OraNoua.ro
Publicat în 24 februarie 2016, 16:55 / 299 elite & idei

Cristian Unteanu: Graniţele fricii în Europa

Cristian Unteanu: Graniţele fricii în Europa

de Cristian Unteanu

Mâine, la Bruxelles, începe un Consiliu JAI dedicat în exclusivitate problemei întăririi controlului la frontierele externe ale UE.

În pregătirea evenimentului, a avut loc o întâlnire între Klaas Dijkhoff, ministrul olandez de Interne şi comisarul european Dimitris Avramopoulos, cei doi semnând o declaraţie comună  unde, aşa cum se întâmplă de regulă, în mijlocul unor afirmaţii general-repetitive, este strecurată fraza-cheie: guvernele trebuie să ia în considerare efectele asupra ţărilor învecinate pe care le au deja, într-o proporţie din ce în ce mai importantă, măsurile de închidere a frontierelor sau de reinstituire a controalelor la graniţă.

Reacţii naţionale, din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai disperate care, într-o primă etapă, au încercat să devieze, să atenueze sau să oprească într-o anume măsură fluxul direct de refugiaţi sosiţi pe cele trei rute majore: circuitul estic şi central mediteraneean şi, majoritar (în proporţie de peste 84%), cel alimentat de Ruta Balcanică. Serviciile de informaţii au încercat însă, corect şi la timp, să mai paseze o informaţie esenţială, niciodată (până acum) luată foarte în serios, ca urgenţă majoră, de decidenţii politici: era inevitabil să se producă, extrem de rapid, o mişcare ulterioară, cea denumită a „fluxurilor secundare” de migraţie. De data asta, cu mult mai greu de depistat şi de stăpânit deoarece funcţionează deja în interiorul Spaţiului Schengen, pe teritorii largi şi de foarte mulţi ani fără sisteme de control intern şi fără să mai fie acoperite de forţe de poliţie şi securitate pregătite pentru identificarea migranţilor clandestini.

În fine (şi aceasta este etapa în care suntem acum), se mai adaugă un efect negativ suplimentar rezultat din alăturarea a două cauze complementare:

1. închiderea mai mult sau mai puţin ermetică a frontierelor unei sau alteia dintre ţările din Spaţiul Schengen sau într-o acţiune de cooperare (vezi cazul Macedoniei) produce instantaneu devieri din ce în ce mai importante ale rutelor principale spre teritoriile altor ţări vecine;

2. încercarea de închidere a unor centre de tipul „Jungla din Calais” unde tranzitează mii şi mii de persoane, baza traficanţilor de persoane către Marea Britanie, a „spart” momentan ceea ce era un spaţiu oarecum închis şi a provocat fuga a sute şi sute de persoane care încearcă acum să ajungă în zona portului belgian Zeebrugge, silind autorităţile belgiene să reintroducă controalele de frontieră cu Franţa…

Mişcări logice? Da, în măsura în care statele membre sunt nevoite să reacţioneze individual, confruntate cu presiunea imensă a migraţiei şi, în acelaşi timp, silite să găsească o soluţie naţională în măsura în care cadrul european promis întârzie să se pună în mişcare, din lipsă de viziune şi voinţă politică.

Aici este imensa porblemă cu care se confruntă ceea ce mai este încă Uniunea Europeană: pe de o parte, se succed la nesfârşit şedinţe, reuniuni, Summit-uri, apoi iarăşi reuniuni de experţi, negocieri, apoi reuniuni speciale pentru redactarea formulelor de compromis acceptabil, apoi un alt Summit… pentru ca, în final, realitatea din teren să fi avansat atât de mult încât concluziile să fie deja demult depăşite sau chiar anacronice. De unde, iarăşi reacţia pur birocratică a structurilor de la Bruxelles: mai facem o şedinţă, instituim un grup special de e lucru, ne apucăm de redactat un program.

Dacă vreţi o imagine a acestui laborator incredibil de complicat al negocierilor infinite pe orice text, inclusiv pe decizii ce par absolut evidente şi necesare în chip de răspuns minimal la criză, anexez la acest material varianta confidenţială a textului aflat mâine de masa discuţiei la JAI: Propunerea de Reglermentare a Parlamentului European şi Consiliului pentru amendarea Reglementării nr. 562/2006 (EC) privind întărirea controalelor la frontierele externe folosind toate bazele de date existente.

Interinstitutional File LIMITED

De ce atâtea discuţii? De ce atâtea întârzieri? Deroarce mizia politică este foarte mare în cazul în care se va decide dreptul fiecărui stat membru ca, pe baza propriei sale analize de risc, să instituie „prevederea de exceptare“, care înseamnă introducerea unilaterală de controale la graniţa propriei, dar pe ce durată? Pe perioadă strict limitată? Pe o perioadă nedeterminată, fiecare după propria sa estimare de criză? Atunci lucrurile se complică la maximum deoarece, în lipsa unor prevederi unitare europene absolut obligatorii – şi nu nunai pentru Spaţiul Schengen –, ne întoarcem, practic, la harta statelor-naţiune, fiecare cu priorităţile sale şi măsurile luate în consecinţă.

Crescând astfel în mod exponenţial riscul absolut real de rupere al UE în diferite „zone de interese securitare“, fapt sinonim cu dizolvarea de facto a oricărei speranţe comune europene.

În cazul României, în contextul de acum, problema de securitate se complică pe măsura ce este absolut evident că măsurile care se iau pentru întreruperea zonei de nord a „Rutei Balcanice“ vor însemna, în primul rând, creşterea presiunii asupra Greciei (foarte rapid, până la cote inimaginabile), dar şi, aşa cum am atras atenţia în trecut, la formarea unei bule enorme pe un teritoriu foarte redus, jumătate din teritoriul Balcanilor de vest. O bulă care fie va exploda la un moment dat violent, provocând o stare conflictuală şi un dezastru umanitar în zonă, fie (după modelul Calais, dar la o scară infinit mai mare) va da semnalul de reorientare a migranţilor înspre alte rute. Adică prin Marea Neagră sau prin estul ei (combinaţie de rută maritimă şi terestră). Cu cât vedem că, de la o săptămână la alta, se ridică mai multe puncte de blocare pe Ruta Balcanică, aceasta ar putea să fie perspectiva credibilă pentru reţelele de traficanţi. Dificil în actualele condiţii, dar, apreciază unele surse din serviciile de informaţii occidentale, posibil în cazul în care în Ucraina ar urma să se producă în curând revolte sociale masive care să destabilizeze situaţia politică din ţară şi să permită astfel activarea la capacitate maximă unor coridoare mai vechi de contrabandă, cele care vin din Caucazul de Nord şi de mai departe din Asia Centrală.

Este posibil? Sigur că da, afirmă unele informaţii centralizate de grupele de analişti militari care calculează acum modul în care se vor regrupa principalele rute ale migraţiei în condiţiile în care se vor reuni trei elemente de presiune:

1. Operaţiunea EUNAVFOR MED, aflată acum în desfăşurarea planului operaţional faza 2 A, în apele internaţionale din Mediterana, primeşte acceptul intrării în apele teritoriale libiene;

2. Succesul operaţiunii de tip „general intelligence” şi patrulare a grupului naval 2 NATO din Mareea Egee se combină cu decizia Turciei la trecerea la măsuri efective de blocare a frontieri sale, intrerzicând intrarea migranţilor;

3. chiar în condiţiile aplicării cu un succes total şi imediat al planului de pace pentru Siria, vor continua să fie active toate celelalte surse de migraţie clandestină.

Pare logic că reţelele de traficanţi să nu renunţe la o activitatea lor comercială uluitor de profitabilă de acum şi, în consecinţă, să înceapă să identifice soluţiile de schimb.

Caz în care România care, până acum, s-a dovedit a fi perfect capabilă să-şi asigure necesarul de măsuri pentru protecţia teritoriului naţional, va fi oare reevaluată de partenerii săi europeni, aşa cum ar fi normal, ca pilon de securitate în cadrul noului raţionament Schengen sau, dimpotrivă, spaţiul „frontierelor protejate” va fi gândit doar în raport cu actualele prevederi Schengen?

Diplomaţia super-agresivă a Turciei astfel pune problema. Explicând foarte clar că una este dimensiunea militară a prezenţei NATO şi alta, complet diferită, este cea a apărării comune, cu mijloace specifice, a frontierelor comune. De aici şi cererea urgentă şi mai mult decât imperativă a Turcilor de a le fi acordate resurse financiare şi sprijin logistic ultra-performant. În cazul nostru, nu asta ar trebui oare să fie prioritatea de abordare în momentul în care este clar că fie „toată lumea are nevoie de toată lumea” fie „scapă cine poate”, caz în care nu mai vorbim de Europa comună cu soluţiile sale?

Perspectivă în care Marea Britanie poate să fi reprezentat un „cal troian” care să fi dat o lovitură căreia de-abia de acum înainte îi vom simţi efectele distrugătoare la nivelul edificiului european care se va reuni din nou în şedinţă să vadă ce şi cum. Iar avem un Summit în martie, în speranţa că migranţii vor sta să aştepte deciziile ce vor fi luate şi prezentat în cadrul unor conferinţe de presă…

Graniţele fricii? Sigur, asta începe să se vadă acum, dar aduceţi-vă aminte de ce zicea George Addair: „Everything you want is on the other side of fear“.

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

PoliticKlaus Iohannis, la Forumul de la Malmö: Vom înființa în România un premiu național anual pentru personalităţi române şi internaţionale care contribuie la educaţia privind Holocaustul

EconomieCristian Popa: BNR este hotărâtă sa tempereze dinamica prețurilor

ExternGeorge Friedman: Europa și NATO, trase pe linie moartă de Statele Unite

SocialSorin Cucerai: Dreptul la viață e nederogabil

EvenimenteVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

CulturaCristina Popescu: Porumbei exotici

EditorialClaudiu Butacu: Cum arată cultura organizațională a unui ONG acum, față de cum arăta acum câțiva ani



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe