Matei Bogdan
Publicat în 17 mai 2023, 19:10 / 91 elite & idei

Dan Cărbunaru: Guvernul a aprobat, prin memorandum, deblocarea ocupării posturilor vacante din Educaţie

Dan Cărbunaru: Guvernul a aprobat, prin memorandum, deblocarea ocupării posturilor vacante din Educaţie

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat că Executivul a aprobat, miercuri printr-un memorandum, deblocarea ocupării posturilor vacante din Educaţie.

„Guvernul a adoptat astăzi memorandumul pentru deblocarea posturilor din Educaţie. Este o decizie importantă şi necesară în contextul în care acordăm respectul cuvenit unor domenii atât de importante precum Educaţia ori Sănătatea, prin derogare de la regulile prin care Executivul a stabilit să ţină sub control cheltuielile bugetare. Aşadar, pentru Educaţie, pentru Sănătate sunt exceptate şi aceste reguli nu se aplică în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor vacante. Este şi situaţia de astăzi, când Guvernul condus de Nicolae Ciucă a aprobat acest memorandum de exceptare de la prevederile incluse în Ordonanţa 34 din 12 mai a.c. privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, dar şi completarea şi modificarea unor acte normative, în acest fel Guvernul aprobând organizarea de concursuri pentru a ocupa posturile vacante sau temporar vacante din instituţiile de învăţământ superior şi instituţiile de învăţământ preuniversitar pentru anul în curs”, a explicat Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

Acesta a mai spus că memorandumul prevede organizarea unor concursuri pentru a ocupa posturile didactice şi de cercetare didactică, auxiliară şi nedidactice, cât şi a funcţiilor de conducere vacante ori temporar vacante la instituţiile de învăţământ superior.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIulian Chifu: Occidentul nu mai poate exclude perspectiva unui război de mare intensitate, îndelungat, pe scara largă, ca cel din Ucraina

PoliticMarcel Ciolacu: Avem nevoie de parteneri de anvergura Google pentru cloud / Suntem un mediu economic stabil

EconomieRemus Pricopie participă la reuniunea Consiliului Superior al Institutului Universitar European de la Florența

ExternIulian Chifu: Occidentul nu mai poate exclude perspectiva unui război de mare intensitate, îndelungat, pe scara largă, ca cel din Ucraina

SocialMihai Toader-Pasti: Mie îmi place România mai mult ca oricând

EvenimenteGrațian Mihăilescu: Am fost la International Climate Neutral Cities Conference pentru a vorbi despre munca noastră din România

EditorialCristian Grosu: Banalul dolar și conștiința europeană

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia a introdus în circulație, în ziua de Moș Nicolae, emisiunea de mărci poștale Ziua Darurilor



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe