OraNoua.ro
Publicat în 30 martie 2016, 18:45 / 858 elite & idei

Cristi Danilet: Statistici 2011-2015 (ep.1 si 2): Delincventa juvenila si minorii victime

Cristi Danilet: Statistici 2011-2015 (ep.1 si 2): Delincventa juvenila si minorii victime

de Cristi Danilet

Statistica pe care CSM o deţine ar putea fi folosită pentru explicarea anumitor fenomene sociale şi conturarea unor politici ale statului. Din păcate, deşi adunăm în fiecare an „tone” de date, nimeni nu pare a fi interesat de ele. Încep o serie de articole pe această temă cu datele despre minori. Prin prezentul articol pun la dispoziţia publicului cifre privind delincvenţa juvenilă, subliniind că este vorba de dosarele trimise în faţa instanţelor de către procurori. Numărul real de infracţiuni comise de minori nu poate fi cunoscut, căci sunt infracţiuni care nu se descoperă niciodată; o parte din infracţiuni nu pot fi probate; iar pentru o altă parte procurorii consideră că nu este necesară trimiterea în judecată.

În ultimii cinci ani, în România au fost trimişi în judecată peste 20.000 de minori, dintre care aproape 15.000 au fost condamnaţi. Noul Cod penal, care a redus pedepsele pentru majoritatea infracţiunilor şi a eliminat aplicarea pedepsei închisorii pentru minori, a generat o scădere cu o mie a numărului de copii trimişi în judecată, fără ca asta să însemne o scădere a numărului de infracţiuni comise de minori. În ultimii doi ani s-a înregistrat un număr de aproximativ  800 de copii condamnaţi la măsuri educative privative de libertate în locuri destinate lor.

Statistica ne arată că în fiecare zi sunt trimişi în judecată cinci minori pentru comiterea infracţiunilor de furt şi doi minori pentru tâlhărie. În fiecare zi un minor care comite o lovire sau vătămare corporală simplă ori gravă ajunge în faţa instanţei. La fiecare trei zile un minor este adus în faţa judecătorul pentru că a comis un act sexual cu privire la un alt minor sau pentru că a comis un viol. Este de remarcat că numărul violurilor comise de minorii trimişi în judecată s-a dublat faţă de acum 5 ani. De asemenea, un alt minor este adus în faţa judecătorului o dată la trei zile pentru că a omorât o altă persoană, în cele mai multe cazuri cu intenţie  – doar 10% din ucideri sunt comise din culpă.

Deşi în România permisul de conducere se obţine începând cu vârsta de 18 ani, totuşi un număr de peste 100 de minori prinşi la volan sunt trimişi în judecată în fiecare an. Avem în România minori implicaţi în comiterea de infracţiuni de pornografie infantilă, consum şi trafic de droguri, trafic de persoane.

Iată mai jos un tabel cu date statistice care reflectă cele de mai sus.

MINORIINCULPAŢI 2011 2012 2013 2014 2015
Total 3580 4964 4826 3422 3535
din care:
Furturi 2172 2882 2770 1850 1761
Tâlhării 478 716 726 557 710
Loviri şi Vătămări 250 366 376 244 299
Violuri 67 97 96 103 110
Acte sexual cu minor 31 40 41 24 20
Omoruri 44 99 95 73 95
Ucideri din culpă 12 16 12 8 9
Infracţiuni rutiere 130 135 143 140 162
Consum şi Trafic de droguri 22 42 39 36 30

iar în ANEXĂ regăsiţi un tabel detaliat cu numărul de minori inculpaţi pentru toate infracţiunile comise de ei în ultimii 5 ani, în funcţie de instanţa competentă să judece în fond – Judecatorii, respectiv Tribunale.

Statistici 2011-2015 (ep. 2): Minorii victime

În ultimii cinci ani, în România au fost trimise în judecată peste 11.000 de cauze privind inculpaţi minori şi adulţi care au comis infracţiuni împotriva a peste 19.000 de minori.

Statistica ne arată că în fiecare zi este trimis în judecată câte un inculpat care omoară un copil: fie cu intenţie, fie din culpă (de regulă acestea sunt urmare a accidentelor de circulaţie); un altul care agresează sexual un minor: fie viol comis asupra unui copil (ceea ce presupune lipsa consimţământului acestuia), fie act sexual cu un minor (adică minorul îşi exprimă consimţământul, dar are sub 15 ani); încă unul care fură bunuri de la un minor sau îl tâlhăreşte.

Avem aproximativ 200 de dosare cu minori care sunt loviţi sau răniţi fizic în fiecare an. Câte unul este omorât în fiecare lună în bătaie.

Minorii sunt folosiţi din ce în ce mai mult în producere de fotografii sau filme pornografice – aceasta atrage trimiterea în judecată a peste 75 de persoane anual, de 6 ori mai mult decât în urmă cu cinci ani.  Există dosare în faţa instanţelor pentru traficarea a peste 250 de minori anual.

Părinţii divorţaţi evită plata pensiei de întreţinere datorată minorilor în peste 500 de cazuri, ceea ce atrage constituirea unui dosar penal pentru fiecare.

Iată mai jos un tabel cu date statistice care reflectă cele de mai sus.

2011 2012 2013 2014 2015
Nr. minori victime în dosarele finalizate prin condamnări 2641 4327 4482 3733 4229
Total dosare cu minori victime 1756 2803 2835 2379 2405
din care:
Omoruri 96 141 130 123 100
Ucideri din culpă 209 312 324 234 205
Loviri cauzatoare de moarte 15 21 19 13 14
Violuri 148 242 319 236 193
Acte sexuale cu minori 97 186 217 112 157
Loviri şi vătămări corporale, cu intenţie şi din culpă 184 278 299 196 196
Lipsiri de libertate 13 21 24 22 21
Trafic de minori 178 325 286 359 261
Pornografie infantilă 12 14 24 47 76
Abandonuri de familie 376 516 553 495 556
Furturi 134 161 154 118 124
Tâlhării 147 258 226 155 156

iar în ANEXĂ regăsiţi un tabel detaliat cu numărul de dosare implicând minori victime pentru toate infracţiunile comise în ultimii 5 ani, în funcţie de instanţa competentă să judece în fond – Judecatorii, respectiv Tribunale; respectiv un tabel cu numărul de minori condamnaţi şi minori victime.

Texte aparute pe blogul judecatorului Cristi Danilet

Ultima ora:

ObservatorMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată

PoliticMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată

EconomieCristian Popa: La mulți ani, National Bank of Romania! Sunt onorat să fac parte din istoria ta!

ExternIulian Chifu: Blestemul liderilor încastrați în politicile de război. Cazurile Putin și Netanyahu

SocialCsibi Magor: Cel mai mic task ne poate încărca în momentele în care înțelegem sensul acțiunilor noastre

EvenimenteVictor Vevera, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

EditorialAlexandru Grumaz: Teoria Dominoului

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, Tudor Giurgiu (sezonul 3, episodul 30)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe