Adriana
Publicat în 22 octombrie 2012, 20:53 / 228 elite & idei

Chestionarul lui Ockham, cu Theodor Paleologu

Chestionarul lui Ockham, cu Theodor Paleologu
+ Observator

Chestionarul lui Ockham este invitația frustră și directă de a scoate la iveală omul din spatele cortinei gesturilor și credințelor cotidiene. Cât de prezente sunt în noi definițiile lumii vechi? Chestionarul acesta este, de fapt, unul despre definiții. Despre modul în care ele trăiesc în noi și ne construiesc perspectiva asupra lumii.

Evident, exercițiul propus este inspirat de celebrul Chestionar al lui Proust – o serie de întrebări adresate sub pretextul unui joc de societate, la care a răspuns, la un moment dat, și scriitorul francez. Fiecare avea, astfel, ocazia de a-și compara propriile răspunsuri cu cele date de prietenii săi, de figuri publice sau, finalmente, de Marcel Proust. Ne vom permite să înlocuim întrebările pentru a le adecva scopului propus. I-am spus Chestionarul lui Ockham pentru că întrebările adresate pretind opțiunea ireversibilă pentru una dintre mai multe ipoteze sau teorii. Aspectul deciziei potrivit principiului ockhamian al parcimoniei a fost presupus ca fiind inerent tuturor răspunsurilor. În fond, chiar și cele mai elaborate răspunsuri ni se par a fi cel mai simplu de asumat.

Theodor Paleologu este cel de-al doilea invitat care s-a lăsat prins de provocarea noastră. Nu credem că mai are nevoie de prezentare. A fost Ministru al Culturii. Înainte de experiența ministerial a fost ambasador al României în Danemarca și Islanda. Mai înainte de toate acestea a obținut o diplomă de studii aprofundate în filosofie, 1998, la Université Paris I (Panthéon-Sorbonne). Iar în 2001, a obținut doctoratul în științe politice la EHESS (École des Hautes Études en Sciences Sociales) și de la Universitatea München. A fost lector la Boston College (1999-2000), “post-doctoral fellow” la Universitatea Notre-Dame, Institutul Erasmus (2001-2002), și la Universitatea Harvard (2002-2003). A publicat trei volume Grand Inquisiteur– katékhon ou Antéchrist? Contribution à la théologie politique, Editions du cerf, Paris, Collection „Passages“De la Karl Marx la stenograme (Ed. Curtea Veche, București, 2005); Era supărăcioșilor (Ed. Curtea Veche, București, 2009). Pe lângă toate acestea, este posesorul unui rafinat simț al umorului. Motiv pentru care am fost bucuroși de răspunsurile adresate în cadrulChestionarului lui Ockham. Aproape în fiecare dintre acestea este evidentă o forfotă plină de ironii bonome. În spatele lor, ample referințe și generozitatea dialogului.

1. Theodor Stratilat sau Theodor Studitul? Theodor Stratilat: e sfântul meu patron, omul cu coliva, militarul și martirul.

2. Iconoclast sau iconodul? Iconodul: prin forța lucrurilor, fiind ortodox. Metaforic, sigur, îmi place să pun sub semnul întrebării ideile preconcepute.

3. Meditație sau acțiune? Meditație. Dar sunt forțat, din păcate, să fiu om de actiune.

4. Apofatic sau catafatic? Apofatic: decurge din transcendența divinității. În fond, “norul ignoranței” ne înconjoară: “que sais-je?”, vorba lui Montaigne.

5. Realism sau nominalism? Realism.

6. Evanghelistul Ioan sau Apostolul Pavel? Ioan: a practicat mai multe genuri literare: evanghelie, apocalipsa, epistole.

7. Religie sau credință? Credință.

8. Cal sau măgar? Măgar: e mai simpatic, e îndărătnic, modest și fără pretenții.

9. Mihail sau Gavril? Gavril: e sfântul patron al diplomaților, al celor pașnici. Pe fiul meu l-am numit însă Mihail: e o tradiție de familie.

10. Bach: Casals sau Rostropovitch? Rostropovitch, dar n-as fi in stare să spun de ce.

11. Iubește-ți aproapele sau departele? Aproapele: e mult mai greu.

12. Machiavelli sau Hobbes? Machiavelli: e o referință constantă.

13. Shakespeare sau Goethe? Shakespeare, fără ezitare.

14. Sfântul Francisc sau Sfântul Siluan? Francisc.

15. Hristos pe cruce: Grunevald sau Dali? Grunevald, realismul mistic.

16.  Infernul după Bosh sau după Blake? Bosch.

17. Apolinic sau Dionisiac? Apolinic.

18. Alioșa Karamazov sau Ivan Karamazov? Ivan: e mai deștept, e autorul “Legendei Marelui Inchizitor”, despre care am scris în teza de doctorat. E una dintre cele mai strălucite figuri intelectuale din literatura universala

Articol publicat pe www.hotnews.ro

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: Împrumut al UE pentru a răspunde crizei energetice? Deocamdată, Berlinul spune „nu”

PoliticMarcel Ciolacu: Prezenţa PSD la guvernare reprezintă o garanţie că seniorii României nu vor fi uitaţi

EconomieIlie Puşcaş, country manager Binance România: „Blockchain-ul, cripto, Metaversul şi NFT-urile ne vor modela viitorul“

ExternMarco Badea: Ursula von der Leyen declara pe 14 septembrie că ar fi bine să ascultăm mai mult de opozanții lui Putin

SocialCsibi Magor: Azi implinesc 4 ani la Trend si simt ca cresc

EvenimenteCiprian Stănescu: Tinerii sunt mai conștienți de impactul schimbărilor climatice, comparativ cu alte generații, arată un studiu realizat în contextul Climate Change Summit

CulturaDan Mircea Cipariu: „Aș putea crede că Putin e atît de nebun încît să arunce lumea în aer“

EditorialOvidiu Nahoi: Împrumut al UE pentru a răspunde crizei energetice? Deocamdată, Berlinul spune „nu”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe