Cristian Unteanu: Bătălia pentru propria Nouă Ordine Mondială va atinge curând apogeul

de Cristian Unteanu
Poate de-abia acum începem să vedem adevăratele dimensiuni geopolitice ale apelului insistent venit din parte liderilor din UE și NATO că este urgent să se treacă la „o economie de război pe timp pace”.
Dar miza nu este numai Ucraina. În spatele tuturor crizelor la care asistăm se află provocarea gigantică născută din bătălia care se exacerbează pe zi ce trece, între cele două mari blocuri de putere care își revendică supremația planetară și confirmarea propriilor piețe de influență. Și se petrec schimbări, se angajează forțe imense în inițierea unor mișcări tectonice la nivel planetar, folosind la maximum vectorii economici, militari, politici dar și noile sau cu totul noile alianțe care se formează pentru a oficializa instituțional, cât mai rapid, noua stare de fapt.
Un exemplu a ceea ce este efortul de reconfigurare a noilor poli de putere poate fi un Summit al BRICS care va avea loc în luna august, ocazie cu care ar putea fi primit în alianță un nou grup de țări printre care Iranul și Arabia Saudită. Sensul profund al mișcării ar fi continuarea la un nivel superior a cooperării destinate să schimbe finalmente raportul actual de forțe care este dominat de influența occidentală la nivelul ONU, FMI, Băncii Mondiale și a altor instituții esențiale, financiare spre exemplu.
„Suntem acum într-o lume aflată între două ordini mondiale. Și nu știm care va fi Noua Ordine Mondială… Cred că trebuie să avem un rol în a ne asigura că vom avea o arhitectură globală mai justă, mai inclusivă și transparentă” – spunea Anil Sooklal, ambasadorul sud-african a cărui țară asigură președinția rotativă a BRICS, anunțând totodată că există un mare grup de țări care se află acum în diverse stadii ale discutării cererilor lor de aderare, printre acestea numărându-se Argentina, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Egipt, Bahrein și Indonezia.
Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

PoliticKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

EconomieCristian Grosu: Ieșirea din economia liberală de piață

ExternRobert Lupițu: “Planul (B)reton” – Comisarul european din partea Franței ar putea concura pentru a o succeda pe Ursula von der Leyen la șefia Comisiei Europene

SocialAlexandra Gătej: De ce este fooaarte greu să practici bunătatea în vremea noastră

EvenimenteElena Calistru: Am ajuns la Geneva pentru WTO Public Forum

CulturaDan Mircea Cipariu realizează ateliere de lectură și scriere creativă în cadrul proiectului ”Țesem legături”

EditorialAlexandru Lăzescu: G7 vs BRICS – competiția pentru o nouă ordine mondială
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe