OraNoua.ro
Publicat în 19 martie 2014, 16:01 / 142 elite & idei

Corina Crețu: Salut consecvența instituțiilor europene, care prin deciziile luate, arată că progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău sunt reale și consistente

Corina Crețu: Salut consecvența instituțiilor europene, care prin deciziile luate, arată că progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău sunt reale și consistente

Europarlamentarul PSD Corina Crețu, vicepreședintele Grupului Socialist din Parlamentul European, a salutat decizia Consiliul de miniștri al Uniunii Europene, care a susținut, azi, propunerea Comisiei Europene de ridicare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată în spațiul Schengen pentru cetățenii Republicii Moldova, posesori ai pașaportului biometric.

‘În ultima perioadă a devenit cât se poate de clar faptul că Uniunea Europeană transmite semnale pozitive cu privire la susținerea Republicii Moldova în drumul său european. Salut consecvența decidenților și a instituțiilor europene, care prin deciziile luate arată faptul că progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău sunt reale și consistente’, apreciază Corina Crețu.

‘În tot acest lanț decizional, Parlamentul European a avut un rol hotărâtor prin adoptarea raportului cu privire la ridicarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova, luna trecută, la Strasbourg. Este un moment de o însemnătate incontestabilă, iar eforturile vecinilor noștri de peste Prut vor fi, și în continuare, susținute de către Guvernul României’, a mai precizat europarlamentarul PSD.

‘Astăzi, Republica Moldova a înregistrat încă un pas important în procesul său de apropiere de Uniunea Europeană și, așa cum am menționat și până acum, delegația PSD la Parlamentul European va rămâne un susținător ferm al acestui nou capitol pentru Republica Moldova. Sunt convinsă că decizia de astăzi deschide, de fapt, calea unor viitoare acțiuni care să apropie Chișinăul și mai mult de Uniunea Europeană’, a susținut Corina Crețu.

Biroul de Presa PSD

Ultima ora:

ObservatorCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

PoliticDragoș Preda: #DezvoltamPrahova #DezvoltamPrahovaInteligenta

EconomieCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

ExternBarbu Mateescu: ”Anti-contemporaneitatea face un pas înapoi”

SocialCsibi Magor: Am avut cu toții un an greu. Dar putea să fie mult mai greu

EvenimenteDan Mihalache: “Understanding the Romanian Diaspora – Diaspora mobilisation during COVID-19”

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialAndrei Stoian, Alexandru Georgescu și Radu Magdin la emisiunea Sfere de Interes



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe