Matei Bogdan
Publicat în 12 decembrie 2018, 15:07 / 56 elite & idei

Cristi Danileț: Guvernul nu poate da OUG pe articolele constituționale din Codurile penale

Cristi Danileț: Guvernul nu poate da OUG pe articolele constituționale din Codurile penale

Judecătorul aduce 5 argumente pentru care guvernul nu poate da ordonanța de urgență doar pentru articolele constituționale din noile coduri penale și să le întoarcă în Parlament pe cele neconstituțiionale.

De ce nu se poate da „OUG pe ce este constituțional” dintr-o lege:
– proiectul de lege privind modificarea codurilor penale a fost adoptat de ambele camere ale Parlamentului; deci, procedura legislativă e finalizată;
– la controlul de constituționalitate s-au găsit niște nereguli care trebuie corectate tot de Parlament; așadar, procedura legislativă se reia, dar numai cu privire la aceste chestiuni care, din nou, vor putea fi verificate de CCR;
– când o lege este în fază finală la Parlament, Guvernul nu poate adopta un act normativ pe aceeași chestiune, o spune CCR prin decizia 1431/2010 www.ccr.ro/files/products/D1431_10.pdf, pentru că ar încălca principiul separației puterilor în stat și cel al cooperării loiale între puteri;
– dacă Guvernul ar da o OUG, ea ar trebui supusă aprobării în Parlament, adică din nou să se discute chestiunile deja discutate în Parlament; după care se va putea ajunge din nou la CCR; or, e ilogic să apelezi la o asemenea procedură, nouă, când tu ești pe final cu prima procedură;
– OUG presupune „urgența”, generată de o „situație excepțională”. Or, zilele acestea nu s-a întâmplat nimic în România care să justifice o OUG: e aceeași stare juridică, socială și politică prezentă și în timpul aprobării proiectelor, și în timpul discutării în CCR, și ieri, și astăzi.
PS. Să nu uităm că redactarea acestor coduri a costat statul român milioane de euro, plătiți din împrumut de la Banca Mondială; că ele au fost redactate de o comisie de specialiști alcătuită din profesori și practicieni; că apoi au trecut prin Parlament unde au suferit multiple modificări necesare, cel puțin teroretic, pentru îmbunătățirea proiectelor. Și, în nici cinci ani de la intrarea lor în vigoare deja le modificăm în mod substanțial?! Evident, ceva nu e cușer! – scrie judecătorul de la Cluj pe pagina sa de Facebook.

revista22.ro

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Grupul GRAMPET – Afacerea care a scris istorie în anul Centenar

PoliticCristian Grosu: Puneți-vă centurile: Despre datele false de la Finanțe

EconomieGruia Stoica: Grupul GRAMPET – Afacerea care a scris istorie în anul Centenar

ExternRadu Carp: Deţinerea preşedinţiei Consiliului UE de către România – o ocazie deja ratată?

EvenimenteCristian Bușoi, organizator al evenimentului „UE 2019-2024: Cum putem sprijini eliminarea hepatitei virale, în conformitate cu strategia globală a OMS și SDGS ale ONU”

CulturaRadu Preda: Proletariatul digital

SocialMarian Staş: Dragă +PLUS,

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe