OraNoua.ro
Publicat în 10 iulie 2013, 20:09 / 138 elite & idei

Cristian Unteanu: De ce a redevenit Romania (brusc) interesantă?

Cristian Unteanu: De ce a redevenit Romania (brusc) interesantă?

de Cristian Unteanu

Interesantă a devenit, după o lungă şi foarte remarcată perioadă de umbră, deoarece atuurile ei par să devină folositoare celorlalţi într-un context de nelinişte regională şi globală.

În principiu, chiar dacă este cinic, acesta este raţionamentul după care se conduc marile puteri, angrenate acum într-o nouă fază a ceea ce s-a numit real politik, dominată obsesiv de problema accesului şi asigurării securităţii resurselor energetice. Şi, mai nou, înspăimântate că echilibrul de până acum, cât era el de instabil, al zonelor în care se află acestea, a fost distrus şi cu puţine perspective de calmare a jocurilor.

Prima cauză a revenirii României în atenţia marilor jucători este statutul său de ultim bastion la graniţa de est a UE, combinat cu celalaltă realitate, mai nouă, adică de ultim teritoriu fără probleme sociale majore în flancul de sud-est, marcat de crizele de natură diversă care zguduie Bulgaria, Grecia, Cipru şi Turcia…Polul de stabilitate pe care-l oferă România este un avantaj,  dar reprezintă în acelaşi timp şi o problemă foarte sensibilă deoarece, foarte rapid, în condiţiile destabilizării Orientului Mijlociu, România ar putea să devină extrem de atractivă ca primă destinaţie a fluxurilor migratorii din zone proxime şi nu numai.

Cu siguranţă că devenim interesanţi deoarece devine vitală pentru securitatea spaţiului intern al UE capacitatea noastră de a securiza frontierele la nord, est şi la sud, brusc se schimbă (veţi vedea în perioada imediat următoare) şi abordarea privind îndeplinirea criteriilor Schengen, s-ar putea ca acţiunile FRONTEX să fie întărite semnificativ dacă tensiunile în cercurile concentrice din jurul nostru se vor intensifica…. Putem deveni ţintă pentru fluxurile migratorii aproape la fel ca Spania sau Italia, fie ca spaţiu de tranzit, fie chiar ca ţară de destinaţie, iar aceasta implică nu numai refugiaţi de toate felurile, ci şi circuite foarte diversificate de contrabandă , trafic de arme şi muniţii de toate felurile, trafic de persoane şi droguri. Crizele sociale, economice şi identitare din zona proximă nouă, cea din sud-estul european, au fragilizat profund condiţiile de securitate din arealul de sud-est (cu toate problemele pe care le-ar putea pune acest lucru pentru NATO, printre altele) dar, la fel de logic, a lăsat un spaţiu liber pentru dezvoltarea reţelelor care caută căi de acces înspre spaţiul UE.  Alerta critică se deplasează pe acest spaţiu şi măsurile de apărare vor fi, cel puţin în acest moment, concentrate pe linia Dunăre-Marea Neagră pentru a supraveghea şi securiza în primul rând rutele migratorii posibile maritime şi terestre. Al doilea argument este dat de faptul că au apărut, cu un carcater relativ ridicat de certitudine, perspectivele reale ca România să poată deveni un actor interesant pe piaţa europeană a energiei. Sigur, cu costurile asumate ale bătăliei politice pe care o implică exploatarea gazelor de şist, cu negocierile în toi pentru exploatarea rezervelor foarte importante pe care le avem în Marea Neagră. Dar, în final, ceea ce-i interesează pe marii jucători este rezultatul final, în accord cu linia politicii energetice a UE, cea care cere de ani de zile fiecărui stat membru să-şi stabilească propriul său pachet de resurse energetice tocmai pentru a contribui la scăderea dependenţei generale a Europei faţă de partenerii externi, Federaţia Rusă fiind principalul furnizor faţă de care UE are o dependenţă de aproximativ 60% la nivelul importurilor. Putem să reducem ceva din această dependenţă generală pe care unii comentatori nu se sfiesc să o descrie nu numai ca una economică, ci şi una cu implicaţii politice şi care oferă Federaţiei Ruse un asemenea ascendant încât sunt imaginabile orice feluri de presiuni, fiind acuzată chiar intenţia de exercitare a şantajului cu resurse? Dacă da, atunci vom fi priviţi imediat ca băieţi buni şi veţi vedea cum se schimbă toate abordările de la Bruxelles legate de România. Al treilea argument, ultimul dar nu şi cel din urmă ca importanţă, este că la Bruxelles se confirmă că România a accelerat sensibil ritmul absorbţiei fondurilor europene, practic dublând într-un an procentul acela de 10% (dacă vă mai amintiţi de cifrele raportate de guvernele precedente) care ne situa în coada listei statelor membre UE. Bine pentru noi, dar foarte bine şi pentru cei de la Bruxelles care pot acum imagina că fondurile alocate României nu vor fi raportate ca pierdute sau blocate în speranţa obţinerii unei alte perioade de graţie pe motiv de guvernare incompetentă. Depinde de noi cum vom şti să jucăm politic aceste atuuri şi consecvenţa cu care ne vom bate pentru a trage foloasele necesare în urma acestui reviriment care se poate combina şi cu un altul, iarăşi în perspectivă, dat de istoria noastră ca negociatori în momente critice în spaţiul Orientului Mijlociu, evitând odată o escaladare dramatică de conflict militar… Despre asta, însă, la momentul potrivit, dacă perspectivele se vor concretiza.

Mai sunt câteva argumente, ca întotdeauna devenite evidente în caz de tensionarea situaţiei şi de acutizare a nevoii unora dintre marii jucători ai scenei politice mondiale de a găsi o nouă formula de soluţionare a conflictelor, fie latente, fie potenţiale, fie în curs de desfăşurare.

Argumentul priveşte posibilitatea mereu evocată dar niciodată îndeplinită ca atare ca România să devină un actor regional. S-a vorbit mult despre aceasta pe culoarele puterii de la Bruxelles, s-a spus de câteva ori că ar fi nevoie ca România să-şi asume acest rol şi să-l joace în consecinţă, gradual dar ferm. Politicienii noştri au auzit acest mesaj şi au încercat să acţioneze în consecinţă. Fiecare cum a ştiut, cum l-a dus capul sau cum a crezut că a auzit că este bine.

În perioada conflictului din Kosovo, România a devenit un factor-cheie pentru NATO, miza fiind cererea de deschidere a spaţiului aerian, acceptată de preşedintele Emil Constantinescu, odată cu convingerea că, din acel moment, devenea şi „lider regional”. Speranţă vană şi falsă, pentru că alte erau jocurile, alţii erau actorii şi, drept urmare, România nu a fost niciodată invitată să scrie partitura procesului de pace şi stabilizare în Balcanii Occidentali. Greşisem zona, greşisem miza. Cu totul altfel puteau să stea lucrurile în ce priveşte proiectele legate de cealaltă zonă proximă, Marea Neagră, spaţiu de securitate şi interese economice vital atât pentru UE şi NATO cât şi pentru Federaţia Rusă. Am început să mişcăm ceva pe timpul preşedintelui Iliescu, odată cu lansarea unei iniţiative-parteneriat de colaborare în spaţiul Mării Negre, idee continuată de preşedintele Băsescu şi susţinută la nivelul Parlamentului European de Anastase şi Ungureanu, raportorii români pentru spaţiul de cooperare al Mării Negre.  Au ieşit şi texte oficiale, rămase pe undeva prin arhivă, atâta timp cât eşecul „revoluţiilor portocalii” în cîteva ţări din zonă a schimbat acolo structura raportului de forţe. Practic, doar doi actori rămăseseră importanţi, cei tradiţionali, Rusia şi Turcia. În acest moment, datorită izolării din ce în ce mai accentuate a Turciei, rămâne doar Rusia….dar, atenţie la marea fereastră de oportunitate, şi România! Grecia şi Bulgaria sunt devastate de problemele sociale şi economice cunoscute, sunt în cel mai bun caz instabile şi evoluţia lor viitoare este destul de puţin predictibilă. Acum România are un dublu avantaj: cel al unei situaţii interne stabile şi cu oarece (modeste) perspective de creştere economică, dar şi de ultim actor european la marginea Parteneriatului Estic, structura de tip buffer zone pe care Uniunea Europeană se tot chinuie să o stabilizeze şi credibilizeze în coasta Federaţiei Ruse. Şi care, într-o proporţie importantă, cuprinde state la Marea Neagră, zona care redevine brusc argument economic şi strategic esenţial din moment ce apar întrebări serioase privind securitatea viitoare a liniilor de transport ale energiei prin Turcia, ţară care poate fi antrenată, direct sau prin ricoşeu, în vâltoarea bătăliilor interconfesionale care inflamează acum Orientul Apropiat. Cum vom şti să jucăm acest avantaj? Ce scenariu de implicare activă şi credibilă putem oferi astfel încât să devenim noi înşine credibili ca ofertă de furnizor de securitate? N-am auzit să se fi zbătut cineva să afle un răspuns. Poate de acum încolo, sub dublul impuls al actorilor direct interesaţi, adică UE şi Rusia, ambii dornici să definească un modus vivendi care să asigure pacea la frontiere. Chiar aşa de importanţi să fim putem fi? Da, În măsura în care miza cea mai importantă este construcţia rapidă a bazelor economice ale Comunităţii EuroAsiatice visată de Vladimir Putin, acum aflată în stadiul semnării de acorduri de liber schimb şi de uniune vamală, procese extrem de interesante deoarece conturează viitorul unui sistem de blocuri economice masive. Adevărat, descentrate la nivel de PIB şi populaţie în favoarea UE, dar, de cealaltă parte, în favoarea Comunităţii EuroAsiatice în ce priveşte resursele şi spaţiile de deschidere geografic-comercială. Ca întotdeauna în asemenea cazuri, actorii majori caută o ţară negociator permanent, o ţară punct de contact, o ţară cu expertiza ambelor spaţii şi o ţară care să nu se afle în conflict fundamental de interese cu nici unul dintre ei (nici de securitate, nici atât de puternică economic încât să vrea să-şi asume jocuri pe cont propriu). Bulgaria şi-ar fi dorit acest statut. România chiar poate să-l aibă dacă procedăm prin excludere şi eliminăm posibilitatea ca Polonia sau ţările baltice să poată juca un asemenea rol, fie şi numai din multiple raţiuni de memorie istorică. Putem deveni un asemenea actor, numai să vrem să ştim cum se procedează şi, mai departe, să avem înţelepciunea să ne şi ţinem de proiect. Dacă, evident, proiectul ne-ar interesa.

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe