OraNoua.ro
Publicat în 9 iulie 2014, 13:34 / 117 elite & idei

Cristian Unteanu: Imensa tragedie a unei şanse refuzate – cine ne-a vândut?

Cristian Unteanu: Imensa tragedie a unei şanse refuzate – cine ne-a vândut?

de Cristian Unteanu

Trebuie să ne aducem aminte de ceea ce a fost, dacă vrem să înţelegem ce ni se întâmplă şi de ce şi cum anume se vor aşeza la masa deciziilor viitorii stăpâni ai inelelor. Să ne reamintim mereu de marea lecţie care spune că istoria este ciclică şi repetitivă, că diferă doar actorii, costumele şi decorurile, dar, fundamental, scenariile nu diferă deoarece, toate, dintotdeauna, au urmat aceeaşi regulă:

nimeni, vreodată, nu a vrut să deţină mai puţină putere, toţi şi-au dorit mai multă, mai deplină şi, dacă se poate, una absolută. De ce să povestim istoria Războiului Rece ? …Pentru a ne convinge că lumea este în devenire permanentă şi că schimbările teribile produse atunci ar putea avea loc din nou. Mâine..
André Fontaine, Histoire de la guerre froide, vol. 1, Paris, Seuil, Coll. « Point histoire ». Ed. 1983

Atunci, în contextul ciudat şi înşelător al curgerii evenimentelor de acum, să ne amintim de două decizii care au schimbat fundamental soarta lumii în general şi a Europei în special, influenţându-ne şi nouă, direct, destinul naţional şi întreg sistemul de dezvoltare politică, economică şi culturală.

Prima este denumită, cu cinism, “acordul procentajelor” , cel realizat cu ocazia vizitei lui Winston Churchill la Moscova, 9 octombrie 1944.

Iată-l descris în cartea CHURCHILL, Winston, „Triumph and Tragedy”, Houghton Mifflin, Boston, 1954, pp. 226-228:

“Am aterizat la Moscova în după-amiaza zilei de 9 octombrie (1944). La ora zece seara am avut prima întâlnire importantă la Kremlin. Momentul fiind oportun, am spus ”haideţi să rezolvăm conflictul din Balcani. Armatele voastre sunt în România şi Bulgaria. Acolo avem şi noi interese, misiuni şi agenţi. Să nu mai existe neînţelegeri între noi pentru asemenea lucruri mici. În ce priveşte Marea Britanie şi Rusia, atunci de ce nu aţi controla voi 90% din Romînia în timp ce noi am avea 90% control în Grecia şi să împărţim Iugoslavia 50-50% ?”. În timp ce propunerea mea era tradusă, am scris pe jumătatea unei foi de hîrtie:

România-Rusia….90% Ceilalţi: 10%

Grecia – Marea Britanie…..90% (în acord cu SUA) – Rusia….10%

Iugoslavia….50-50%

Ungaria….50-50%

Bugaria-Rusia……75% Ceilalţi:…..25%

I-am dat hârtia lui Stalin care ascultase deja traducerea. A luat un creion albastru şi a bifat acordul, apoi ne-a dat hârtia înapoi. Totul s-a decis în mai puţin timp de cât a fost nevoie să scriu”.

Şi, gata, lumea se împărţise. Conferinţa de la Ialta a consfinţit definitiv dreptul învingătorilor de a-şi apropria controlul absolut a ceea ce considerau drept “partea lor de lume”, stabilind pentru o perioadă de peste jumătate de secol sfere de influenţă păzite cu străşnicie.

“Acordul de la Ialta, departe de a genera o pace durabilă, deschide cale liberă realismului sovietic, nu numai pentru ceea ce a însemnat sovietizarea Europei centrale şi de est, dar şi, mai apoi, pentru lovitura de stat de la praga, problema coreeană, problema din Indochina, victoria lui Mao, blocusul Berlinului, problema Cubei, implicarea propagandei comuniste în drama segregaţiei rasiale din SUA…germenii a toate acestea le găsim în acordurile din 11 februarie 1945. La Ialta, comunismul internaţional înţelege cât de mare poate fi candoarea Occidentului. Din acel moment, nu va înceta să profite de ea…”

CONTE Arthur, Yalta ou le partage du monde, Laffont, Paris, 1964. p. 440

Şi, totuşi, nu mai exista niciun fel de şansă ? Ba da, răspunsul este cert, confirmat de istorie : partea noastră de Europă ar fi putut beneficia de Planul Marshall, lucru care s-a dovedit imposibil din cauza opoziţiei directe a URSS!

Iată cronologia MARELUI REFUZ (sursa : studiul Planul Marshall şi ţările din est, semnat de Henri Dunajewski, Revue d’etudes comparatives Est-Ouest, 1983):

Factorul declanşator al planului iniţial denumit European Recovery Plan , cunoscut mai apoi sub numel iniţiatorului său, generalul George C.Marshall, a fost anunţat pe 5 iunie 1947, într-un discurs ţinut la Universitatea Harvard. Era vorba despre un program enorm de ajutor pentru dezvoltare destinat ţărilor europene a căror economie fusese distrusă de război, un program de o amploare nemaicunoscută în istorie până la acel moment.

Factorul declanşator al planului îl constituie situaţia dramtică din Grecia, victimă a unui război civil provocat de tensiunile extreme între comunişti şi opozanţii acestora. Pe 12 ,artie 1047, într-un discurs înfaţa Congresului, Preşedintele Truman afirmă voinţa SUA de a “contribui la salvgardarea regimului democratic”. Trei lumi mai târziu, Secretarul său de Stat, gen. Marshall, vine să anunţe că SUA vor oferi Greciei dar şi tuturor ţărilor europene fără deosebire mijloacele “de a lupta împotriva foametei, disperării şi haosului”.

Pe 12 iunie 1947, Marshall precizează că planul său este deschis şi aplicabil imediat “întregului continent la vest de Asia, inclusiv Marii Britanii şi Uniunii sovietice”.

Pe 16 iunie 1947, Ernest Bevin, ministrul britanic al Afacerilor Externe, face o vizită omologului său francez, Georges Bidault, ei fiind de acord să semneze împreună o invitaţie care să asocieze guvernul sovietic la un răspuns european la propunerea lui Marshall.

Pe 23 iunie, Molotov, ministrul de Externe sovietic, acceptă să vină la Paris pentru a discuta termenii unei eventuale participări sovietice. În aceeaşi zi, Novikov, ambasadorul sovietic în SUA, ţine la Chicago un discurs în care spune: “Popoarele sovietice doresc cooperarea cu SUA..nu încape niciun fel de îndoială că o asemenea cooperare va servi intereselor poporului american”.

Pe 23 şi 26 iunie sunt transmise din partea Poloniei şi Iugoslaviei mesaje de interes şi susţinere a planului Marshall.

Pe 27 iunie începe, la Paris, o conferinţă la care participă miniştrii de Externe ai Franţei, Marii Britanii şi URSS. Primii doi îi propun lui Molotov formarea unui Comitet compus din cele trei mari ţări care să coordoneze activitatea sub-comitetelor ce ar fi avut sarcina de a inventaria resursele şi de a dezvolta marile linii ale Planului Marshall pentru Europa. Ei îi informează pe omologul lor sovietic că americanii au transmis deja că elaborarea practică a planului este lăsată complet la decizia europenilor.

Delegaţia sovietică adoptă atunci o poziţie care anunţă deja eşecul viitor al oricăror discuţii ulterioare, afirmând că un asemenea Comitet va determina amestecul în afacerile interne ale unor state suverane. Poziţie reluată într-un comunicat publicat de agenţia TASS pe 29 iuni în care se afirma că Planul Marshall reprezintă o “nouă formă de imperialism”.

Pe 3 iulie, miniştrii de Externe francez şi britanic lansează o invitaţie oficială către toate ţările europene de a participa la o Conferinţă intenaţională pentru acceptarea Planului Marshall ce urma să aibă loc pe 12 iulie. Între timp, guvernul sovietic informează în mod oficial toate ţările din blocul estic asupra refuzului său de a participa la evenimentul respectiv, îndemnându-le prieteneşte şi tovărăşeşte să facă la fel. Moment din care încep să curgă telegramele de refuz.

În sera zilei de 11 iulie, guvernul român trimite scrisoarea de refuz în care spune:

“Guvernul român estimează că, în situaţia prezentă, Europa nu poate fi considerată drept o entitate economică, obligată să se ajute pe sine prin reglementarea şi dezvoltarea resurselor fundamentale, făcând abstracţie de interesele particulare ale ţărilor continentului, precum şi de tendinţele lor economice specifice…Guvernul român mai consideră şi că organizaţia propusă de gugernul francez şi britanic ar duce în mod necesar la o serie de refuzuri care ar însemna, pe de o parte, o atingere adusă independenţi pe care o doresc naţiunile şi pe care trebuie s-o menţină acum în ce priveşte politica lor economică şi, pe de altă parte, un amestec în politica internă a naţiunilor respective”.

Dar Gafencu, fost ministru de Externe, se adresează miniştrilor de Externe britanic şi francez un memoriu din partea celor trei partide romaneşti de opoziţie: PNŢ, PNL şi Partidul socialist independent, conduse de Maniu, Brătianu şi Constantin-Titel Petrescu. Iată două pasaje din acest memoriu:

“România oficială, cea care a refuzat să participe la Conferinţa de la Paris, nu este România reală. Guvernul care a fost impus naţiunii a fost silit să acţioneze din nou împotriva voinţei poporului român…

Acţiunea întreprinsă de guvernele britanic şi francez ca urmare a propunerii Secretarului de stat american a trezit în toate ţările din est, mai ales în Romania, cel mai viu interes şi cele mai mari speranţe. Ţările din Est au sentiment foarte viu de apartenenţă la Europa: ştiu exact în ce măsură au nevoie de Europa şi, în acelaşi timp, sunt conştienţi că, fără ei, Europa nu poate să constituie o adevărată unitate economică.”

Represaliile vor fi fulgerătoare: patru zile mai târziu, la cererea lui Teohari Georgescu, ministru de interne şi în acelaşi timp ministru al justiţiei ad interim, Parlamentul ridică imunittea şase deputaţi din opozie, printre care şi Maniu. Acuzaţia era de implicare în activităţi subversive…

Pe 12 iulie, la Paris, se deschid lucrările Conferinţei la care, evident, nu participă niciuna dintre ţările din blocul de Est. Este decisă formarea unui Comitet european de cooperare economică….16 ţări europene anunţă că acceptă imediat ajutorul american: Austria, Belgia, Danemarca. Irlanda, Franţa, Grecia, Elveţia, Islanda, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia şi Turcia (la care se adaugă şi RFG, din 1949).

De aici, mai departe, avea să se nască OECD şi, pe de altă parte, acesta este momentul în care, doar spre partea occidentală a Europei, avea să curgă ajutorul american, cel care a determinat o creştere economică mai mult decât spectaculoasă şi a permis intrarea ţărilor respective într-o lungă perioadă de bunăstare reală. De partea cealaltă, URSS avea să determine naşterea CAER, cu tot ceea ce ştim că a determinat şi adus această organizaţie ţărilor din blocul sovietic. (FOTO dreapta sus Conferinţa de la Paris)

O uriaşă şansă la care n-am participat, victime ale unor circumstanţe istorice tragice. Să ne aducem aminte de toate astea şi – chiar dacă este practic inutil – să ne închipuim o clipă ce ar fi însemnat o Românie care să fi intrat atunci sub umbrela de bunăstare, alături de celelalte ţări din occidentul european. Un exerciţiu care nu este însă absolut inutil dacă, în condiţiile de azi, se aude o discuţie despre un nou Plan de tip Marshall, cel al Europei pentru Europa. Dar, despre acesta, cu altă ocazie.

Sursa: http://adevarul.ro/

Ultima ora:

ObservatorAneta Bogdan: Meaning 2021

PoliticLudovic Orban, despre comunicarea în Coaliţie: Nu fac bine declaraţiile polemice, coeziunea în comunicare e esenţială

EconomieCorina Popescu: Electrica anunță finalizarea primei etape a fuziunii prin absorbție a celor trei companii de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului

ExternRobert Lupițu: Președintele Klaus Iohannis îl decorează pe ambasadorul american Adrian Zuckerman pentru implicarea în dezvoltarea Parteneriatului Strategic România – SUA

SocialVictor Negrescu: Recomandări pentru sprijinirea educației și reducerea decalajelor

EvenimenteRăzvan Orășanu: Vrem să creăm un program săptămânal – un soi de mix de conferințe dedicate subiectului și webinarii dedicate profesorilor, toate legate de digitalizarea în educație

CulturaCristina Popescu: ZIUA CULTURII NAȚIONALE. 150 DE ANI DE LA PRIMA SERBARE A ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

EditorialAneta Bogdan: Meaning 2021



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe