de Cristian Unteanu

Cu siguranţă, da. Numai că nu trebuie să cedăm tentanţiei imediate şi evidente a momentului şi să considerăm că trebuie să vorbim numai despre ameninţarea, e drept enormă la nivelul Europei, generată de Jihadul islamic.  Mai sunt multe alte surse de îngrijorare, unele dintre ele având originea din spaţiile proxime nouă.

Interesant de reamintit două chestiuni importante. Prima, definiţia cea mai mai acceptată de literatura de specialitate a termenului „terorism”:

„Acţiuni violente – atentate, asasinate, răpiri, sabotaje – împotriva populaţiei civile sau a unor obiective militare astfel derulate încât efectul lor psihologic (teroare şi spaimă) să depăşească cu mult cercul victimelor directe pentru a atinge întreaga masă a opiniei publice.”

Este admis, în general, şi un adagiu, cel care stipulează că terorismul este „arma săracilor împotriva bogaţilor (război asimetric)”, conceptualizatea termenului de „teroare” fiind făcută pe timpul Revoluţiei Franceze, mai apoi revendicată de Lenin în primii ani de impunere a puterii Sovietelor. Mai apoi, apare teoria lui Noam Chomsky care vorbeşte despre „terorismul de stat”, cel folosit de state sau/şi instituţii împotriva populaţiei civile. Gerard Chaliand adăuga faptul că acţiunile teroriste se confundă de multe ori (sau sunt asimilate) cu cele specifice războiului, gherilei sau banditismului.

Termenul de „terorism” apare pentru prima oară în noiembrie 1794, desemnând doctrina partizanilor Terorii, cei care exercitaseră puterea într-un mod extrem de violent, inventând folosirea ghilotinei ca ultim recurs generalizat pentru impunerea dreptăţii sociale. În secolul al XIX-lea se produce mutaţia fundamentală de sens, căci terorismul nu mai este exercitat de stat, ci este o acţiune împotriva lui. În acest sens, se atestă folosirea sa pentru prima dată în 1866  în cazul Irlandei, în 1883 în cazul Rusiei.

Ce ne interesează, acum, pentru a intra mai rapid în tema articolului, este tipologia atacurilor construită după cea a genului de persoane implicate în comiterea atacurilor (sursa, Tratatul de Securitate Internă, Montreal 2007, autori Stephane Leman-Langlois, M.Cusson şi F.Lemieux). Este vorba, argumentau ei, despre:

1. Indivizi izolaţi acţionând separat sau în grupuri mici în numele convingerii altruiste că fac un bine naţiunii sau comunităţii din care fac parte (spre exemplu, grupurile de „vigilanti” sau de „miliţii populare” sau „misionari” fanatici precum teroristul James Knopp care a acţionat între anii 1994-1997 în temeiul acţiunii globale, pe „temeiuri religioase” împotriva avortului).

2. Grupări restrânse/efemere constituite pe baza unor grupuri de cunoştinţe sau a legăturilor de prietenie şi familiale (vezi cazul grupării Action Directe între anii 1980-1982, Baader Meinhof sau IRA)     3. Grupări sau organizaţii de dimensiuni mijlocii sau mari cu ramificaţii internaţionale. În acest caz, informarea pe teme de ideologie generală (internet sau cercuri de prieteni, centre sociale sau cluburi sportive) este prealabilă procesului de adeziune formală, acesta deschizând un real proces de iniţiere, în acelaşi timp pregătire intensă ideologică cât şi antrenament de luptă (vezi cazurile clasice Al-Quaeda, Statul Islamic)

4. Reprezentanţi ai statelor. Categorie în care sunt integrate statele sponsor ale terorismului, statele represive, statele permisive pentru abuzuri şi statele care folosesc terorismul ca o componentă a acţiunii militare.

În analiza făcută de orice serviciu de informaţii este esenţial ca, în discuţia asupra vulnerabilităţilor de ţară şi punctelor din care pot să se dezvolte viitoare ameninţări directe, acestea să fie identificate cât mai rapid, încă din stadiul de organizare iniţială, atunci cînd proiectele sunt doar în stadiul de pregătire. Importanţa identificării rapide o dă faptul că organizaţiile de acest gen ca şi celulele operaţionale din care sunt formate au în comun o caracteristică: extrema lor fluiditate. Aceasta le permite, să spunem aşa. să evolueze foarte uşor dintr-o categorie în alta, să-şi transforme baza de recrutare după nevoile momentului sau ale tipului de acţiune.

O analiză generală a vulnerabilităţilor României momentului la acţiunile teroriste integrează mai multe componente. Cea de bază reprezintă o combinaţie care poate fi mortală: o situare geografică pe toate liniile de contact între Europa şi ceea ce se desenează ca spaţiu problematic sau chiar ostil în est şi nivelul îngrijorător de jos al nivelului de viaţă (cu deosebire ne interesează tineretul). Un nivel de sărăcie endemică ce face ca indivizii să fie, teoretic, mult mai permeabili la oferte care asigură câştiguri imediate, mai ales dacă totul este prezentat, cum fac de regulă paginile web de recrutare, sub forma unei aventuri către tărâmuri exotice sau ca formă de exprimare a revoltei personale faţă de un sistem.

Interesantă combinaţie pentru orice planificator lucrând pentru asemenea organizaţii căci în acest caz va vedea imediat de ce România ar putea constitui o „ţintă” interesantă: suntem singura ţară din UE pe teritoriul căreia se intersectează cele două mari drumuri pe care tranzitează, de secole, persoane, bunuri licite şi mai ales ilicite, arme şi muniţii, droguri: un drum este cel prin nordul Mării Negre, al doilea vine din Orientul Apropiat, Turcia şi trece prin Bulgaria. Putem fi o ţară de tranzit, una de refugiu temporar, posibil „un safe heaven” , putem fi rută pentru fluxul continuu dus/întors al „luptătorilor străini” care au adus acum psihoza în Europa Occidentală.

Putem fi „interesanţi” ca ţintă directă?

Deocamdată, în această primă fază a acţiunilor teroriste, este vizat prioritar nucleul dur al alianţei militare occidentale, cel alcătuit de ţările occidentului european, SUA şi Canada. Deocamdată, spun, deoarece există posibilitatea apariţiei unei variante a acestei faze întâi a operaţiunilor, cea care să aibă în vedere „pedepsirea exemplară” a unei ţări aliate a nucleului dur, pentru a da un semnal care să forţeze opinia publică din aceste ţări (de regulă mici sau mijlocii) să pună presiune asupra factorilor de decizie naţionali.

Dar mai există, în această descriere teoretică, după manuale, şi alte surse de vulnerabilităţi imediate, anume „efectul de contagiune”. Cel pe care-l au, de regulă, conflictele grave de tip război civil asupra teritoriilor aflate în proximitate.

Considerate, după caz, zone de refugiu extrem de facile folosind la maximum facilităţile oferite de reglementările privind micul trafic de frontieră, asta presupunând în unele cazuri, în puncte vamale mai tolerante, chiar folosirea actelor de identitate în chip de paşapoarte. Situaţie extrem de tentantă care se poate combina cu un posibil fenomen tip Kosovo: persoane căutate pentru acte de genocid sau terorism au trecut pe o filieră de trafic clasic în prima ţară UE învecinată, au declarat că sunt refugiaţi cu actele pierdute, construindu-şi o nouă identitate neutră. Acelaşi raţionament se dezvoltă acum îngrijorător de tare odată cu amplificarea fluxului de imigranţi ilegali sosiţi din direcţia Orientului Apropiat, acolo unde ajung grupe de oameni veniţi din Asia pentru a se combina cu plecările locale, toate extrem de dificil de identificat doar pe baza fişierelor Europol sau Interpol.

Există şi o certă vulnerabilitate dată de explozia internetului în medii aflate la prima generaţie familială de contact cu valorile culturale occidentale în general şi cu uzul limbilor străine în special, ceea ce potenţează dorinţa de epatare, frondă sau rebeliune. Combinaţi asta cu existenţa în România a unei deja tradiţionale şcoli da hackeri şi veţi vizualiza poarta pe care se poate duce un atac cibernetic foarte grav (cu siguranţă cu mult mai dur la nivelul economiei naţionale) împotriva oricăreia dintre infrastructurile noastre strategice.

Însoţită de propagarea din ce în ce mai largă şi elaborată a unor „mesaje ale urii”, hate speech tradiţional dar însoţit, urmăriţi acest lucru, de din ce în ce mai multe din argumentele specifice pledoariilor de pe siturile islamiste sau ale Frăţiei albe, sau ale stângii radicale.

Contraponderea stă în efortul de integrare foarte rapid în structurile de analiză, protecţie şi răspuns din spaţiul european şi euro-atlantic,. Dar şi, pe de altă parte, din conştientizarea, din păcate doar de puţin timp, de când iminenţa pericolului a fost pe deplin înţeleasă, a importanţei exacte ca valoare adăugată pe care o reprezintă România în apărarea entităţii europene. De aici reluarea în forţă – şi pe alţi parametri – a dialogului despre Schengen, de aici, poate, nevoia de a spune că Europa instituţională nu mai vrea să continuie mult timp cu umilinţa MCV.                                                               Posibil să fie aşa, căci este cert că raţionamentele greşite făcute privind Parteneriatul Estic dor foarte tare la Bruxelles. Şi au creat la graniţa noastră de est un spaţiu de vulnerabilitate extrem de îngrijorătoare pentru noi mai întâi, apoi la nivelul UE în ansamblul său. Căci, dacă nu ajungea ameninţarea directă a Statului Islamic împotriva Europei, foarte aproape de noi, în spaţiul proxim, s-au format şi acţionează unităţi cu profil terorist clasic…

Mare atenţie în evaluarea corectă a acestor ameninţări reale căci Europa occidentală deja a priceput lecţia, se organizează legislativ cu măsuri foarte dure în perspectivă. De văzut dacă vom fi doritori să le adoptăm şi noi, când şi în ce proporţie. Şi, mai ales, dacă vor fi suficiente pentru a constitui un scut eficient de protecţie…

Sursa: adevarul.ro