Matei Bogdan
Publicat în 11 decembrie 2019, 11:12 / 128 elite & idei

Cristian Unteanu: Fără precedent – de ieri, boicotul american blochează Organizaţia Mondială a Comerţului

Cristian Unteanu: Fără precedent – de ieri, boicotul american blochează Organizaţia Mondială a Comerţului

de Cristian Unteanu

Este un eveniment de importanţă globală. Începând de ieri, Organizaţia Mondială a Comerţului, instituţie de importanţă strategică pentru buna funcţionare a tuturor sistemelor globale şi schimburilor de bunuri în epoca mondializării ca forum suprem de reglementare şi decizie, dar şi de management al conflictelor, se află la modul propriu în stare de paralizie totală.

Încă din vară începuseră să se acumuleze semnalele de alertă anunţând apropierea inexorabilă a acestei crize fără precedent în istorie. Criză foarte gravă pentru supravieţuirea instituţie, dar şi profund simbolică pentru modul în care, de acum înainte, SUA ar putea bloca, folosind acelaşi procedeu, funcţionarea uneia sau mai multor instituţii din sistemul internaţional.

Scandalul este provocat de refuzul americanilor de a numi de doi ani încoace orice nou judecător în cadrul Organismului de Reglementare a Diferendelor, un fel de curte supremă a comerţului mondial pentru judecarea diferendelor comerciale, spre exemplu acordarea de subvenţii ilegale sau impunerea de bariere tarifare nejustificate care să aibă drept consecinţă restrângerea accesului unor state membre la diverse pieţe. Administraţia Trump blochează numirea oricărui judecător care să vină să completeze necesarul după plecarea sau ieşirea la pensie a unora dintre membrii existenţi. Pe 10 decembrie, indianul Ujal Singh Bhatia şi americanul Thomas R.Graham au părăsit instituţia din Geneva, astfel încât în ORD nu mai dispune decât de un singur membru, judecătoarea Hong Zhao din China, curtea devenind nefuncţională deoarece minimul de judecători este de 3.  

Cum vă spuneam, semnele prevestitoare ale crizei apăruseră de mult timp, mai precis din momentul în care niciuna dintre propunerile de reformare a instituţiei nu fusese găsită atât de interesantă încât să adune suficiente voturi pentru a fi adoptată. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre aceste puncte de vedere diferite, aveţi aici propunerile europene, cele ale Indiei şi unui grup de ţări în curs de dezvoltare, cele chineze ( ( )  precum şi poziţia americană:

The WTO is BROKEN when the world’s RICHEST countries claim to be developing countries to avoid WTO rules and get special treatment. NO more!!! Today I directed the U.S. Trade Representative to take action so that countries stop CHEATING the system at the expense of the USA!— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) July 26, 2019

Pe fond, problema este definirea poziţiei în raport cu dezvoltarea economică exponenţială a Chinei. Şi avem două tipuri majore de răspuns. Primul este calea confruntării directe, adică a presiunii enorme şi susţinute pe care a decis-o Trump instituind valuri succesive de sancţiuni şi taxe vamale, aceleaşi cu care îşi loveşte acum şi aliaţii europeni şi, mai nou, pe cei din din America de Sud (Brazilia şi Argentina). De cealaltă parte, avem Uniunea Europeană care a susţinut încă de la început o soluţie de tip multilateral prin coalizarea a cât mai multe state membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Probleme tehnice? Absolut deloc. Până să ajungem la chestiuni tehnice, raţionamentul esenţial este unui politic cu dimnensiuni globale. Raţionament de criză pentru a răspunde la o situaţie de criză profundă, are însă valenţe care l-ar putea impune ca un mod de rezolvare şi pentru alte multe situaţii similare, un precedent care să poată duce, la limită, înspre schimbarea alianţelor şi, de aici, organizarea unor alte instanţe internaţionale reprezentative.

Presimţind apropierea furtunii, încă de acum un an, europenii au început o activitate intensă de modificare a datelor sistemului existent şi, după negocieri foarte serioase, UE a decis ca, împreună cu Norvegia şi Canada să înlocuiască provizoriu soluţia din OMC cu un sistem de arbitraj privat. Un sistem ad hoc care, în cazul în care s-a creat situaţia extremă de ieri când OMC este complet blocată, să permită soluţionarea unor diferende, un cadrul foarte tentat şi promiţător, spune acum China, însoţită de vocile unor alte ţări în curs de dezvoltare sau emergente.

După o discuţie la Ottawa cu înaţi reprezentanţi europeni, primul ministru Justin Trudeau anunţa adoptarea unui «nou aranjament provizoriu»: Canada şi UE au în comun voinţa de a lua măsuri rapide şi concrete pentru a face faţă unor provocări fără precedent cu care se confruntă sistemul comercial multilateral». Măsuri care înseamnă crearea unui sistem în cadrul unui sistem, totul prezentat drept soluţie tranzitorie dar semnificativă privind însăşi fiabilitatea sistemului primar.

De data asta, pesemne că se poate, în aşteptarea unei decizii americane, şi aceasta blocată de problemele de altă natură cu care se confruntă Trump. Progresiv, pe măsură ce soluţia de schimb imaginată de UE, Canada şi Norvegia, analiştii nu mai sunt foarte interesaţi de răspunsurile legate de deciziile americane, oricum imprevizibile, ci încearcă să-şi imagineze dacă forţa unei legături ca cea anunţată cu China şi grupul format din unele ţări emergente va funcţiona într-adevăr în OMC ca structură operativă care să garanteze funcţionarea Organismului de Reglementare a Diferendelor.

Pe fond, în opinia mea, întrebarea corectă este dacă relaţia asta de a crea sisteme independente de gerarea a crizelor în cadrul sistemelor consacrate ajunse în stare de blocaj nu este cumva comportă riscul previzibil de a face să explodeze structurile tradiţionale, lăsând să apară o zonă nepermisă de funcţionare a disteme super-protecţioniste, fără reguli şi fără constrăngeri. Şi acesta ar putea fi riscul sensibil nu numai în cazul OMC, ci şi al altor organizaţii care intră în blocaj şi pe care americanii se pot supăra din diverse motive sau care contravin politicilor lor actuale.

Există o asemenea posibilitate? Poate că da, din moment ce se multiplică forumurile bilaterale sau restrâns-multilaterale pentru rezolvarea situaţiilor conflictuale, semnal că instituţiile tradiţionale fie nu mai funcţionează, fie sunt blocate în mod conştient pentru a nu putea lua decizii, în speranţa întârzierii repoziţionării unor ţări care parcă ar vrea să constituie noi alianţe funcţionale. În acest sens, ceea ce vedem în aceste zile ar putea să fie doar începutul recalibrării masive a mai multor sisteme, fie nefuncţionale, fie îmbătrânite şi osificate, fie pur şi simplu imposibil de ţinut «în fază conformă» cu noua realitate purtată rapid pe masa negocierilor de noile puteri emergente.

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe