OraNoua.ro
Publicat în 7 mai 2013, 15:56 / 161 elite & idei

Cristian Unteanu – Conflictul din Siria: spaimele europene

Cristian Unteanu – Conflictul din Siria: spaimele europene

de Cristian Unteanu

În jur de 600 de tineri europeni convertiţi la islam au plecat să lupte în Siria. Cei mai mulţi s-au înrolat în brigăzile jihadiste care acţionează alături de rebeli, dar o parte se regăsesc şi de cealaltă parte a baricadei, alături de trupele armatei regulate. Problema este deosebit de gravă deoarece ridică o serie de întrebări la care nu prea există răspunsuri clare.

n primul rând, ce se va întâmpla în momentul în care aceşti tineri vor fi capturaţi sau ucişi? Ei sunt cetăţeni europeni şi, în mod normal, beneficiază de sprijinul oricăreia dintre ambasadele europene aflate încă la Damasc pentru repatriere sau, eventual, extragere din teritoriul ostil. Dar se va lua o asemenea decizie vreunul dintre guvernele ţărilor din care provin aceşti tineri, adică Franţa, Belgia, Olanda, Germania…?

În al doilea rând, încă nu sunt foarte lămurite implicaţiile diplomatice ale prezenţei active pe câmpul de luptă a unor cetăţeni străini, după unele informaţii neverificate asamblaţi chiar în mici unităţi autonome, tocmai pentru a facilita contactul lingvistic şi a asigura astfel transmiterea corectă a informaţiilor pe lanţul de comandă. În aceste condiţii, se poate oare deja vorbi, da sau nu, despre o internaţionalizare a conflictului din Siria? Cu ce consecinţe acum pe plan diplomatic dar şi cu ce perspective deschise pentru viitoarele etape posibile în cazul în care conflictul s-ar putea extinde înspre Liban sau Iran?

În al treilea rând, este limpede că Occidentul european începe să se confrunte cu un nou tip de primejdie absolut reală: eventuala întoarcere acasă a tinerilor respectivi, deveniţi luptători antrenaţi în gherilă urbană şi având deja experienţele şi contactele cu colegii lor veniţi din ţări precum Irak, Iran, Liban sau Afganistan, camarazi de luptă cu care vor rămâne în legătură şi după terminarea conflictului. Este ceea ce afirma şi Michele Coininsx, preşedinta Agenţiei europene EUROJUST, cu sarcina de coordonare a activităţilor judiciare naţionale: “aceşti tineri vin în contact cu mişcări islamiste radicale foarte adesea în contact cu Al Quaeda şi reprezintă o primejdie la revenirea lor în Europa”.

Actual război civil din Siria a atras un număr de cetăţeni radicali din UE. În ultimii ani, asemenea persoane care doresc să se alăture luptelor sau activităţilor de antrenament şi pregătire din zonele de război au călătorit înspre regiunea Afganistan/Pakistan, Yemen sau Somalia – toate fiind regiuni în care accesul este relativ dificil. Cu toate acestea, în 2012 s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului cetăţenilor UE călătorind spre Siria, în multe cazuri luptând alături de grupări asociate cu terorism de inspiraţie religioasă. Intrarea relativ facilă în zonă şi reţele puternice de facilitare a inserţiei oferă acestor persoane o cale de acces mai uşoară în ţară. În acest moment sunt neclare toate consecinţele participării cetăţenilor UE, dar s-ar putea să aibă un impact asupra viitoarei securităţi la nivelul Uniunii Europene…Luptătorii care se vor întoarce acasă ar putea să incite alţi voluntari europeni să se alăture activităţilor militare din Siria. În plus, aceşti indivizi au potenţialul de a-şi folosi pregătirea, experienţa de luptă, cunoştiinţele dobândite şi contactele pentru derularea de activităţi teroriste în interiorul UE.

Te-SAT 2013, EU Terrorism Situation and Trend Report Desigur, aceasta este prima posibilitate. Dar la fel de probabilă este şi continuarea tendinţei actuale de plecare în Siria a unor foarte tineri europeni (cu vârste cuprins între 18-21 de ani, dar şi minori, aşa cum s-a văzut în Belgia) şi vor putea fi regăsiţi în viitor luptând alături de Hezbollah în Libia sau de talibani în Afganistan, acolo unde este foarte posibil să se deschidă anul viitor un război civil de mari proporţii după retragerea forţelor ISAF. Deocamdată, vedem că se deschid porţile pentru un nou teren de luptă, poate chiar în inima Occidentului, devenit pe neaşteptate şi sursă de alimentare a unor conflicte ce păreau doar istorii de departe sau chestiuni ţinând doar de competenţele armatelor clasice. Un nou tip de război se arată, cu noi oameni, deplin fanatizaţi, pentru timpurile ce vin…

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe