Matei Bogdan
Publicat în 29 aprilie 2020, 10:54 / 392 elite & idei

Cristian Bușoi: România are nevoie de măsuri urgente în privința tratării cetățenilor cu alte afecțiuni decât COVID-19. Pacienții oncologici sunt cel mai mult în pericol

Cristian Bușoi: România are nevoie de măsuri urgente în privința tratării cetățenilor cu alte afecțiuni decât COVID-19. Pacienții oncologici sunt cel mai mult în pericol

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE) avertizează cu privire la pericolul în care se află bolnavii de cancer sau cei cu afecțiuni cardiovasculare, în contextul în care sistemul medival este orientat, cu toate forțele, către pacienții infectați cu noul coronavirus.

În același timp, Bușoi arată că, de multe ori, cei care vor să se trateze nu au posibilitatea din noilor reguli dictate de starea de urgență, potrivit cărora spitalele pot primi doar urgențele medicale.  

Într-o postare pe Facebook, Cristian Bușoi este de părere că România are nevoie de măsuri urgente în privința tratării românilor în spitalele care nu fac parte din planul de luptă anti-Covid 19, pe motiv că pacienții cu afecțiuni cardiovasculare și cei cu cancer sunt în mare pericol.

“Statisticile din ultima perioadă arată că mulți români nu mai apelează la medici de frica COVID-19. Pacienții refuză să mai meargă în spitale, să își trateze alte afecțiuni, preferând să stea acasă, de teama infectării cu noul tip coronavirus. De asemenea, cei care vor să se trateze de multe ori nu au posibilitatea pentru că, potrivit noilor reguli dictate de starea de urgență, spitalele pot primi doar urgențele medicale. Pacienții cu afecțiuni oncologice, mai ales cei care erau în curs de diagnosticare sunt cel mai mult în pericol, odată cu impunerea acestor reguli. Sunt afecțiuni care nu așteaptă ca pandemia să treacă. Sunt boli care evoluează rapid și pot reprezinta o amenințare chiar mai mare decât virusul pentru sănătatea și chiar viața bolnavilor. Orice modificare a stării de sănătate ar trebui considerată un semnal de alarmă”, argumentează eurodeputatul.

Bușoi susține că este momentul unei evaluări juste a situației și că pacienții români trebuie să primească asistență medicală și să își urmeze tratamentele.

“Sistemul medical este obligat să acorde ajutor tuturor pacienților, indiferent de afecțiunea de care suferă. Urgent este nevoie de o campanie publică de informare pentru ca românii, cu toții, să conștientizeze faptul că tratarea anumitor afecțiuni se poate face doar în instituțiile medicale și nu acasă. Urgent este nevoie de modificarea reglementarii privind tratarea în spitale cu precădere doar a urgențelor. Medicii salvează oameni! Ei trebuie să le fie alături tuturor pacienților, indiferent de afecțiunea de care suferă!”, a conchis europarlamentarul Cristian Bușoi.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

PoliticDan Mihalache: Am primit săptămâna trecută delegația consiliului local Baia Mare

EconomieVictor Negrescu: Deficitul bugetar va fi mai scăzut decât cel prognozat de CE

ExternGrațian Mihăilescu: Alte 23 de orașe au primit Mission Label la Bruxelles

SocialCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a sărbătorit alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) 110 ani de la înființarea acestuia, prin lansarea NFT-ului „110 ani de Olimpism în România”

EditorialAlexandru Grumaz: Noua hartă strategică a Europei

CulturaCristina Popescu: Anul Avram Iancu, 200 de ani de la naștere



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe