OraNoua.ro
Publicat în 11 decembrie 2013, 20:34 / 134 elite & idei

Dan Dungaciu: Anul 2013 în politica internațională – Lumea lui G-Zero

Dan Dungaciu: Anul 2013 în politica internațională – Lumea lui G-Zero

de Dan Dungaciu

Dacă ar fi să indicăm o carte care să fi anticipat cu acuratețe anul 2013, aceasta este „Every Nation for Itself: Winners and Losers in a G-Zero World“ a lui Ian Bremmer.

Ideea e simplă: Nu (mai) trăim în lumea lui G-8, nici în cea a lui G-20, nici măcar în lumea lui G-2 (SUA și China). Nu există nicio coordonare globală, peisajul puterii se schimbă, iar alianțele sau structurile existente nu mai funcționează. Fiecare, cât poate și unde poate, joacă pentru sine. Asta înseamnă G-0. Este, desigur, o stare de tranziție; dar una care marchează profund lumea în care trăim. Selecția de mai jos a celor mai importante evenimente din 2013 decurge din această grilă. În plus, este, evident, localizată: lumea e văzută de la București și asta afectează selecția și ierarhiile.

Resurecția populismului european și blocajul Schengen

[Foto: Preşedintele partidului francez Frontul Naţional, Marine Le Pen, şi liderul extremei drepte olandeze, Geert Wilders, au încheiat în noiembrie, la Haga, o alianţă calificată drept „istorică” în perspectiva alegerilor europene din mai 2014. Ambii 
se opun străinilor şi emigrației.]

Europa intră într-o fază nouă. Cuvântul „solidaritate” a ieșit din dicționar. Criza economică nu inventează, dar amplifică vechi angoase xenofobe, temeri față de emigranți, respingerea străinilor. Resurecția partidelor populiste e un fenomen cu care UE se confruntă acut în 2013. Cum poți să-i faci față? În două moduri. Pe de-o parte, cooptezi la guvernare aceste tipuri de partide responsabilizându-le și diminuându-le, în acest fel, elanul și patosul public. Dar riscul este că, transformate în minorități de blocaj, aceste partide gripează activitatea guvernului sau îl obligă să își asume politic puncte principale din programul său antimigraționist (cazul Olandei). A doua soluție este preluarea valorilor și mizelor acestor partide populiste marginale în mainstream-ul politic. În acest caz, configurația politică europeană se modifică decisiv, fără să mai existe vreo diferență între competitorii stânga, dreapta sau extremă dreaptă (cazul Franței). Alegerile europarlamentare din 2014 vor întări acest trend, iar ideea de „fortăreață europeană” se va accentua. România este victima colaterală a acestei resurecții.

De ce nu intră România în Schengen?

Am bătut și tot nu ni s-a deschis. Am spus că am îndeplinit toate condițiile, că e nedrept și împotriva tratatelor. Așa este; dar explicația e politică. Cu România și Bulgaria în Schengen s-ar lega direct, terestru, Grecia, aflată în spațiul Schengen, și vestul Europei. Însă din cauza geografiei și a crizei economice, Atena nu e în stare să își protejeze eficace frontierele. Asta înseamnă că orice emigrant din Orientul Mijlociu ajuns în Grecia poate să ajungă direct, prin Bulgaria și România, pe cale terestră, în Germania și Franța, ocolind căile marine și aeriene, relativ controlabile. Or, în condițiile unei Europe care nu mai vrea străini, acest lucru devine inacceptabil. De aici menținerea României la mantinelă. Schengen-ul va rămâne o miză și în 2014.

Schimbarea la față a Turciei

Au existat doi reformatori uriași în spațiul nostru, care au schimbat major, violent și aproape instantaneu facies-ul societăților pe care le conduceau. Unul a fost Petru cel Mare, al doilea – Kemal Atatűrk. Însă istoria nu funcționează cu excese de moment sau prin salturi bruște. Asimilarea nu s-a produs complet, iar ruptura e vizibilă și azi. Rusia rămâne sfâșiată identitar între Europa și Asia, iar, în cazul Turciei, Erdogan este bomba cu ceas lăsată de reformele fulgerătoare ale lui Kemal Atatűrk. Acum a explodat. Nu mai vorbim astăzi despre doctrina kemalistă (republicanism, etnicism, naționalism, occidentalism, secularism), ci despre altceva: islamism, imperialism, otomanism, respingerea Europei. Manifestațiile din Piața Taksim din Istanbul și confruntarea la care am asistat în luna iunie au fost expresia acestei lupte mai profunde, riposta Turciei kemaliste împotriva resurecției islamiste pe care Atatűrk o dorea îngropată definitiv. Va deveni Erdogan un Kemal Atatűrk cu semn schimbat? Care vor fi consecințele geopolitice? Va reuși Turcia să își gestioneze succesul economic sau va sucomba precum „tigrii” de ieri ieșiți rapid din peisaj? Vor face joncțiune sau se vor confrunta cele două state cu memorie imperială din regiune, respectiv Turcia și Rusia? De urmărit.

Siria și resurecția diplomatică a Rusiei

Destinul Siriei părea pecetluit. În luna august, cu aprobarea Congresului, președintele Obama era pregătit să atace Siria. Se putea deduce că intervenţia americană va fi de tip chirurgical, menită să paralizeze punctele strategice ale armatei siriene, să „cureţe” drumul insurgenţilor antiguvernamentali spre Damasc şi să genereze înlocuirea regimului lui Bashar al-Assad. Ce se va întâmpla cu liderul sirian nu era clar. Intervenţia americană cu trupe pe teren trebuie evitată, iar schimbarea de regim trebuie făcută cu „victime colaterale” minime şi lăsând coloana vertebrală a armatei intactă, pe baza căreia se va încerca construcţia post-Assad. În acest tablou a încercat Rusia să îşi găsească locul. Prezentă pe teren şi relativ influentă în instituţiile de forţă sau grupările de putere de la Damasc, Rusia își joacă interesele în regiune, dar nu numai în regiune. Moscova a dat semnale, bine cumpănite, fireşte, să nu pară slăbiciuni pentru cei de acasă, că e gata de negociere. Ceea ce putea oferi, teoretic, era sprijin pentru schimbarea de regim sau scoaterea lui Bashar al-Assad de acolo. Oferta poate fi avantajoasă, în condiţiile în care preşedintele Obama vrea să scurteze intervenţia. Dar a oferit mai mult: punerea armelor chimice siriene sub control ONU! La această etapă suntem acum. Când și cum s-a ajuns la această soluție, nu vom ști, probabil, niciodată, dar oferta Moscovei a oprit intervenția americană, dând Washingtonului un pretext credibil. Iar Rusia a redevenit, cu participarea SUA, actor pe prima scenă mondială a jocului diplomatic.

Ungaria (își) redescoperă Asia

La Budapesta se poartă… Asia! Discuțiile despre rădăcinile asiatice ale ungurilor prind glas, și ele ar explica, chipurile, vitalitatea extraordinară a acestui popor, istoria lui glorioasă și faptul că – iată! – poate ține singur piept cu succes unei Europe oricum decadente. Toată discuția are în fundal figura mesianică a lui Viktor Orban. Chestiunea ar putea trece neobservată, dacă unul dintre canalele prin care Budapesta lui Orban descoperă Asia nu ar fi tocmai… Rusia. Recent, lucrurile au intrat în accelerație, iar relația Rusia-Ungaria poate atinge cote fără precedent, sub chipul unui parteneriat strategic asumat explicit. Directorul politic al MAE maghiar a declarat explicit că unul dintre scopurile majore ale politicii externe ungare este ca să reducă decalajul dintre UE și Rusia, anunțând parteneriatul strategic dintre Ungaria și Rusia. Orban s-a întâlnit cu Putin la începutul acestui an și au pus bazele parteneriatului strategic, adică „strategia deschiderii către Est”, cum îi spun ungurii. Aceasta include chestiuni serioase, grele, grave, de la conducta South Stream, comerțul agricol – Rusia a fost în 2013 oaspete de onoare la Târgul agricol de la Budapesta, unde s-a anunța un reviriment comercial între cele două state, care oricum e undeva la 12 miliarde de euro –, Rusia este partenerul economic principal al Ungariei din afara UE, se anunță deschiderea camerelor de comerț ruso-maghiare din Moscova până la Rostov, Krasnoiarsk, Irkuțk sau Novorossiisk. Ungaria, la rândul ei, a fost invitatul de onoare la marele Târg de carte de la Moscova din septembrie. Scepticii britanici urmăresc cu interes jocul antieuropean al lui Viktor Orban, care s-a văzut în octombrie cu premierul conservator David Cameron, apoi s-a dus la prestigiosul Chatham House, unde a ținut un discurs pe teme politice, dar și strategice. Tot ceea ce face acum Budapesta, sugera Orban, adică întărirea statului, centralizarea și preluarea pârghiilor de putere la guvern, nu face decât să pregătească o relaționare cu Rusia. Agenția Stratfor nu doar că i-a dat dreptate premierului maghiar, dar l-a considerat un personaj complex și nuanțat, care înțelege dificultățile zilei, dilemele geopolitice, și este dispus să își asume și soluțiile, indiferent cât de dificile ar fi ele. O mișcare riscantă a Ungariei, dar care va ridica serioase probleme relației preconizate dintre România și Rusia de după 2015.

„Marele Satan” deschide poarta Iranului

Asta e imaginea copertei ultimului număr al acestui an din The Economist. O poartă care așteaptă să fie deschisă. Acordul cu Iranul din 24 noiembrie este un eveniment major, fără precedent, și cu un potențial fantastic. În bine și în rău, însă. Într-o primă instanță, ambii jucători par să câștige din asta: occidentalii blochează dosarul nuclear și deschid o linie de dialog cu Teheranul pe dosarele fierbinți ale Orientului Mijlociu (Siria, Liban, Irak, relația sunniți/șiiți, Palestina), iar Iranul obține relaxarea/suspendarea embargoului. Teheranul va trebui să facă un pas decisiv în schimbarea sa la față, iar Occidentul are încă la dispoziție opțiunea embargoului dacă acesta nu se conformează. Israelul sau Arabia Saudită sunt, firește, deranjate de această „eroare strategică” a Occidentului. Cine va avea dreptate? Un dosar fierbinte deschis în 2013, dar care este departe de a se închide.

Eșecul Vilnius și neputința endemică a Bruxelles-ului

Vilniusul e un vis urât. Niciodată, niciunde, nu s-a mai organizat vreun Summit european de asemenea anvergură pentru… două parafări (Republica Moldova și Georgia)! E comic, dar și trist, în același timp. După semieșecul Summitului NATO de la București din 2008, după războiul ruso-georgian care nu a generat nicio reacție occidentală coerentă împotriva Rusiei, Parteneriatul Estic inițiat în 2009 părea, totuși, o nouă tentativă de a muta frontiera euro-atlantică spre Est. Una dintre culminațiile sale urma să fie Summitul din capitala Lituaniei. S-au pus multe speranțe în acest eveniment. Semnarea de către Ucraina și Republica Moldova, poate și Georgia, erau date ca certe la începutul anului 2013, iar acest optimism – deloc realist – popula declarațiile politice ale unor lideri din UE și din afara ei. La jumătatea lui 2013 a rămas în discursul public doar semnarea pentru Ucraina și parafarea pentru Republica Moldova și Georgia… A fost și mai rău. Ucraina se răzgândește, iar la Vilnius nu se semnează nimic. Declarația finală a Summitului nu face nicio referire la perspectiva europeană pentru statele incluse în Parteneriat, iar în aceste condiții, chiar în perspectiva semnării asocierii, ținta finală din perspectiva UE va fi doar un spațiu economic extins – „de la Vladivostok la Lisabona” –, care să nu fie un semnal de confruntare cu Moscova, ci de cooperare. În ceea ce privește liberalizarea vizelor – dosar fără legătură directă cu Acordul de Asociere –, el rămâne la latitudinea politică a statelor din Uniune, care, în acest moment, în perspectiva europarlamentarelor și a resurecției partidelor populiste, nu se gândesc la așa ceva. Cum s-a exprimat un diplomat european, liberalizarea vizelor „nu este o prioritate pentru UE”.

Reunificarea – „cel de-al treilea proiect al României”

Nu e clar încă dacă are legătură cu eșecul de la Vilnius sau cu sondajele apărute la București pe această chestiune și care indicau 62% (INSCOP) sau 74% (IRES) dorință de reunificare cu Republica Moldova. Declarația președintelui Traian Băsescu despre reunificare ca cel de-al treilea proiect al României i-a șocat pe unii, așa cum i-a bucurat pe alții. Dar legătura dintre chestiunea reunificării cu eșecul de la Vilnius (sau eșecul extinderii europene) este reală din trei perspective. Prima ține de apariția în spațiul public a mecanismului vaselor comunicante. Dacă perspectiva integrării devine aproape o utopie pe termen scurt și mediu, atunci capătă pregnanță, prin recul, chestiunea celeilalte forme de integrare europeană, respectiv reunificarea. Nu are importanță că este nerealistă, utopică, nerezonabilă în acest moment. Dar nu este, oare, la fel, și integrarea europeană? Dincolo de idiosincraziile private ale unuia sau ale altuia, problema este că o asemenea discuție nu va mai putea fi atât de ușor evacuată din spațiu public, mai ales când președintele României, președintele Senatului și premierul s-au raportat deja la ea, pozitiv. Firește, reunificarea e precum tangoul. Nu se poate dansa decât în doi. Că, deocamdată, partenerul din Republica Moldova se uită în altă parte este o realitate. Dar ideea va trece cu siguranță Prutul și va deveni și la Chișinău temă de dezbatere publică la nivelul liderilor și partidelor cu credibilitate electorală și care vor fi cu siguranță în Parlamentul ales la 30 noiembrie 2014. În al treilea rând, când „proiectul de țară” al Republicii Moldova în relație cu România – în speță construirea „Austriei” – nu se va dovedi viabil și eficace pentru cetățenii acesteia, indiferent de naționalitate, cine va putea bloca o dezbatere reală pe această temă inclusiv la Chișinău? Care vor fi concluziile acestei dezbateri rămâne o chestiune deschisă. Dar faptul că ea se va produce e dincolo de orice dubiu. Și o ultimă observație: cel puțin din motive electorale – europarlamentare și prezidențiale în România și parlamentare la Chișinău –, chestiunea reunificării va fi pe agendă și în 2014.

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe