de crimă organizată sau corupţie, ci procurori gen Portocală. Nu spune nimeni că ceea ce deranjează este că s-a ajuns „prea departe” (sau prea aproape de mari averi făcute dubios?!), ci că justiţia nu face decât să atace capitalul naţional în dauna celui european, pentru că american nu prea avem, din păcate (dacă e aşa, cine ne opreşte să cerem procurorilor să ancheteze şi multinaţionalele, acelea despre care se pretinde pe la colţuri că au făcut „transfer pricing”, dar nu fără a întreba şi guvernele de ce nu au trimis în Parlament proiecte de legislaţie care să oprească fenomenul?!).

Nu spune nimeni că ceea ce se vrea de fapt este o amnistie a jafurilor din 1990-2000 şi o nouă „Bonanza” asupra României, ci că se vrea eliberarea României de sub ”jugul european” exercitat prin Justiţie. Dl. Năstase, inteligent şi fin manipulator, ne explică pe TV cum că de fapt Juncker nu vrea să-şi reducă birocraţia de Bruxelles şi atunci „ia bani de la fraieri”, oprind fondurile europene pe motiv de anticorupţie. Dovada?! Nu avem nevoie. Erudiţia istorico-politică şi cuvântul de om de onoare al domnului Năstase sunt suficiente. Acelaşi domn, mânat nu de sentimente patriotice, ci de „vâna” despre care a „mai vorbit în Parlament”, deplângea -pe bună dreptate- faptul că nu ne impunem influenţa în lume dezvoltând noi politici şi parteneriate, trecând însă sub tăcere că nicăieri în lume, nici măcar la Beijing, nu mai ai trecere cu oameni de faţadă de calibru îndoielnic şi dezmăţ de corupţie în ţară. By the way, la Beijing, pentru marea corupţie se acordă adesea drept premiu pedeapsa capitală. Mă îndoiesc însă că asta provoacă admiraţia sinologilor politici români.

Deci, ceea ce se vrea acum în mod real este o „resetare” şi instaurarea unei „noi înţelegeri” tacite, la fel de transpartinice şi trans-ideologice ca şi cea din anii 1990-2000. 1) În justiţie trebuie să existe „un moment zero” (citat din programul de guvernare nr. 4 al PSD, care intră la vot azi în Parlament). Se ocupă cu expertiză domnii Toader, Şerban Nicolae and Co. 2) În materie de bani publici, o nouă ”Bonanza”, de data asta eliberaţi de riscuri, vezi pct. 1. Se ocupă prin lipsă de expertiză şi obedienţă totală, dna prim ministru Dăncilă. Restul fac Daddy and Co, un fel de Clanul Soprano, minus psihiatrul.

Deci, ceea ce se vrea acum în mod real este o „resetare” şi instaurarea unei „noi înţelegeri” tacite, la fel de transpartinice şi trans-ideologice ca şi cea din anii 1990-2000. 

Ceea ce se spune de faţadă: 1. Vom deveni independenţi faţă de jugul economic străin. 2. Va curge lapte şi miere.

De aceea, nu veţi mai auzi decât puţini politicieni vorbind despre Justiţie, cei care o vor face vor fi bătuţi cu portocale şi li se vor face guler deciziile de achitări, de parcă ei ar judeca, nu ar apăra un principiu, deciziile de condamnări fiind trecute sub semnul abuzurilor. Vom avea un colocviu naţional despre administraţie, educaţie, sănătate şi infrastructură, după cum indica preţios ieri seară dl Năstase, pentru că prefaceri concrete nu poţi să faci cu agramaţi şi semidocţi, care n-au făcut nimic concret în carieră, altceva decât să politicărească steril. Sunt teme serioase, fără îndoială, dar nu de dragul lor se va discuta, ci pentru a acoperi subiectul incomod.

De aceea, nu veţi mai auzi decât puţini politicieni vorbind despre Justiţie, cei care o vor face vor fi bătuţi cu portocale şi li se vor face guler deciziile de achitări, de parcă ei ar judeca, nu ar apăra un principiu, deciziile de condamnări fiind trecute sub semnul abuzurilor. 

Iată care este, după părerea mea, tabloul din viitorul apropiat. Un soi de „iliberalism cu faţă umană”, stil dâmboviţean: nu abandonăm pe faţă valorile occidentale, doar le subminăm, nu ne decuplăm de Vest, doar lungim „laţul”, cât să ajungem puţin şi la Vladimir, dacă ne-o mai primi o tură, două … până ne pensionăm şi ne păpăm banii „munciţi”, la soare, în Vest, desigur.

Eu cred că e o nouă greşeală pe care „boierii” o fac în orientarea general strategică a Ţării. Indiferent de erori de parcurs, nedreptăţi în relaţia cu UE şi greutăţi, menţinerea valorilor occidentale este cheia de boltă a siguranţei noastre ca Naţiune. Slăbiciunile şi pasivele acumulate nu vin din aderenţa la UE şi NATO, ci din lipsa de convingere în prefacerea valorilor UE şi NATO în politici publice aplicate. UE şi NATO nu ne-au spus să ne furăm singuri căciula sau să-i lăsăm pe alţii să ne-o fure şi nici nu ne-au cerut să facem lucrurile prost, de la privatizări la Justiţie şi administraţie. Dimpotrivă!

Iată care este, după părerea mea, tabloul din viitorul apropiat. Un soi de „iliberalism cu faţă umană”, stil dâmboviţean: nu abandonăm pe faţă valorile occidentale, doar le subminăm, nu ne decuplăm de Vest, doar lungim „laţul”, cât să ajungem puţin şi la Vladimir, dacă ne-o mai primi o tură, două … până ne pensionăm şi ne păpăm banii „munciţi”, la soare, în Vest, desigur.

Voi încerca să expun o viziune despre ce ar trebui făcut pentru a împăca şi Capra Neagră (ştiu că sunt mulţi vânători în politică) şi varza de Bruxelles, în partea a doua acestui articol.

Ultima ora:

ObservatorSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

PoliticEugen Tomac: Viaţa lui Neagu Djuvara este un exemplu de demnitate şi patriotism

EconomieSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

ExternAlexandru Lăzescu: Competiția dintre Beijing și Washington

EvenimenteMircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

CulturaRadu Preda: Bartolomeu Valeriu Anania

SocialRaed Arafat: 41% din maşinile de pompieri pentru intervenţii la incendii au o vechime mai mare de 30 de ani

MoldovaCristian Unteanu: De la Chişinău, Dodon brodează mai departe pe scenariul anti-românesc



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe