Adriana
Publicat în 18 iulie 2018, 06:30 / 127 elite & idei

Dan Dungaciu indică ce ar trebui să ne îngrijoreze după întâlnirea Trump-Putin EXCLUSIV

Dan Dungaciu indică ce ar trebui să ne îngrijoreze după întâlnirea Trump-Putin EXCLUSIV
+ Observator

Președintele Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN), Dan Dungaciu, a oferit pentru PSnews o analiză atentă cu privire la întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin de la Helsinki.

Astfel, chestionat care sunt principalele concluzii ce pot fi creionate după aceasta întâlnire istorică, Dan Dungaciu a declarat că „într-o eventuală confruntare asumată cu China, SUA vor avea foarte mare grijă ca Federația Rusă să nu fie aliatul Chinei”.

„Din punctul meu de vedere, fiecare actor care a participat la această întâlnire a preparat extrem de bine discuția. Nu au fost foarte mari așteptările, dar sentimentul pe care îl am este că întâlnirea a satisfăcut doleanțele, revendicările fiecărui actor în parte. Fiecare și-a bifat ce are de bifat. Din partea Federației Ruse, relația cu Trump este singura relație pe care pot să o aibă cu establishment-ul american, o relație însă complicat de înțeles pentru ruși pentru că, din punctul meu de vedere, este greu de explicat cum se face că Donald Trump pe de-o parte exprimă păreri relativ civilizate, înțelegătoare, față de Federația Rusă, dar SUA în ultima vreme a blocat peste tot și sub orice formă Federația Rusă. Deocamdată pentru ruși nu este clar care este relația lui Trump, relația reală cu establishment-ul și există temerea că Federația Rusă să nu fie prinsă într-un joc de tipul polițistul bun și polițistul rău în care Trump face un joc de polițist bun, iar sistemul din SUA un joc de polițist rău.

Dincolo de asta, cred că Vladimir Putin a ieșit bine din această întâlnire și a transmis mesajele pe care voia să le transmită. Ceea ce urmează în ce privește concretizarea celor discutate este un pas pe care urmează să îl urmărim. Nici măcar ce s-a discutat și în ce formă nu este foarte limpede și dau un singur exemplu: despre Crimeea, de pildă, președintele Putin a vorbit invocând memorandumul de la Minsk, dar pe de altă parte președintele Trump n-a zis nimic despre asta. Ucraina este din punctul meu de vedere una din necunoscute. În ceea ce privește America sigur că mesajele au fost clare: Trump a decis în politica lui externă că va sta de vorba cu toată lumea. A vorbit și cu liderul Coreei de Nord, vorbește și cu liderul Federației Ruse. Discuțiile s-au catalizat cu privire la întâlnirea legată de implicarea sau nu a Federației Ruse în alegerile din America, care după părerea mea, oricât ar suna de nefiresc ceea ce spun, nu sunt partea substanțială. Este o chestiune comodă pentru SUA în acest moment, dar nu a discutat de pe poziții de inferioritate ci a discutat de pe poziții de forță. În ultimii ani America a presat Federația Rusă peste tot și astăzi a decis cu condescendență aproape să discute cu Federația Rusă. Nu Federația Rusă este actorul principal al acestui dialog, nu Donald Trump a fost manipulatul acestui dialog. Donald Trump a transmis mesajul pe care a dorit să îl transmită. În al treilea rând, dacă ar fi să identific o temă mare este relația SUA cu Rusia. Din punctul acesta de vedere am sentimentul că într-o eventuală confruntare asumată cu China, SUA vor avea foarte mare grijă ca Federația Rusă să nu fie aliatul Chinei. Altminteri spus, concesiile cu Federația Rusă din punctul asta de vedere, dacă vor fi să fie, se vor întâmpla inclusiv din perspectiva abordării integrate a SUA în Pacificul de Sud, adică în relația cu China”, a declarat Dan Dungaciu pentru PSnews.ro.

Totodată, întrebat în legătură cu repercusiunile asupra României, profesorul universitar Dan Dungaciu a subliniat că „temerea este ca nu cumva regiunea noastră, inclusiv România, să cadă în zona dosarelor mai puțin importante, mai puțin semnificative”.

„Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze când președintele SUA și al Federației Ruse se întâlnesc este că am putea să ne așteptăm la o prioritizare a Americii: care sunt dosarele importante și care nu sunt dosarele importante. În momentul în care americanii vor decide ce să țină între paranteze și ce să nu țină între paranteze, adică ce devine mai important cu adevărat și ce devine mai puțin important, temerea este ca nu cumva regiunea noastră, inclusiv România, să cadă în zona dosarelor mai puțin importante, mai puțin semnificative. Acesta este din punctul meu de vedere cel mai grav lucru ce se poate întâmpla. Repet, o deprioritizare a regiunii din care facem parte: Marea Neagră, România și vecinătatea imediată. Dacă America va face o “cedare” în detrimentul Federației Ruse, aceasta este zona în care Federația Rusă dorește cel mai mult să își asigure, nu neapărat predominanță, dar să își asigure o frontieră de Securitate și acest lucru este legat de imediată vecinătate a României, Ucraina și Moldova. Asta este cea mai mare temere a mea, care este despre ceea ce este dincolo de frontiera României, care este frontieră dublă, NATO și UE, dar care pentru o generație va rămâne cum este acum. Va trebui urmărit foarte atent ce se întâmplă pe viitor cu Ucraina și Republica Moldova.  Aceste elemente ne vor da de înțeles inclusiv despre ce s-a discutat la Helsinki mai concret, pentru că accesul la detalii și la eventuale soluții și concluzii nu avem acces”, a conchis Dan Dungaciu în interviul acordat pentru PSnews.ro.

 

Dan Dungaciu indică ce ar trebui să ne îngrijoreze după întâlnirea Trump-Putin EXCLUSIV

Ultima ora:

ObservatorMihai Daraban, la Forumul de Afaceri româno-italian: Companiile italiene, adevărați ambasadori ai business-ului în România

PoliticCristian Unteanu: După referendum, o luăm de la capăt de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat?

EconomieRemus Borza: Țara trebuie pregătită pentru criză

ExternAlexandru Lăzescu: NAFTA 2.0 ca armă în bătălia geopolitică dintre America și China

EvenimenteMihai Daraban, la Forumul de Afaceri româno-italian: Companiile italiene, adevărați ambasadori ai business-ului în România

CulturaSever Voinescu: Odată și-odată, niciodată. Reflexul de cultură

SocialRaed Arafat anunţă că va propune modificarea legislaţiei de intervenţie în situaţii de urgenţă

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe