Adriana
Publicat în 13 iunie 2012, 12:00 / 281 elite & idei

Compania lui Gruia Stoica, Remar Pascani, va moderniza trenurile din Republica Moldova

Compania lui Gruia Stoica, Remar Pascani, va moderniza trenurile din Republica Moldova

Gruia Stoica, presedintele grupul de firme Grampet SA, care este cea mai mare companie privată din transportul feroviar din România, s-a aflat marţi în Capitala Republicii Moldova pentru a prezenta primul tren renovat la standarde europene la la fabrica din Paşcani, România. Modernizarea acestuia a fost făcută la o întreprindere ce aparţine milionarului şi a costat 2,2 milioane de euro.

Deşi a fost întâmpinat cu pâine şi sare, Gruia Stoica a evitat să facă declaraţii pentru presă. Conform unor surse el va beneficia de extinderea cooperarării cu autorităţile moldoveneşti şi cu Căile Ferate din Republica Moldova.

Astfel compania Remar de la Paşcani controlată de milionar va moderniza toate trenurile diesel D 1 de producţie ungară din Republica Moldova, care în prezent sunt într-o stare jalnică, iar piese de schimb pentru ele nu se găsesc din cauza stopării producţiei acestora acum două decenii.

Intenţia conducerii CFM şi ministerului Transporturilor de a moderniza trenurile interurbane costă zeci de milioane de euro, bani care ar putea veni din împrumuturile externe.

Gruia Stoica este unul dintre cei mai bogaţi români, poziţionat pe locul 11 în clasamentul „Forbes România 500 de miliardari”, cu o avere estimată la 380-400 de milioane euro. Grupul Grampet, controlat de milionar, are în planuri extinderea în Austria, Cehia, Slovacia şi Grecia, pentru a intra pe rutele care leagă Marea Nordului de Marea Adriatică şi Marea Neagră.

Articol publicat pe www.adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorCristina Popescu: Femei celebre din România

PoliticKlaus Iohannis, ședință pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență

EconomieAdrian Hatos: Proiectul bugetului de stat pe anul 2021 așază economia românească pe principii liberale: investiții, reforme, creștere economică.

ExternBogdan Aurescu: nominalizarea lui Andrei Muraru în funcţia de ambasador în SUA este „o alegere excelentă”

SocialIulian Crăciun: Despre scandalul exmatriculării studenților la Drept

EvenimenteNicole Moț: Invitație lansare de carte

CulturaCristina Popescu: Femei celebre din România

EditorialIuliana Stan: Femeia si puterea. Gender balance si succes personal



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe