de Cristian Unteanu

La Yalta au fost desenate (la propriu) sferele de influenţă, s-a decis cine va domni peste cine şi care vor fi limitele teritoriale precise peste care avea să se exercite puterea noilor stăpâni ai lumii. A fost un calcul pragmatic şi cinic, cel care avea să stea la baza tuturor jocurilor ulterioare, la fel de pragmatice şi cinice, în lumea bi-polară ruso-americană.

O realitate care, timp de 50 de ani, a marcat evoluţia dezvoltării geo-politice, economice, militare şi sociale pe durata unei jumătăţi de secol, însoţită de convulsiile Războiului Rece, permiţând unei părţi a lumii să evolueze rapid, iar celeilalte să rămână într-o izolare defensivă impusă de Moscova. A urmat înţelegerea de la Malta, cea la care au participat doar cele două supraputeri, ruşii şi americanii, deschizând drumul drept către schimbarea fundamentala de sistem marcată prin căderea Zidului Berlinului, dizolvarea Cortinei de Fier şi prăbuşirea lumii comuniste. Dacă mai tineţi mine, din acel moment americanii s-au trezit într-o lume unipolară, intrând în posesia unei titulaturi foarte onorante pentru scurt timp, dar devenită foarte rapid un coşmar scump plătit: jandarmul mondial. Dispăruse echilibrul, nu mai era nimeni pe piaţa puterii care să invoce o calitate credibilă şi asta a facut ca SUA să fie obligate să acţioneze pentru rezolvarea tuturor crizelor sau, pe măsura imaginaţiei analiştilor politici şi operatorilor săi strategici, să gândească strategii de impunere a unor soluţii regionale şi globale. A apărut extrem de rapid întrebarea legată de viitor: cât timp, cu ce costuri materiale şi umane, SUA urmau să rămână singure şi să plătească pentru toate oalele sparte, drept urmare, doar în spaţiul a două decenii, acumulând un capital negativ de imagine teribil de costisitor în termenii relaţiilor internaţionale? Aceasta în momentul în care a devenit din ce în ce mai vizibilă osificarea sistemelor internationale de decizie, defazarea lor în raport cu viteza de evoluţie şi amploarea evenimentelor într-o lume dominată de succesiunea unor crize economico-sociale din ce în ce mai severe. Dar şi, de cealaltă parte, în condiţiile cererii din ce în ce mai accentuate a unora dintre marile puteri emergente (în principal, deţinătoare de resurse energetice şi materii prime) de a avea un loc la masa unde se iau deciziile importante. Suntem în momentul în care au apărut prea multe voci discordante în dialogul puterii şi prea mulţi doritori potenţiali de a ocupa locuri la masă. Imposibil să se aşeze toată lumea, democraţia are limitele ei, trebuie fixate din nou regulile jocului. Asta înseamnă că, exact în această perioadă, apare întrebarea la care se va da urgent un răspuns: cine vor fi actorii noului mare acord asupra sferelor de influenţă? De ce mai este nevoie acum de acest lucru? Foarte simplu: la Yalta, actorilor, odată cu acordul asupra spaţiilor de influenţă, li se conferea şi răspunderea finală asupra organizării securităţii spaţiului respectiv. Securităţii economice şi militare. În bine sau în rău, asta s-a discutat mult mai târziu, în termenii ciocnirii ideologice. Dar răspunderea respectivă a rămas neatinsă pâna la următoarea mare discuţie, cea de la Malta, atunci când URSS-ului, ordonatorul de securitate al părţii estice conform contractului de la Yalta, i-a revenit obligaţia de a-şi asuma perestroika şi a elibera căile schimbării. Acum, dacă este la fel de evident ca atunci că SUA şi Federatia Rusă (singură sau în numele structurii confederative Euro-Asiatice) vor fi doi dintre actorii invitaţi la masa negocierilor finale, nu este deloc limpede cine va mai urca pe scenă: poate China (singură sau în numele Organizaţiei de cooperare de la Sanghai), poate Brazilia (în numele Mercosur), poate Uniunea Europeană (ca cea mai mare piata economică a lumii)…deja sunt prea multe nume cu interese strategice total divergente. Plus că, pe măsură ce lista invitaţilor s-ar putea lungi, scade aria zonelor de influenţă care ar trebui negociate, lista pe care se afla deja Orientul Mijlociu, Africa, America de Sud, o parte a Asiei de sud-est şi Asiei centrale….dar şi, ca pachet separat, o posibilă discuţie despre controlul statelor aflate la limitele zonelor de securitate între viitoarele imperii de influenţă. Astfel privite lucrurile, zbaterile enorme din aceste zile, revoltele, conflictele, tensiunile care apar ca din senin, revoluţiile care schimbă guverne şi produc noi actori-colocutori pentru viitor, parcă încep, nu-i aşa, să capete sens!

Citeste mai mult: adev.ro/mq2l2n