Adriana
Publicat în 17 octombrie 2016, 09:43 / 74 elite & idei

Cristian Socol: Despre eliminarea celor 102 taxe parafiscale. Un răspuns amatorilor de stat la coadă

Cristian Socol: Despre eliminarea celor 102 taxe parafiscale. Un răspuns amatorilor de stat la coadă
+ Observator

Dezbaterea cu privire la proiectul de eliminare a 102 taxe parafiscale pare a fi intrat din domeniul argumentelor economice în cel al argumentaţiei politice. Folosind analiza în termenii costului de oportunitate, vom înţelege că măsura nu numai ca nu are impact negativ dar aduce bani în plus la bugetul de stat. Dezbaterea măsurilor economice din România începe să se depărteze din ce în ce mai mult de ceea ce ar trebui să fie – o confruntare plină de idei, de argumente, de cifre, de impact, de modelare, de principii. Încet încet devine o luptă surdă între motivaţii politice, doctrinare, cu aruncări de etichete, vini şi cuvinte grele fără niciun fundament real. Cum altfel am putea interpreta aruncarea anatemei asupra propunerii de eliminare a 102 taxe parafiscale, indiferent cui i-ar fi aparţinut propunerea? Cum să interpretăm atacul asupra celor care au propus şi au depus o Lege privind eliminarea unor taxe parafiscale a căror plată ne solicita pe fiecare dintre noi cu zile pierdute, nervi, stres si aşa mai departe?! Deunăzi mă uitam pe interpretarea dată de unul dintre analistii reputaţi în România aici, acesta acuzând subestimarea calculului de impact bugetar al Legii privind eliminarea celor 102 taxe parafiscale. Adică nu este de acord cu initiatorii care arata ca „eliminarea taxelor nefiscale are un impact de numai 0,1% din PIB”. Argumentează mai departe că „populaţia dă cu mânuţa ei (potrivit statisticii oficiale, înmulţiţi 490 de lei X 12 luni X 10 mil de familii, rotunjit) cam 13 miliarde de euro pe an sub forme de taxe, impozite şi contribuţii, altele de cât cele cu stopaj la sursă, cum ar fi impozitul pe salariu, CAS-ul, Sănătatea, nici chiar TVA-ul nu intră în calculul ăsta. Cu excepţia impozitelor pe proprietate, astea cam toate sunt fie taxe nefiscale (timbre judiciare etc.), fie parafiscale”[…] „Alooo! Stimaţi colegi academicieni! Aţi pierdut vreo două trei zerouri pe drum… Acolo nu mai vorbim de câteva milioane de euro, cum spune programul PSD ci, în mod cert, de nişte miliarde, pe care noi le plătim”. Abordarea ar putea fi interesantă din punct de vedere propagandistic. Din punct de vedere economic este total incorectă. În fapt nu este greu de văzut că eliminarea taxelor parafiscale nu numai că se plăteşte singură dar aduce si bani în plus la buget. Cred că ar trebui ca iniţiatorii să recunoască că au greşit. Impactul nu va fi minus 0,1% din PIB aşa cum au estimat. Impactul net la buget va fi unul pozitiv. S-ar putea explica simplu cât pierd PIB-ul şi bugetul României prin statul la cozi cu orele, cu zilele. Să presupunem că individul ar fi lucrat în loc să stea la coadă, că doar nu se nimereşte să aibă nevoie de acte exact în concediu! În România, conform ultimelor date statistice oficiale, numărul de ore lucrate de către populaţia ocupată a fost de 15,7 miliarde ore pe întregul an (cf. INS, date statistice, secţiunea Conturi Naţionale). Valoarea adăugată adusă în economie (cât au produs efectiv persoanele ocupate) în anul luat în considerare a fost de 590 miliarde lei (tot conform INS). Pentru a calcula cât a produs un român ocupat pe oră (salariat sau lucrător pe cont propriu), împărţim valoarea adăugată (cât s-a produs) la numărul de ore lucrate adică 590 miliarde ron la 15,7 miliarde ron = 37,6 ron pe oră adică 8,35 euro pe oră. Aşadar dacă un roman a stat la coadă să spunem pentru taxa de înmatriculare 6 ore economia a pierdut 50,1 euro. Mai înmulţim cu câţi au stat la coadă şi vedem ce iese? În plus, din aceştia cam 28% se fiscalizează, ceea ce înseamnă că bugetul României a pierdut numai de la acea persoană 14 euro pentru cât a stat la coadă în ziua respectivă. Merită?

http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/despre-eliminarea-celor-102-taxe-parafiscale-raspunsamatorilor-stat-coada-1_58034cd45ab6550cb89c3cbf/index.html

Ultima ora:

ObservatorMarian Staș: În România vor funcționa 60 de școli-pilot unde elevii își vor putea alege o parte din materiile de studiu

PoliticCristian Diaconescu, în vizită de lucru în județul Alba

EconomieTraian Halalai: Focus pe identificarea de soluții pentru sprijinirea militarilor veterani din teatrele de operații

ExternTeodor Baconschi: Regimurile din China și Rusia joacă pe ideea că indivizii preferă prosperitatea înaintea drepturilor

SocialMarian Staș: În România vor funcționa 60 de școli-pilot unde elevii își vor putea alege o parte din materiile de studiu

EvenimenteAdrian Hatos, la evenimentul DEVISE – The 3rd Digital Session of EYP Romania – intitulat „Democracy as our sole future”

CulturaCristina Popescu: Pictorul Dimitrie Știubei, un pictor de …marcă

EditorialBarbu Mateescu: O dispută din care câștigă o singură persoană și un singur partid



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe