Matei Bogdan
Publicat în 21 aprilie 2021, 09:49 / 80 elite & idei

Corina Crețu salută sprijinul BEI de 250 de milioane de euro pentru Spitalul Regional Iași, dar avertizează: Suntem în întârziere cu cel puțin doi ani

Corina Crețu salută sprijinul BEI de 250 de milioane de euro pentru Spitalul Regional Iași, dar avertizează: Suntem în întârziere cu cel puțin doi ani

Fostul comisar european și actualul eurodeputat Corina Crețu a salutat marți decizia Băncii Europene de Investiții de a acorda un împrumut în valoare de 250 de milioane de euro pentru Spitalul Regional din Iași, însă a atras atenția că proiectul spitalelor regionale din România este “în întârziere cu cel puțin doi ani”.

“Deși am semnalat încă din 2017, apoi în 2018 și în 2019, nevoia acoperirii deficitului de finanțare, acest lucru începe să se realizeze doar astăzi. Am fost printre susținătorii colaborării cu Banca Europeană de Investiții pentru realizarea Spitalelor Regionale din România încă din 2015 – când Guvernul României a decis includerea Spitalelor Regionale în Programul Operațional Regional 2014-2020. Programul a fost negociat şi semnat de Guvernul Victor Ponta, iar din partea Comisiei Europene, de către mine, în calitate de Comisar European pentru Politică Regională”, a declarat Crețu.

Ea a amintit că termenul de realizare a acestor spitale era 2023.

“Văzând că lucrurile stagnează, în martie 2019 am trimis o scrisoare Guvernului României prin care menționam că un aspect foarte important este găsirea deficitului de finanțare de aproximativ 1,2 miliarde EUR pentru construirea celor trei Spitale Regionale. Îmi pare bine că, în sfârșit, s-au găsit 250 milioane EUR pentru construcția Spitalului Regional din Iași. Dar această situație este și un semnal de alarmă privind lentoarea cu care evoluează aceste proiecte. Nu pot decât să îmi doresc ca termenul de 6 ani până la darea sa în folosință să fie unul realist”, a completat ea.

Serviciile medicale spitalicești și asistența medicală specializată pentru 3.2 milioane de oameni din nord-estul României vor fi transformate de noul sprijin financiar în valoare de 250 milioane de euro, acordat de Banca Europeană de Investiții pentru construirea unui nou spital regional în Iași, potrivit unui comunicat al instituției financiare.

Noul împrumut acordat pe o perioadă de 27 de ani reprezintă cel mai mare sprijin oferit până acum de BEI pentru sistemul de sănătate din România. Spitalul va avea o construcție cu 850 de paturi și va înlocui actualul Spital Județean de Urgențe Sfântul Spiridon, vechi de 260 de ani.

Sprijinul BEI va îmbunătăți calitatea și eficiența tratamentelor medicale, utilizând cele mai noi tehnologii și va contribui la consolidarea răspunsului în materie de sănătate publică la pandemia de COVID-19 și la îmbunătățirea gradului de pregătire împotriva pandemiilor viitoare.

De asemenea, spitalul va îmbunătăți activitatea de predare și cercetare de la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore Popa din Iași. Noul spital cu șapte etaje va oferi atât servicii spitalicești, cât și asistență medicală ambulatorie, estimându-se a fi operațional în 2027.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieCosmin Ghita: Societatea Nationala Nuclearelectrica launches the 2021-2023 Scolarship program “The Young Nuclearist”

ExternManuela Catrina: Despre #suveranitate tehnologica si #semiconductori. Cum poate #Romania contribui la acest efort european

SocialMarian Staș: Reportaj la singura școală rurală care va funcționa după programul lui Iohannis „România Educată”

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe