OraNoua.ro
Publicat în 17 octombrie 2012, 19:30 / 334 elite & idei

Cristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comună de mărci poştale România – Spania

Cristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comună de mărci poştale România – Spania

Relaţiile româno-spaniole au cunoscut o evoluţie treptată de-a lungul timpului, primele contacte bilaterale datând încă din secolul al XV-lea. În timp, au fost înfiinţate organisme reprezentative pentru a marca relaţiile dintre cele două ţări: Legaţia Regatului Spaniei la Bucureşti, Legaţia României în Spania, Consulatul General al României în Spania, dar şi Consulate Onorifice în numeroase oraşe precum Valencia, Cádiz, Bilbao, Cartagena, Madrid, Las Palmas, Malaga şi San Sebastian.

Deşi întrerupte în 1946, relaţiile româno-hispanice sunt reluate în 1967, când a fost semnat Acordul privind înfiinţarea de reprezentanţe consulare şi comerciale în cele două capitale, urmând ca în 1977, misiunile diplomatice ale celor două state să fie ridicate la rang de ambasadă.

Pentru a marca bunele relaţii dintre cele două ţări în domeniul filatelic, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comună de mărci poştale România – Spania ‘Faună montană’, ilustrând două animale reprezentative pentru fauna montană româno-hispanică: Cerbul Carpatin şi Ibexul Spaniol. Emisiunea comună este alcătuită din două mărci poştale, amândouă cu valoarea nominală de 3,10 lei, plicul ‘prima zi’ şi un carton filatelic.

Elementul special al emisiunii îl reprezintă albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 500 de exemplare şi echipat cu blocul de două timbre al emisiunii şi plicul ‘prima zi’, cu elemente grafice în folio aur şi argint, echipat cu timbrele ambelor ţări.

Începând cu ziua de vineri, 19 octombrie 2012, emisiunea de mărci poştale ‘Faună montană’ va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe