OraNoua.ro
Publicat în 19 iunie 2013, 19:30 / 173 elite & idei

Constantin Niță: Strategia de privatizare a Nuclearelectrica, aprobată miercuri de Guvern

Constantin Niță: Strategia de privatizare a Nuclearelectrica, aprobată miercuri de Guvern

Hotărârea de Guvern privind strategia de privatizare a companiei Nuclearelectrica a fost aprobată miercuri, în şedinţa Executivului, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

„S-a aprobat HG privind modul în care se face această privatizare. Sigur, diferă de cea de la Transgaz, având în vedere că este prin majorarea capitalului social şi, prin urmare, există o altă procedură. După HG trebuie să fie celelalte etape, respectiv Adunarea Generală a Acţionarilor, după AGA urmează publicarea prospectului, a hotărârii – tot procesul durează până în jurul datei de 10 iulie – este o procedură puţin mai complicată faţă de cealaltă. Am dori o subscriere cât mai mare”, a afirmat Constantin Niţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că 85% din acţiuni vor fi oferite investitorilor instituţionali, iar diferenţa – investitorilor de retail.

„Mizăm la investitorii instituţionali să fie de 150% sau peste şi, în funcţie de asta, sperăm să obţinem un preţ cât mai bun”, a spus oficialul.

Întrebat cât estimează că va primi pentru acţiunile care vor fi listate, el şi-a exprimat speranţa de a obţine un preţ „cât mai mare”.

„Eu aş vrea să obţin cât mai mult. Dar trebuie să facem un raport între capitalul social, care este undeva la 2,5 miliarde de lei, şi ceea ce putem obţine, în condiţiile în care energia nucleară nu este foarte simpatizată de investitori. Ştiţi bine ce s-a întâmplat în Japonia la Fukushima şi aceasta a avut o consecinţă. Sperăm să obţinem un preţ cât mai mare”, a spus Niţă.

El a precizat că numărul total de acţiuni oferite este de 25.368.236, estimate la 300-350 de milioane de lei.

Listarea la bursă a companiei Nuclearelectrica va avea loc în luna iulie, iar cea a Electrica la finele lui octombrie 2013, anunţa Departamentul pentru Energie, la sfârşitul lunii mai. AGERPRES/(A – Victoria Vioară, editor: Mihai Simionescu)

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe