OraNoua.ro
Publicat în 4 decembrie 2013, 00:03 / 183 elite & idei

Dan Marinescu: Pledoarie pentru Dracula

Dan Marinescu: Pledoarie pentru Dracula

de Dan Marinescu

Nu înţeleg de ce fugim noi, românii, de Dracula. Pentru că e rău şi sângeros? Dar leul nu e sângeros? Cu toate astea, multe ţări îl au ca simbol. Toată lumea a auzit de Leul Britanic. Englezii se mândresc cu el, chiar dacă pe insula lor nu trăieşte nici picior de leu. Doar la grădina zoologică.

Alţii au ca simboluri lupi, acvile şi urşi. Şi se fălesc cu asta. Ţin minte că, acum câţiva ani, la nu ştiu ce meci de fotbal al Naţionalei, un ziarist străin i-a numit pe jucătorii noştri „Dracula’s Boys”. Adică „Băieţii lui Dracula”. Ţara a fost cuprinsă de un val de indignare: ne-a făcut fiii lui Dracula! Ne-a jignit, ne-a înjurat de mamă! Dar ce naiba e aşa de rău să fii urmaşul lui Dracula? Un ziarist ne-a făcut vampiri pe toţi. Aşa, şi? E mai bine când suntem făcuţi hoţi şi cerşetori? E mai onorant?…Nu, noi nu vă sugem sângele, doar vă umblăm la portofele…

Ăia care şi-au ales leul drept simbol s-au gândit câte antilope a mâncat? Câte zebre a sfârtecat? Nu, s-au gândit că leul e un animal curajos, dar, mai ales, un animal care inspiră teamă şi respect. La fel şi lupul sau acvila. Strămoşii noştri daci şi romani mergeau la luptă cu aceste două stindarde: lupul şi acvila. Trebuie blamaţi pentru asta? Ar trebui să ne fie ruşine cu ei? După mintea mea, Dracula e un personaj care inspiră teamă şi respect. Nu-ţi vine să te iei de el. Nu-ţi vine să-l superi. Sigur, nu e deloc creştinesc ceea ce face el. Plus că se ridică din morţi, sperie lumea. Dar leii, lupii şi acvilele merg cumva la biserică ?

Fireşte că exagerez cu toate aceste comparaţii, dar nişte lucruri trebuie spuse. Am citit deunăzi cu mare interes o postare pe care a trimis-o ziarului Adevărul consulul onorific al României la San Francisco, clujeanul George Roth. Domnia sa, un om absolut respectabil, era bucuros după ce auzise că mai mulţi cercetători români din Cluj sunt pe cale să descopere sângele artificial. Mândru de realizarea conaţionalilor săi, George Roth scria: „brandingul României trebuie să fie educaţia, cercetarea ştiinţifică, cultura, natura şi oamenii, nu personajele create artificial precum acest Dracula…” Sigur că domnul consul onorific are dreptate: puterea unei naţiuni stă în educaţie, cercetare, cultură şi în oamenii ei. Dar nu se poate ca domnia sa să nu ştie că pentru oameni şi simbolurile sunt importante. Şi nu poate domnia sa, un prosper om de afaceri în State, să ignore importanţa marketingului. De ce să ne pară rău nouă, românilor, că lumea ne consideră urmaşii lui Dracula ? Nu putem avea educaţie şi cercetare din cauza asta ? A citit domnul Roth titlurile din presa occidentală care anunţau descoperirea de la Cluj ? „Sânge artificial din ţara lui Dracula”. Cam aşa au scris majoritatea ziariştilor străini. De ce ne tot luptăm noi să-l scoatem pe Dracula din capul lor ?…pentru că asta facem de zeci de ani.

Poate că în evul mediu vampirii erau urâţi şi blamaţi. Dar astăzi percepţiile s-au schimbat. Tinerii din ziua de azi se uită la seria „Amurg” şi au început să-i admire şi să-i iubească pe vampiri. Vampirii de astăzi se luptă să facă bine. Dracula însuşi, în filmul lui Francis Ford Coppola, este un personaj complex, cu părţi bune şi părţi rele. Milioane de spectatori s-au emoţionat urmărind povestea de dragoste dintre el şi Mina. Numai noi, urmaşii lui Dracula, o ţinem una şi bună că e un personaj fals, că Bram Stoker, autorul cărţii, n-a fost niciodată în Transilvania.

Eu unul cred că Dracula este un bun naţional. Care trebuie păstrat şi cultivat. Sportivii noştri să-i poarte chipul pe tricouri. „Dracula’s  Boys and Girls”. Sună cool. Vi-l închipuiţi pe Tănase, fotbalistul, cu chipul lui Dracula pe piept, dându-şi cu stângul în dreptul ?

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe