OraNoua.ro
Publicat în 14 decembrie 2013, 02:20 / 222 elite & idei

Dan Marinescu: Patriarhia Ecologistă Română

Dan Marinescu: Patriarhia Ecologistă Română

de Dan Marinescu

Foarte interesant mesajul pe care Patriarhul Daniel vrea să-l transmită credincioşilor de Crăciun. Interesant, pentru că răzbate din el preocuparea creştinească a bisericii faţă de problemele ecologice şi, implicit, economice.

Şi nu vorbim aici despre industria de lumânări, calendare bisericeşti şi cruciuliţe de toate mărimile, ci despre energie. Adică despre un domeniu pentru controlul căruia s-au dus şi se duc războaie.

Până să apară mesajul Patriarhului, ştiam doar că mai mulţi slujitori ai bisericii şi-au încuiat lăcaşurile de cult şi s-au dus să afurisească gazele de şist la Pungeşti. Am văzut cu toţii pe internet slujbele ţinute la marginea tarlalei unde Chevron vrea să exploreze. A lipsit, însă, implicarea instituţională a bisericii. Când au început protestele în Vaslui, iar preoţii s-au dovedit a fi „sufletul petrecerii”, noi, ziariştii, am încercat să aflăm poziţia oficială a Patriarhiei. Nu ni s-a răspuns, aşa că am tras singuri concluzia că reprezentanţii bisericii care au participat la proteste au făcut-o în nume personal.

Prin urmare, punctul de vedere al conducerii Bisericii Ortodoxe Române (BOR), exprimat de chiar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este binevenit. În sfârşit ne-am edificat şi noi, credincioşii. „Întrucât lumea a fost creată din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stăpân peste tot pământul, ne revine responsabilitatea pentru întreaga natură, care trebuie mereu cultivată ca dar al lui Dumnezeu pentru noi şi pentru generaţiile viitoare”, se spune în Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel. Şi ca să fie şi mai clar, Preafericitul Părinte Patriarh se întreabă retoric: „Dacă noi consumăm totul şi degradăm totul din natură (creaţie), dovedind lipsă de respect sau nerecunoştinţă faţă de Creator şi nepăsare faţă de darurile primite de la El, ce transmitem generaţiilor viitoare ? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat şi sfinţit sau pământ degradat şi pustiit ?”….

Ce opţiune mai clară vreţi ? Parcă a vorbit însuşi Adrian Porumboiu. Agricultură şi nu exploatarea resurselor. Aceasta este viziunea economică a Bisericii Ortodoxe Române. Viziune demnă de luat în seamă, mai ales că, de când în fruntea BOR a venit Patriarhul Daniel, biserica a arătat multă pricepere la treburile economice. Oricum mai multă decât guvernele care s-au perindat la conducerea ţării.

Vreau să fiu bine înţeles: consider că este absolut firească preocuparea bisericii pentru protecţia mediului. Însă curiozitatea mea tipic laică mă îndeamnă să întreb: de ce tocmai acum ? De ce până să apară protestele împotriva proiectului de la Roşia Montană şi împotriva gazelor de şist, biserica a tăcut mâlc ? În România, de zeci de ani se poluează râuri, lacuri, pânza freatică, pământul şi se taie păduri. Unde a fost BOR de n-a văzut toate astea ? Nu tot creaţia lui Dumnezeu a fost distrusă şi batjocorită ? De ce BOR a devenit ecologistă taman acum ?…

Un posibil răspuns este că biserica are comportament de partid politic. Aflată în uşoară scădere de încredere, BOR s-a decis „să se suie pe val”, cum se spune. Este populaţia anti, hop şi noi cu o opinie care să se muleze pe ce vrea poporul. Alt răspuns posibil ţine de interesele economice aflate în joc, dar nici nu vreau să-mi imaginez că mai-marii BOR ar putea măcar să se gândească la aşa ceva. Banul este ochiul dracului şi ţine de partea adversă, cea pe care preoţii o combat la toate slujbele de duminică.

Mai bine renunţ la întrebări, merg pe varianta ecologistă şi aplaud apelul Patriarhiei pentru protejarea mediului. Totuşi, o clarificare ar fi necesară şi aici. Ecologiştii se opun tăierii pădurilor. Bănuiesc că reprezentanţii BOR ştiu că zecile de mii de ziare „Lumina” pe care le editează sunt făcute din hârtie. Iar hârtia, la rândul ei, este rezultatul unor tăieri de copaci…

 

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe