Matei Bogdan
Publicat în 18 martie 2020, 15:05 / 26 elite & idei

Cristian Unteanu: Deloc virusate, marile jocuri şi târguri politice sunt deschise şi produc rezultate

Cristian Unteanu: Deloc virusate, marile jocuri şi târguri politice sunt deschise şi produc rezultate

de Cristian Unteanu

Chiar dacă atenţia opiniei publice este focustă aproape integral pe dezvoltarea exponenţială a pandemiei, unii jucători politici europeni şi nu numai au înţeles că „principiul carantinei totale“ şi operaţiunea „Fortăreaţa Europa“ le oferă şi oportunitatea de a continua în mare viteză şi tot atâta discreţie marile negocieri anunţate şi deja angajate.

Aşa s-a întâmplat ieri când, conform planului, a avut loc o discuţie-negociere vitală, cea privitoare la viitorul celor aproape 4,5 milioane de migranţi, parte aflaţi în Turcia, parte la graniţa acestei ţări cu Siria, element tradiţional de presiune enorm al lui Erdogan, devenit acum ameninţare deosebit de urgentă care poate adăuga un plus important la super-tensiunea socială din Europa.

După vizita de la începutul acestei luni a lui Erdogan la Bruxelles, pe 9 martie, a apărut promisiunea organizarii, pe 17 martie, a unei reuniuni de urgenţă între Merkel, Johnson, Macron şi Erdogan la Istanbul pentru a discuta modul în care s-ar putea reformula – şi la ce dimensiuni financiare – vechiul acord Turcia-UE prin care europenii, practic, îşi cumpărau securitatea , plătind o sumă considerabilă Ankarei pentru ca Turcia să-şi ţină închise frontierele. Oricum foarte importantă, ameninţarea potenţială reprezentată de cei 3,5 milioane de refugiaţi găzduiţi în taberele din Turcia, s-a acutizase din cauza conflictului din zona Idlib. După semnarea acordului de încetarea focului între Turcia şi Rusia şi, mai ales, după ce au început să funcţioneze patrulele mixte turco-ruse de-a lungul autostrăzii care merge înspre Latakia (demonstrând că zona tampon de securitate poate fi menţinută), Erdogan a mers la Bruxelles să forţeze obţinerea unui nou acord. Termenul „forţare“ e corect deoarece, în prealabil, anunţase că ridicase consemnul de oprire a migranţilor înspre Europa şi şi-ar dori ca şefii de state şi guverne care vor avea un Summit prin videoconferinţă peste o săptămână, la poată să se angajeze în favoarea unui nou acord în valoare de 6 miliarde de euro.

De aici ideea de a organiza reuniunea de la Istanbul (transformată în videoconferinţă pe motiv de pandemie), Erdogan mizând că o înţelegere cu Merkel şi Macron înseamnă, de facto, singurul lucru care contează la nivel de UE, Boris Johnson fiind invitat pentru a deschide şi o eventuală cale de revenire a UK în spaţiul post-conflict din Siria, atunci când va începe marea epocă de oportunităţi economice. 

Încă din momentul primului anunţ, era evident că se deschisese şi avea să fie privilegiată – cu atât mai mult în contextul de acum – calea unei înţelegeri, aş spune cu orice preţ, între UE şi Turcia. Numai despre migranţi era, este şi va fi vorba? Evident că nu, iar deschiderea uşilor diplomaţiei comunitare este cu mult mai complexă în consecinţe decât poate să pară la prima vedere deoarece face parte din bătălia pentru zona de influenţă pe care o reprezintă Orientul Apropiat şi unde, în spaţiul liber lăsat de retragerea americană, încearcă se se înşurubeze rapid prezenţe diplomatice, economice, militare mai vechi şi mai noi.

Iată ce spunea Erdogan la finele videoconferinţei (un Summit pe care el îl convocase), trimiţând astfel semnale înspre toate orizonturile :

„…acest Summit a prilejuit o evaluare globală a mai multor problematici, printre altele a stadiului luptei împotriva COVID-19, a situaţiei umanitare de la Idlib, a mijloacelor de rezolvare a crizei siriene precum şi a cererilor de azil şi a relaţiilor dintre Turcia şi Uniunea Europeană… trebuie să folosim mai mult mecanismele de cooperare şi diplomatice, trebuie să acţionăm cu hotărâre pentru rezolvarea problemelor noastre, cât mai rapid posibil, în circumstanţele dificile prin care se trece la scară regională şi mondială.“

Va avea oare Erdogan câştig de cauză?

Este posibil, deoarece, exact în acest moment, europenii nu mai au nevoie de absolut nimic care să se adauge ca vector de risc la situaţia socială de pe continent. Sigur că închiderea frontierelor externe (plus cele atât de multe închise ermetic între Statele Membre) ar fi un argument împotriva acestei teze dar aici este vorba despre apariţia mai multor necunoscute: cât timp va dura pandemia, cât timp vor fi mobilizate toate forţele disponibile, când va interveni factorul de oboseală la nivelul trupelor şi cel de exasperare la nivelul populaţiei (aşa cum s-a întâmplat în cazul unor măsuri de intensitate comparabilă luate ca răspuns la marile atacuri teroriste din Belgia, Spania sau Franţa, spre exemplu). Efectivele militare reprezintă, în asemenea cazuri, o întărire a dispozitivelor forţelor de poliţie şi de securitate aflate în dispozitiv defensiv. Trecerea la o altă etapă înseamnă stare de război şi se discută în alţi parametri.

Drept care nimeni, absolut nimeni, nu-şi doreşte o dublare a stării de tensiune actuale şi apariţia unei forme atipice non-militare de presiune la frontiere, implicând exclusiv civili de toate vârstele în care, la nevoie, armata ar primi ordin de a trage. Scenariu de coşmar pe care toţi vor să-l evite şi, ca atare, vor încerca să obţină tot ce este posibil printr-o ofertă care, în final, să fie susţinută şi de Rusia şi printr-o extensie a actualului acord de încetarea focului din Idlib.

De fapt, chiar dacă este inconfortabil şi dificil de acceptat, discuţia despre pandemie s-a combinat deja cu negocierea privind soarta migranţilor şi evoluează spre stadiul în care cei câţiva decidenţi europeni care chiar iau decizii (în esenţă, Merkel şi Macron), acum, pe această dimensiune, împreună cu Erdogan, vor căuta o formulă de acord deschis care să răspundă priorităţilor dramatice ale momentului în care miza este supravieţuirea continentului nostru. După cum vedeţi, asta este tema de maximă urgenţă pe care, totuşi, cineva dintre europeni va trebui s-o rezulve din moment ce alianţa transatlantică este perfect tăcută şi rămâne complet indiferentă, iar singurele gesturi externe de solidaritate au venit din China în direcţia Italiei şi Spaniei. Ţări care sunt punctele în care China a făcut cele mai multe investiţii portuare în Noul Drum al Mătăsii şi care, după liniştirea probabilă a situaţiei din vară, ar deveni primele porţi sigure de reluare a circuitului comercial, esenţial pentru operaţiunea cea mai dificilă dintre toate, recuperarea pieţelor economice şi de muncă din Europa atât de mult lovită în acest moment. Tranzitul cargo maritim, apreciază unii analişti militari, ar putea fi cel mai sigur în imediat, deoarece cel mai uşor de dezinfectat la sosire, eventual chiar de carantinat în apele teritoriale, la mare distanţă de porturi. De-abia din acest moment începe proiecţia despre viitor şi, de ce nu, refacerea fundamentelor pe care va funcţiona lumea de mâine. Asta se negociază acum.   

Erdogan a înţeles acest lucru şi deschide jocul.

Ultima ora:

ObservatorAlexandra Gătej: Criza coronavirus – Ce ne va lipsi în viitor?

PoliticOvidiu Nahoi: Sprijin european pentru Balcanii de Vest

EconomieAlexandra Gătej: Criza coronavirus – Ce ne va lipsi în viitor?

ExternThierry de Montbrial, Senior Adviser Club România: May the weeks ahead engender new forms of solidarity that, after victory, will allow us to bounce back with a deeply reconceived vision of an inevitable multilateralism

EvenimenteCristina Popescu: Marea Lojă Națională din România, 140 de ani de la înființare

SocialDaniela Vişoianu: Cei mai buni dintre noi

CulturaTheodor Paleologu: Ideea că suntem atotputernici e o imensă iluzie. Cine sunt ”dedesubtologii”?

EditorialMihai Toader-Pasti: Acum este momentul să devenim mai deștepți



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe