OraNoua.ro
Publicat în 23 iulie 2014, 08:04 / 223 elite & idei

Cristi Danileţ: Politicul vs. Justiție sau o scurtă istorie a reformei magistraturii (ep.3)

Cristi Danileţ: Politicul vs. Justiție sau o scurtă istorie a reformei magistraturii (ep.3)

de Cristi Danileţ

6. Puterile publice: război sau cooperare?

Realizând că nu mai pot controla justiția și că riscă să răspundă atunci când greșesc, politicienii au avut anumite manifestări din care a reieșit intenția de a relua controlul sistemului. Trei au fost modalitățile identificate de noi:

Prima este cea a modificărilor legislative: s-a încercat micșorarea salariilor1, chiar anularea pensiei de serviciu2, s-a redus bugetul alocat instanțelor, s-a refuzat desființarea unor instanțe mici și ineficiente, s-a permis Ministrului Justiției să exercite acțiunea disciplinară împotriva magistraților3.

A doua modalitate este prin intervenții în anumite cauze aflate pe rolul organelor judiciare. Neavând încredere în sistemul judiciar pe care îl acuză de manipulare din partea adversarilor politici sau pur și simplu intenționând imunizarea lor, Parlamentul refuză în mod repetat solicitarea urmării penale ale unor membri – actuali sau foști – ai Guvernului4 sau acordarea avizului pentru luarea unor măsuri procesuale cu privire la unii parlamentari5.

Noi credem că existența unui filtru pentru urmărirea demnitarilor încalcă cele înscrise în Recomandarea nr. 19 din 2000 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, care arată ce principii trebuie avute in vedere când se alcătuiesc politicile publice de către autorități.  Astfel, pct. 16 din această reglementare prevede: „Procurorul trebuie, în orice situație, să fie în măsură să desfășoare, fără niciun impediment, urmărirea penală a funcționarilor guvernamentali pentru infracțiunile comise de către aceștia, în special faptele de corupție, de abuz de putere, încălcări grave ale drepturilor omului și alte infracțiuni recunoscute de dreptul internațional”. Iar în expunerea de motive Comitetul Miniștrilor dezvoltă: „Deși aplicabilă în general, prezenta recomandare vizează în mod special acele sisteme în care procurorul este subordonat executivului, situație care nu trebuie să-l împiedice a urmări funcționari publici – și, prin extindere, reprezentanții aleși sau politicienii – care comit infracțiuni, în special fapte de corupție. `Impediment` reprezintă nu doar un obstrucționare a urmăririi, dar ea mai înseamnă și orice represalii al căror obiect l-ar putea face procurorii”. Tot astfel, în Rezoluţia 1214 (2000) privind Rolul parlamentelor în lupta contra corupţiei adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei se prevede că: parlamentarii trebuie să fie un exemplu de incoruptibilitate, (…) să protejeze independenţa justiţie (…)6.

A treia modalitate se manifestă prin declarații publice îndreptate împotriva sistemului judiciar în ansamblu sau împotriva unor magistrați luați individual. Ele provin din partea politicienilor, jurnaliștilor sau avocaților. În privința primilor, efectul pe care ei îl generează este decredibilizarea justiției. În opinia noastră un astfel de „atac” este nepermis, din două perspective: pe de o parte, pentru că se creează o presiune asupra justiției; pe de altă parte, pentru că atacul vine din partea unei puteri împotriva altei puteri care amândouă aparțin stalului, chiar reprezintă statul – ceea ce înseamnă că statul se subminează singur, efectul fiind periclitarea autorității de care trebuie să se bucure agenții publici.

„Atacarea” justiției de către celelalte puteri este văzută de Comisia Europeană ca un atentat la statul de drept și a independenței sistemului judiciar. Acesta este motivul pentru care, în vara lui 2012, Comisia a invitat toate partidele politice și autoritățile guvernamentale să respecte independența sistemului judiciar și România să își asume angajamentul de a impune sancțiuni disciplinare tuturor membrilor de Guvern sau de partid care subminează credibilitatea judecătorilor sau care exercită presiuni asupra instituțiilor judiciare.7

Nesupunându-se îndrumărilor, la începutul anului 2013 Comisia Europeană nota că atacurile cu motivație politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat. Un punct critic este acceptarea hotărârilor judecătorești: pentru aceasta este necesar ca toți membrii clasei politice să ajungă la un consens privind abținerea de la criticarea hotărârilor judecătorești, de la subminarea credibilității magistraților sau de la exercitarea de presiuni asupra acestora. Se recomandă introducerea unui cadru clar privind interdicția de a critica hotărâri judecătorești și de a submina activitatea magistraților sau de a face presiuni asupra acestora și asigurarea aplicării eficace a acestor cerințe. Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să fie invitat să emită un aviz privind dispozițiile relevante8.

În aceeași idee, recent, Comisia de la Veneția a atras atenția autorităților românești asupra necesității de a include în Constituția României principiul respectului reciproc și cooperării loiale dintre puteri ca un principiu fundamental al democrației constituționale9.

7. Justiția – prima putere în stat?

A face o ierarhie între autoritățile care exercită cele trei funcții esențiale în stat pare un demers inacceptabil – cel puțin Constituția, care menționează că puterile sunt în echilibru, deci egale, nu pare a permite aceasta. Totuși, încercăm să aducem argumente că, dacă s-ar fixa criterii clare după care cele trei puteri să fie comparate, rezultatele ar duce la concluzii surprinzătoare.

Fără îndoială, prima percepție este că Parlamentul este puterea supremă în stat. Această percepție are în vedere atribuțiile acestei autorități, de la care emană legile, celelalte puteri fiind abilitate să le asigure aplicarea. Prin urmare, criteriul de comparație între puteri ar fi competența lor funcțională, astfel că puterea care are atribuții primare legate de lege dobândește și caracterul de „primă putere”. O astfel e viziune nu ține seama însă de substanța principiului separației puterilor în stat, care nu presupune o subordonare a uneia față de o alta, ci un sistem de „checks and balances” în care puterile se controlează reciproc, ele fiind astfel puteri și, în același timp, contra-puteri.

Noi am identificat însă alte criterii potrivit cărora se pot compara puterile:

  1. Numărul membrilor: Legislativul are în 170 senatori și 370 deputați, Executivul are 26 miniștri și Președintele țării, Judiciarul are 4500 de judecători și 2900 de procurori10;
  2. Modalitatea de recrutare: Președintele țării și parlamentarii sunt aleși de cetățenii cu drept de vot pe criterii subiective, miniștrii sunt numiți pe criterii politice de Parlament, magistrații sunt recrutați numai prin concurs și pe criterii obiective. De altfel, întreaga carieră a magistraților este marcată de meritocrație;
  3. Studii: nu sunt cerințe pentru studii minime în vederea exercitării funcțiilor de parlamentar sau ministru, ori președinte de țară, însă pentru magistrați este necesară licența în drept;
  4. Evoluție în carieră: ocuparea unor funcții de conducere în camerele parlamentare se face prin votul colegilor, pe când în sistemul de justiție promovarea la instanța sau parchetul ierarhic superior ori ocuparea unei funcții de conducere se face numai prin concurs organizat de CSM;
  5. Durata mandatului: parlamentarii au mandat de 4 ani, miniștri au un mandat care de regulă se suprapune peste durata mandatului majorității parlamentare, Președintele țării are un mandat de 5 ani, magistrații au însă un mandat până la vârsta de pensionare, adică minim 25 ani;
  6. Cuantumul indemnizației: parlamentarii câștigă lunar sume între 4500 lei și 6100 lei net, miniștrii 6500 lei, președintele țării 6700 lei, iar magistrații între 3000 lei (prima lună de activitate) și peste 10.000 lei net (un judecător de la instanța supremă sau un membru CSM);
  7. Răspundere: miniștrii răspund politic în fața Parlamentului, în fața CSM ministrul justiției poate exercita acțiunea disciplinară cu privire la un magistrat, iar miniștrii și parlamentarii pot fi trași la răspundere penală de către magistrați;
  8. Cvorum necesar: pentru a fi adoptată o lege este necesar ca plenul camerei să se reunească în cvorumul prevăzut în funcție de actul normativ; pentru a fi aprobată de către Guvern o ordonanță, o ordonanță de urgență sau o hotărâre este necesar ca întreg consiliul de miniștri să se reunească; pe când o hotărâre judecătorească se adoptă de completul de judecată, unic sau colegial, nefiind necesar să se reunească tot corpul judiciar pentru aceasta. Așadar, dacă puterea legislativă se exercită de Plenul Parlamentului și cea executivă de Plenul Consiliului de Miniștri, puterea judecătorească se exercită chiar de către un singur judecător11.

Concluzii

Într-o societate democratică, statul este organizat potrivit principiului clasic al separației puterilor. Puterile sunt separate, dar ele colaborează. Pentru consolidarea statului de drept în România, reforma sistemului de justiție a fost esențială. Iar din cadrul sectoarelor de justiție, cel al magistraturii a fost și este cel mai important. Reforma s-a făcut în perioada 2004-2014, la presiunea UE, de către autoritățile române, dar prin conlucrare: au fost create legi esențiale, s-a creat CSM ca autoritate de autoguvernare, au fost recrutați magistrați tineri în sistem, au fost înlocuite vechile coduri, s-au eficientizat procedurile, s-au transparentizat sistemul. Putem spune cu certitudine că justiția din România a devenit eficientă după 10 ani de reformă susținută. În rândul magistraților s-a creat o cultură a independenței. Oameni care ani de-a rândul s-a crezut că sunt deasupra legii și sunt imuni la justiție au ajuns în spatele gratiilor. Cetățeni simpli au început, astfel, să aibă încredere în justiție. La rândul lor, oamenii politici și de afaceri au început să se teamă de justiție, motiv pentru care politicienii au încercat să reducă din independența justiției modificând înapoi legile sau atacând magistrații prin discursuri politice inacceptabile. Rămâne de demonstrat dacă crearea unei justiții independente a fost făcută doar pentru aderarea la UE sau dacă societatea românească a ajuns la maturitate astfel ca reformele să fie ireversibile.

Față de cele de mai sus, rezultă că putere judiciară12 este alcătuită dintr-un număr mai numeros de persoane, selectate obiectiv și beneficiind de un mandat mai îndelungat, care sunt mai bine pregătite și salarizate mai bine decât persoanele din celelalte două puteri și pe care le pot sancționa.

________________________

  • Citeste primul episod aici
  • Citeste al doilea episod aici

______________________________________________

* Articol publicat în Revista Polis nr. 4/2014

1 Temporar, acest lucru s-a și reușit, în timpul crizei economico-financiare din 2009-2010, magistraților reducându-li-se salariile, ca tuturor bugetarilor din România, cu 25%.

2 Această intenție a eșuat, ca urmare a intervenției Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut că dreptul la pensie de serviciu acordat magistraţilor este o consecinţă a prevederilor art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea a arătat că statutul constituţional al magistraţilor – statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii – impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

3 Legea nr. 24/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 23 ianuarie 2012.

4 Art. 109 din Constituție consacră răspunderea membrilor Guvernului: (1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia. (2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

5 Art. 72 din Constituție consacră imunitatea parlamentară: (1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul Justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.

6 De altfel, în acest sens, parlamentarii au şi constituit GOPAC – Organizaţia Mondială a Parlamentarilor Împotriva Corupţiei. Pentru o expunere a situațiilor de intervenție a Parlamentului în derularea unor urmăriri penale și argumente împotriva impunității demnitarilor (așa am denumit imunitatea parlamentarilor și miniștrilor, reglementată de art. 72 din Constituție, după cum este ea înțeleasă în România), a se vedea postările de pehttp://cristidanilet.wordpress.com„Motivele de arestare a parlamentarilor sunt stabilite numai de judecători” (3.12.2012), „Parlamentarii nu au voie să soluţioneze dosare” (11 sept.2012), „Imixtiunea legalizată a politicului în justiţie” (10 mart.2010), „Parlamentul – instanţă extraordinară” (18 iunie 2008).

7 Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și de Verificare, 18 iulie 2012, COM(2012) 410 final, p. 22.

8 Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și de Verificare, 30 ian. 2013, COM(2013) 47 final, p. 4 și p. 7.

9 Opinia nr. 73/2013 din 24 martie 2014 asupra proiectului de revizuire a Constituției, pct. 33 și pct. 210.

10 Cifrele sunt aproximative.

11 Așadar, din punct de vedere administrativ puterea judecătorească se referă la componența sa și cuprinde pe toți judecătorii; iar din punct de vedere funcțional puterea judecătorească se referă la funcția judiciară exercitată de către titulari.

12 Prin putere judiciară desemnăm, din punct de vedere organizatoric, structura de instanțe alcătuită din judecători și cea de parchete alcătuită din procurori. Puterea judecătoreascăeste o sintagmă care se referă exclusiv la instanțe și judecători.

Ultima ora:

ObservatorAneta Bogdan: Meaning 2021

PoliticLudovic Orban, despre comunicarea în Coaliţie: Nu fac bine declaraţiile polemice, coeziunea în comunicare e esenţială

EconomieCorina Popescu: Electrica anunță finalizarea primei etape a fuziunii prin absorbție a celor trei companii de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului

ExternRobert Lupițu: Președintele Klaus Iohannis îl decorează pe ambasadorul american Adrian Zuckerman pentru implicarea în dezvoltarea Parteneriatului Strategic România – SUA

SocialVictor Negrescu: Recomandări pentru sprijinirea educației și reducerea decalajelor

EvenimenteRăzvan Orășanu: Vrem să creăm un program săptămânal – un soi de mix de conferințe dedicate subiectului și webinarii dedicate profesorilor, toate legate de digitalizarea în educație

CulturaCristina Popescu: ZIUA CULTURII NAȚIONALE. 150 DE ANI DE LA PRIMA SERBARE A ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

EditorialAneta Bogdan: Meaning 2021



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe