OraNoua.ro
Publicat în 11 ianuarie 2017, 16:29 / 196 elite & idei

Cristian Bușoi: Demiterile managerului Spitalului Colentina și conducerii RATB – neserioase

Cristian Bușoi: Demiterile managerului Spitalului Colentina și conducerii RATB – neserioase

Prim-vicepreședinte PNL Cristian Bușoi a acuzat-o marți pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, că folosește „pretextul ninsorilor și tele-deszăpezirea ca să demită pe cine i s-a pus pata PSD-ului”.

„Demiterile pe bandă din administrația Capitalei făcute de primarul general nu sunt deloc nici cu judecată clară, nici transparent motivate, ci arată doar o atitudine de mahăr pesedist care schimbă pe cine i s-a pus pata, doar ca să mai facă loc la conducerea unor instituții unor pesediști de bine. Pretextul ninsorilor pentru demiterea managerului de la Spitalul Colentina este neserios, cum neserioasă este și demiterea conducerii RATB pe motiv de zăpadă iarna; dar asta nu este nimic nou, pentru că tot ce face doamna Firea în administrație este neserios, în afară de apărutul în conferințe de presă care este un lucru foarte serios. Doamna primar general, ca și șeful său partid, se poartă și în administrația Capitalei și în administrația centrală ca pe moșia personală, iar PSD nu face decât să ocupe instituțiile și să amenințe în stânga și în dreapta ca să facă pârtie pentru oamenii de partid”, a afirmat Bușoi, într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES.

El a adăugat că primarul Capitalei „joacă în serialul tele-deszăpezirea”.

„Bucureștiul nu are nevoie de telenovela mutatului zăpezii de pe stradă pe trotuar, ci ar avea nevoie de un primar care să știe pe ce lume este, în afară de ce i se comandă de la partid să facă și să zică; și să știe ce străzi și intersecții are Capitala ca să poată asigura un trafic decent chiar și iarna când ninge”, a spus Bușoi.

El a declarat că ideea schimbărilor și a împărțitului de funcții în administrație de către primarul general este una greșită.

„Ideea că primarul Capitalei taie capete și împarte funcții în administrație după cum i se năzare este o idee profund greșită și care ascunde în spate multe interese și multă disfuncționalitate administrativă, ceva ce primarul general are grijă să acopere bine de tot zilele astea, când brusc a descoperit nereguli în instituții pe care PSD pusese de mult ochii”, a completat liberalul.

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Micul Paris la Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I”  

PoliticKelemen Hunor: Acest guvern rămâne şi va face treabă până în 2024. UDMR nu va vota nicio moţiune de cenzură

EconomieCristian Grosu: Săptămâna care modelează Europa și România ei

ExternAntonia Colibasanu: What the EU’s Green Deal Means for Europe and Russia

SocialAdrian Hatos, la dezbaterea despre meditații organizată de Societatea Academică din România

EvenimenteMireille Rădoi: Micul Paris la Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I”  

CulturaCristina Popescu: Pictorul Dimitrie Știubei, un pictor de …marcă

EditorialTeodor Baconschi: D-ale pandemiei. Un final cu repetiție



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe