de Cristian Socol

Vedem astăzi o serie de avocaţi specializaţi în insolvenţă şi optimizare fiscală atacând noul Cod al Insolvenţei pe principiul că omoară firme, distruge locuri de muncă, prevede o durată de reorganizare prea mică s.a.

Dincolo de aspectele juridice în care nu vreau să intru, cred că ar trebui să analizăm împreună viziunea privind evoluţia sustenabilă a mediului de afaceri. Da, încurajăm mediul de afaceri curat, contribuabili corecţi, cu modele de business inovator, generator de creştere economică organică, cu efecte de multiplicare ridicate. Nu, nu încurajăm neplata creanţelor faţă de stat, bănci, alţi creditori corecţi s.a.m.d. Toate se întorc împotriva economiei în final.

Vă invit să punem lupa pe câteva dintre motivaţiile economice ale unui nou Cod al Insolvenţei.

1. Contribuabilii corecţi din România nu mai suportă presiunea fiscală ridicată. Au obosit din punct de vedere fiscal, fiindcă pe umerii lor se aşează până la urmă şi obligaţia plăţii impozitelor şi taxelor neonorate de companiile evazioniste. Concurenţa neloială nu face bine deloc unei economii de piaţă în dezvoltare, cum este cea a României. Slăbeşte competitivitatea firmelor cu potenţial iar acestea s-au săturat să plătească pentru toţi.

Privind evoluţia indicatorului Oboseala Fiscală la nivel agregat observăm că România este pe locul 24 în UE cu venituri fiscale ca pondere în PIB de 28,8% din PIB. Cauzele sunt cunoscute – birocraţie la plata taxelor, conformare voluntară redusă, capacitate redusă de colectare şi cu o importanţă mare, evaziunea fiscală. Da, dar această oboseală apare în primul rând pentru că presiunea fiscală loveşte doar în contribuabilii corecţi.

1. Practica intrării abuzive în insolvenţă devenise din ce în ce mai mult un vehicul de păcălire a creditorilor şi eliminare ascunsă a creanţelor inscrise la masa credală. Au apărut din ce in ce mai mulţi debitori de rea credinţă, multi dintre ei plătind creanţe mici sau deloc în primii doi ani din cei 3 în care trebuiau să se reorganizeze şi aruncând sume mari de plata în ultimul an, când majoritatea intrau în faliment. Practic, se vede din tabelul de mai jos că gradul de recuperare a sumelor datorate bugetului consolidat nu a depasit procentul de 5,6%, rezultand un impact negativ major asupra gradului de colectare şi o diminuare consistentă a spaţiului fiscal potenţial de folosit pentru relaxare fiscală.

Perioada

Total creante inscrise la masa credală aferente societăţilor radiate (mil. lei)

Suma rămasă de recuperat (pierdere fiscală) de la societăţile radiate (mil. lei)

Grad de recuperare

2011

4145

3993

3,7%

2012

5008

4730

5,6%

Sursa ANAF, 2013

3.      Practica intrării în insolvenţă a devenit fenomen de tip hazard moral. Conform ANAF, numărul de cereri noi de insolvenţă a crescut cu 10% in primele 6 luni 2013 fata de media aceleiaşi perioade din anul trecut (posibil şi ca urmare a unor efecte intarziate ale crizei asupra mediului economic) iar valoarea creantelor înscrise la masa credală ajungând la 10 miliarde Ron la sfârşitul lunii iunie 2013, plus 35% fata de 31 decembrie 2012. Aceasta înseamnă venituri mai mici la buget şi un cost de oportunitate ridicat determinat de lipsa investitiilor in educatie, sănătate s.a.

4.      Necesitatea aplicării acestei proceduri pentru toţi agenţii economici, nediscriminatoriu. Noul Cod al Insolvenţei se va aplica şi regiilor autonome şi companiilor naţionale, pentru a se evita efectul bulgărelui de zăpadă în ceea ce priveşte acumularea de pierderi şi datorii de către aceste entităţi.

5.      Egalitate de importanţă între stat şi privat la masa credală. Conform experţilor ANAF, pe legea veche se ajungea la situaţii absurde în care statul, deşi avea majoritate de creanţe, contempla modul în care creanţa bugetară era anulată prin ineficienţa procedurii de vot.

6.      De multe ori reorganizarea nu presupunea de fapt un proces de curăţare, de eficientizare, ajungându-se la situaţii în care creanţele bugetare acumulate în timpul planului de reorganizare să fie mai mari decât cele de la masa credală.

7.      Noul Cod al Insolvenţei nu micşorează şansele firmelor de a se redresa prin reducerea de la 3 ani ca perioadă de reorganizare la 1 an, aşa cum greşit s-a interpretat. De fapt, perioada creşte de la 3 ani la 4 ani, pentru că noul Cod al Insolvenţei prevede pre insolventa şi mai apoi reorganizarea pe o perioada de 1 an de zile, cu posibilitatea prelungirii acestuia cu încă un an. Şi oricum durata procedurii de insolvenţă în România era cu mult peste media ţărilor OECD de 1,7 ani sau peste media Europa de Est si Asia Centrală, de 2,4 ani (detalii în figura de mai jos, care indică timpul în care creditorii îşi recuperează creanţele).

Sursa: Banca Mondială, http://www.doingbusiness.org/data/exploretopics/resolving-insolvency, 2013

8.     Vechea lege a insolvenţei devenise un exemplu de efect bulgăre de zăpadă, creditorii care nu-şi puteau recupera creanţele intrând la rândul lor în insolvenţă. Se crea un cerc vicios.

9.     Pe vechile practici, statul intra într-un mic joc în care era şantajat. Au existat companii care la primirea inspecţiei fiscale declanşau sau ameninţau cu declanşarea procedurii de insolvenţă.

10.      Era nevoie de un sistem economic dinamic, în care să funcţioneze liberalizarea reală a intrarilor si iesirilor de companii.