OraNoua.ro
Publicat în 23 ianuarie 2013, 02:22 / 168 elite & idei

Cristian Unteanu: A acţionat corect România în episodul algerian?

Cristian Unteanu: A acţionat corect România în episodul algerian?

de Cristian Unteanu

Întrebare necesară atunci când pe teren au rămas doi morţi şi supravieţuitorii declară că nu i-a salvat nimeni, ci s-au salvat singuri. Întrebare care se pune acum pentru prima oară în România, dar intrată în manualele de şcoală în alte părţi ale lumii, ţări care au tradiţional numeroase comunităţi de expaţi care lucrează temorar s-au stabilit, uneori de generaţii, în locaţii devenite acum „zone de risc ridicat” aşa cum este Algeria.

Informaţia esenţială este că, din păcate, orice acţiune de expatriere a resortisanţilor naţionali trebuie să se bazeze doar pe protocoale naţionale de intervenţie, supuse legislaţiilor naţionale din fiecare ţară, dat fiind faptul că nu există o legislaţie internaţională specifică permiţând definirea regulilor de intervenţie.

Cu atât mai mult, nu există protocoale internaţionale care să legifereze termenii unei intervenţii pentru eliberarea ostaticilor victime ale unei operaţiuni teroriste.  Foarte dificilă şi delicată situaţie deoarece, de regulă extrem de suspicioase la orice ar semăna cu o intervenţie străină, autorităţile statului unde s-a petrecut atacul terorist soldat cu luare de ostatici încearcă să întâzie la maximum sosirea unor trupe străine, pe de-o parte minimizând pe cât se poate nivelul de primejdie existent şi, pe de altă parte, dând asigurări că situaţia va putea fi controlată şi rezolvată doar prin acţiunea forţelor proprii, combinaţie adesea nefericită între un atac clasic al armatei şi intervenţia trupelor speciale.

Evacuarea resortisanţilor, cu o evidentă legitimitate morală dată de obligaţia oricărei ţări de a-şi proteja cetăţenii oriunde s-ar afla, se poate baza fie pe acordul statului-gazdă fie pe o rezoluţie a Consiliului de Securitate. Acest tip de operaţiuni constituie o excepţie de la regula interdicţiei folosirii forţei în relaţiile internaţionale (art.2 din Carta ONU ) şi din această cauză sunt considerate ca ultima formulă la care se poate ajunge în gestionarea situaţiei de criză.

În episodul algerian, dată fiind desfăşurarea foarte rapidă a evenimentelor, totul a trebuit să se bazeze pe capacitatea forţelor locale de a interveni. Aceasta pentru că o operaţiune clasică de evacuare operată de o ţară străină prevede trei etape: regruparea resortisanţilordeplasarea lor către un punct central de evacuare, apoi operaţiunea de evacuare propriu-zisă cu ajutorul unor mijloace de transport terestre, aeriene sau maritime.

Dispozitiv care cere timp pentru desfăşurare, amplasare şi securizare, greu de realizat atunci când este vorba despre un eveniment terorist care presupune un număr foarte mare de ostatici grupaţi într-o locaţie strategică, ea însăşi o problemă majoră.

Până în acest moment lipsesc informaţiile privind un acord între guvernul algerian şi ţările interesate pentru o intervenţie militară pentru eliberarea ostaticilor. Foarte probabil ca situaţia să fi fost considerabil îngreunată de un context intern care ar fi putut să devină exploziv dacă guvernul algerian ar fi chemat sau autorizat o intervenţie străină, mai ales datorită situaţiei din Mali şi a prezenţei în toată zona Maghrebului a unor importante celule jihadiste care ar fi retaliat în continuare cu represalii.

România a acţionat în limitele a ceea ce se putea face în condiţiile legislaţiei internaţionale existente dar şi, mai ales, în contextul limitativ, dureros de limitativ, al cooperării informaţionale existente în asemenea cazuri. Situaţia din Algeria vin, din nou, să sublinieze necesitatea imperioasă a existenţei unei cupole europene de informaţii care să poată oferi în timp real analize asupra situaţiilor de risc care apar acum în din ce în ce mai multe ţări considerate ca destinaţii tradiţionale pentru muncitorii europeni.

În plus, pentru rezolvarea unor situaţii de criză extremă cum a fost cea din Algeria, ar trebui finalizate acorduri europene de cooperare în constituirea unei forţe anti-teroriste de intervenţie rapidă, dispunând de mijloace specifice şi care să poată acţiona sub mandat european.

Altfel, ca până acum, fiecare ţară îşi va aplica propriul protocol de intervenţie externă (oare avem aşa ceva?) şi rezultatele depind atunci exclusiv de forţa de desfăşurare naţională. În cazul României, răspunsul a fost pe cât de corect putea să fie. Ce se va putea face pentru ca pe viitor să dispunem de alte arme şi alte definiţii ale jocului, asta este o problemă deschisă. Şi nu doar pentru noi. Foarte actuală şi, după cum este posibil, din nefericire, să vedeţi şi în continuare, repetabilă.

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe