Matei Bogdan
Publicat în 10 martie 2020, 11:47 / 47 elite & idei

Cristian Grosu: Cum să faci risipă de istorie

Cristian Grosu: Cum să faci risipă de istorie

de Cristian Grosu

(Textul de mai jos e editorialul numărului 95 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare)

Povestește Petre Roman, primul premier de după Revoluție, că în 1991 a fost contactat la guvern de o companie italiană:  ”vedeți că fără o rețea de autostrăzi n-o să vă descurcați în viitoarea economie de piață – n-ați vrea să vă facem noi o rețea, de vreo 4000 de kilometri? Din momentul în care începem ar dura 7 ani și v-ar costa 7 miliarde de dolari – putem s-o facem, nu suntem singuri, venim și cu alte companii din Vest – facem noi totul de la proiect până la intrarea în exploatare”.

E drept că miliardul de dolari însemna altceva decât astăzi – dar forța de muncă era aici, ieftină, calificată, tocmai bună de concediat dintr-o economie care se destrăma în ciuda subvențiilor pe care le pompa statul în ea.

Era momentul destrămării CAER, comenzile externe căzuseră și trăgeau după ele în groapă și industria – cu finanțele țării cu tot. Petre Roman spune că a refuzat oferta, pentru că pur și simplu nu avea de unde scoate cele 7 miliarde – aproape un deceniu flămânzise poporul ca să plătească o datorie externă de alte 12.

Dar italienii s-au întors: ”am socotit, vi le facem fără bani, cu o condiție: tot ce înseamnă benzinărie și spațiu de servicii de-a lungul rețelei de autostrăzi sunt în exploatarea noastră exclusivă”.

Fostul premier n-a mai apucat să le dea răspunsul – lucrurile s-au precipitat și au urmat lunile, anii și deceniile pe care le-am străbătut  și le cunoaștem cu toții.

Povestea are, însă, darul să ne dezmeticească din această risipă nu doar de timp fizic ci, până la urmă, risipă de istorie:

Putem vedea cu ochii minții cum ar fi evoluat România dacă ar fi avut  4000 de kilimetri de autostradă, nu în 1998, ci măcar în 2004. Altul ar fi fost fluxul investițiilor străine, altfel ar fi circulat capitalurile de orice fel peste Carpați, companiile românești din Transilvania n-ar mai fi vămuit și transbordat marfa, astăzi,  în port la Hamburg, ci la Constanța. Poate că în zonele sărace ar fi fost atinse de febra businessurilor de orice fel înainte de-a se fi depopulat – căci depresia locului a fost dată în primul rând de faptul că toate drumurile îl ocolesc. Poate că politicile – chiar așa proaste cum au fost, de convergență internă ar fi avut elte efecte, iar prăpastia dintre vest si sud, dintre nord-est și centru nu s-ar fi căscat cu atâta viteză.

Există însă astăzi, chiar astăzi,  un lucru foarte evident și dur care ne trezește din bănuiala că clipul de mai sus seamănă mai degrabă cu un vis:

Realitatea oportunităților prin care ne compromitem următorii 20 de ani de istorie – pe cât ni le-a compromis ratarea acelei oportunități din anii 90.

După 30 de ani de la căderea comunistrumului, peste 12 ani de UE și după zecile de miliarde de euro neramburabili pompați în societate și economie, încă nu știm ce să facem cu 1000 de kilometri de Dunăre, cu 2/3 din suprafața țării sub statutul de teren arabil, cu resursele energetice care acum, chiar acum, sunt curtate de investitori strategici, cu miile de tineri deștepți care abia așteaptă anual să termine școala ca să plece din țară.

Toate aceste așa numite avantaje comparative – pe care multe țări și le doresc dar nu le au pur și simplu – riscă să-și piardă potențialul în noua paradigmă economică bazată pe competitivitate și tehnologie de protejare a mediului.

Și nici nu-i de mirare – dată fiind vocația mizelor mici cu care sunt abordate bogățiile încă reale ale României:  în strategia de țară 2014-2020, la capitolul ”Sectoare cheie identificate a fi motoare de creștere” sunt trecute, exact în ordinea asta: turismul, pielăria și textilele, lemnul și mobila.

La același capitol Polonia are, tot în ordinea asta,  industria auto, industria electronicelor și electrocasnicelor și aviația.

Desigur că la un trecut atât de glorios, viitorul nu poate fi decât măreț (pe noi prezentul ne-a dat gata):

dar rămâne să ne întrebăm nu numai care e prejudiciul național înregistrat în toți acești ani în care n-am făcut lucrurile logice și simple și cât prejudiciu vom înregistra până când vom reuși să construim,

ci și unde vor fi fijnd la acea dată, competitorii noștri, cei care, mai cu inteligență, mai cu coatele, își fac astăzi loc la masa viitoarei economii integrate europene.

Istoria nu iartă proștii, pentru că nici proștii n-o iartă pe ea.  

www.cursdeguvernare.ro

Ultima ora:

ObservatorAlexandra Gătej: Criza coronavirus – Ce ne va lipsi în viitor?

PoliticOvidiu Nahoi: Sprijin european pentru Balcanii de Vest

EconomieAlexandra Gătej: Criza coronavirus – Ce ne va lipsi în viitor?

ExternThierry de Montbrial, Senior Adviser Club România: May the weeks ahead engender new forms of solidarity that, after victory, will allow us to bounce back with a deeply reconceived vision of an inevitable multilateralism

EvenimenteCristina Popescu: Marea Lojă Națională din România, 140 de ani de la înființare

SocialDaniela Vişoianu: Cei mai buni dintre noi

CulturaTheodor Paleologu: Ideea că suntem atotputernici e o imensă iluzie. Cine sunt ”dedesubtologii”?

EditorialMihai Toader-Pasti: Acum este momentul să devenim mai deștepți



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe