Matei Bogdan
Publicat în 30 octombrie 2019, 19:06 / 167 elite & idei

Anca Dragu: Cu economia la psihiatru

Anca Dragu: Cu economia la psihiatru

de Anca Dragu

Ce facem cu economia? Încotro ne îndreptăm? Salariile au urcat cu peste 10% pe an în ultimii cinci ani, ceea ce a însemnat o creștere a nivelului de trai și o reducere ușoară a sărăciei. Salariile medicilor au crescut substanțial, dar organizarea sistemului de sănătate nu a condus la servicii medicale mai bune, iar  migrația românilor către Vest, inclusiv a medicilor, a continuat. Nici inflația nu s-a sfiit să se intensifice, dar într-un ritm mai lent decât salariile. Ne-am cumpărat mașini, mai noi sau mai vechi, dar am rămas blocați cu ele pe aceleași drumuri înguste, care duc de la niciunde către nicăieri.

blocului. Punem sticle de plastic și obstacole pe drumul public pentru a rezerva un loc de parcare ce credem că ni se cuvine. Oare? În centrul Bucureștiului, o oră de parcare a ajuns să coste 2 euro (10 lei) și ni se pare o nedreptate. Pe drumurile înguste îi incomodăm pe alți participanți la trafic, le facem semne disperate cu farurile pentru a se da din drumul nostru. Mergem la doctor, unde ne lovim de cozi interminabile, iar banii disponibili pentru analize s-au terminat de câteva zile; revenim pe întâi ale lunii următoare, dacă avem timp să bifăm coada. Dar poate găsim pe cineva care ne poate ajuta. La spital, ajungem în aceleași clădiri mizere, pline de bacterii letale. Medicii, deși mai bine plătiți, sunt insuficienți pentru a ne consulta pe toți. Poate avem un vecin, o rudă, un văr care ne pot recomanda unui medic bun, peste rând. Medicul a primit un salariu mai mare, decent, dar cele opt ore de muncă nu îi ajung pentru a-i consulta pe toți pacienții. La școală, materia parcursă este diferită de cea necesară pentru examenele ce se țin lanț. Poate n-ar fi rău să investim și în viitorul celui mic și să-l trimitem la meditații chiar din clasele primare. Trebuie să ajung de la București la Cluj, poimâine. Nu mai sunt bilete la avionul de poimâine, dar găsim un bilet pentru mâine-seară. Cine duce copilul la școală? Mai plătim și o noapte de cazare la Cluj, în mod inutil.

Alergăm după o economie care merge, cumva, împotriva noastră. Ce am greșit?

Efectul ignorării logicii economice

Am ignorat legile economice, în ultimii 30 de ani. Autoritățile au mascat realitatea, au luat măsuri neinspirate, au dezvoltat mesaje populiste, iar până în 2015 s-au ascuns în spatele instituțiilor financiare internaționale. Orice măsură nepopulistă era „vândută” publicului ca fiind cerință absurdă și nefirească a FMI. Unii se întrebau de ce ar vrea FMI răul unui stat membru, când, intuitiv și pragmatic, FMI își dorește reabilitarea economiei. Banii colectați din stat prin taxe și impozite au fost alocați în mod neechilibrat, fie către proiecte irelevante – terenuri de fotbal în pantă, săli de sport aflate sub cheia primarului, parcuri în mijlocul satului bordate cu bănci și coșuri de gunoi de lux, toalete publice la prețuri exorbitante –, fie în majorări nesustenabile de pensii și salarii. O alocare mai mare a resurselor financiare către proiectele semnificative de investiții – autostrăzi și căi ferate care să lege principalele orașe ale țării – ar fi generat acea creștere economică sănătoasă, neinflaționistă, care ar fi generat mult-visatele investiții și locuri de muncă bine plătite. Cu alte cuvinte, statul român ar fi trebuit să folosească toate ingredientele – resursele disponibile – pentru a prepara o tartă delicioasă, pe care să o împartă tuturor,  în loc să risipească sau chiar să sustragă ingredientele, iar la final să rămână cu o plăcintă mică, insuficientă și cu gust incert.

Sindromul vătafului

Astfel, resursele economiei au fost irosite în afaceri neviabile, sub conducerea incoerentă și neprofesionistă a statului. Abuzul public și sindromul vătafului se manifestă plenar. Chiar zilele acestea, privim șocați cum un ministru  al transporturilor – adică exact acela care trebuie să asigure o strategie inteligență în domeniul transporturilor – se consideră patronul companiei naționale de transport aerian și o folosește pentru influențarea unui vot politic. Ministrul a ignorat contractul ferm încheiat de pasageri cu compania aeriană pentru a călători într-o anumită zi, pe o anumită rută și a cerut întârzierea câtorva zboruri. Astfel, toate resursele companiei devin instrumente politice și își pierd rolul în societate, în totalul dispreț al unei clase politice imorale și extractive, așa cum definesc, elegant, corupția, Daron Acemoglu și James A. Robinson în cartea De ce eșuează națiunile. Într-o companie aviatică privată, unde resursele sunt folosite pentru a obține rezultate economice solide și a oferi servicii de calitate, reducerea întârzierilor este obiectiv pentru management, iar încălcarea acestui obiectiv conduce la concedierea echipei de conducere.

Eforturile de modernizare, în general împinse de FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială – cum ar fi guvernanța corporativă în companiile de stat, responsabilitatea fiscal-bugetară – au fost mimate sau eludate. Resursele prost administrate de un stat cu instituții extractive, dornic de rente private, individuale sau pentru grupuri de interese, au condus la creșterea decalajelor în domenii-cheie – Educație, Sănătate, Transport – față de statele europene, către care ne uităm cu speranță.

Riscul sau încrederea pierdută

De doi ani, auzim că România are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, uitând a se spune că este rezultatul unui model de creștere bazat pe consumul pe datorie și import. Efectele imediate și necontrolabile politic sunt creșterea prețurilor, deprecierea monedei naționale și creșterea ratelor dobânzilor. Cu alte cuvinte, acest model de creștere este nesustenabil, fapt ce se traduce într-o încredere scăzută acordată economiei românești de finanțatorii externi. Comparând riscurile estimate pentru împrumuturile statului român cu riscurile calculate pentru alte economii din regiune, remarcăm o evoluție nefavorabilă pentru România începând cu trimestrul al doilea din 2017 până în prezent, după o evoluție foarte bună în 2016 și sfârșitul anului 2015. În acea perioada, economia românească era considerată mai puțin riscantă decât în Bulgaria, Ungaria și Croația, dar în ultimii doi ani și jumătate situația s-a schimbat, astfel încât România și Croația au ajuns cele mai riscante economii din zonă. Trebuie spus că economia croată s-a confruntat cu o criză profundă, cu o recesiune severă ce s-a încheiat abia în 2016, cu perioade lungi de instabilitate politică și un aparat administrativ rigid și neperformant.

Bani albi pentru zile…albe

Datoria publică a României, către finanțatori interni și externi, rămâne unul dintre cei mai solizi indicatori economici, în ciuda caracterului prociclic. Datoria publică scăzută față de media UE – 35% din PIB în România, față de peste 80% din PIB media UE – este singurul argument care face că ratingul de țară să nu fi fost redus în 2019. Totuși, trebuie să remarcăm evoluția nefavorabilă a datoriei publice, care a crescut cu peste 25 de miliarde de lei pe an în ultimi doi ani, deși economia creștea peste media europeană, astfel încât ponderea datoriei publice în PIB s-a păstrat. Reguli economice elementare recomandă o reducere relativă a datoriei publice în perioadele de creștere economică, oferind șansa unei expansiuni „pe datorie” în perioadele de contracție economică. Lipsa de sustenabilitate și de viziune economică de la București face ca finanțarea acestei datorii publice, scăzută, în comparație cu țările din zonă, să fie cea mai scumpă (grafice curbă randamentelor la împrumuturi în moneda națională și în euro). Astfel, costul împrumuturilor statului pentru finanțarea datoriei publice, atât în moneda națională, cât și în euro, depășește mult costul plătit de țările din regiune și este expresia direcției economice confuze pe care s-a înscris economia românească. La ambele tipuri de împrumut, România se confruntă cu costuri mult mai mari decât țări din zonă (Bulgaria, Ungaria, Cehia, Polonia și chiar Grecia). România plătește rate ale dobânzilor de 3,3% pentru împrumuturile în lei pe termen scurt, până la 4,2% la împrumuturile pe 10 ani. Pentru perioade similare, Cehia plătește o rată a dobânzii de 1,2 – 1,3%, Polonia 1,1% până la 1,8%, Ungaria 0,01% până la 2%, iar Croația 0,25% până la 0,5%. La împrumuturile în euro, situația este similară, România plătind peste 3% pentru scadențe lungi, față de randamente de 1-2% în țările din regiune. Cu alte cuvinte, deși România are de finanțat o datorie inferioară celor din țările din zonă, costurile noastre sunt mai ridicate, punând o presiune suplimentară pe bugetul public, aflat într-o situație dificilă, cu venituri modeste și o alocare dezechilibrată către diferite categorii de cheltuieli. 

 Reconstrucția începe cu bani

Am ratat vreo 30 de ani de investiții în infrastructura de transport, școlară și de sănătate, inhibând investițiile private atât de necesare, înțepeniți în tabloul unei economii sărace. Odată ce recunoaștem greșelile trecutului, trebuie să trecem rapid la programe economice solide, serioase, echilibrate. Autostrăzile, spitalele și școlile de calitate nu vor apărea peste noapte, dar procesul trebuie început și urmărită cu atenție implementarea. Aprecierea finanțatorilor față de programe economice serioase se va traduce într-o reducere graduală a costului finanțării și o îmbunătățire a ratingului de țară. Economia românească merită un nou start, fără ură și fără patimă, în care guvernele să se poată mândri cu reducerea sărăciei, cu creșterea pensiilor, a calității serviciilor medicale, cu școli, grădinițe și spitale „că afară”. Odată cu încheierea celor trei runde de alegeri, România trebuie să înceapă un serios proces de reconstrucție și dezvoltare. ■

reporterglobal.ro

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe