OraNoua.ro
Publicat în 11 decembrie 2013, 00:11 / 240 elite & idei

Dan Marinescu: Poziţia mea faţă de gazele de şist

Dan Marinescu: Poziţia mea faţă de gazele de şist

de Dan Marinescu

Declar sincer că eu sunt pentru explorarea gazelor de şist. Asta ca să ştie de la bun început cei care vor să mă înjure. Vreau să-i scutesc de efortul de a mai citi tot articolul.

Dacă mai contează, vă atrag atenţia că am scris exploRARE şi nu exploATARE. Ştiu că în mintea multora dintre cei care se declară fraţi cu codrul verde diferenţa asta nu contează, dar eu insist să ţinem cont de ea. Explorare înseamnă să forăm ca să vedem dacă avem gaze de şist şi în ce cantitate. Exploatare înseamnă să scoatem gazul de acolo (noi sau alţii) şi să-l ardem.

Aşadar, eu sunt pentru explorare fiindcă mi se pare o tâmpenie să stăm pe un depozit de gaz şi să nu ştim cât de mare este şi câţi bani face. Să avem o rezervă importantă de gaz, chiar şi neexploatată, ne asigură un avantaj în orice negociere, inclusiv cu Gazprom. Una e să negociezi ştiind că n-ai alternativă, că trebuie să accepţi preţul cerut de vânzător, şi alta e să ştii că, în caz de nevoie, ai şi tu gazul tău. În afară de asta, să nu uităm că actualele rezerve de gaze ale României, care ne asigură cam 75 % din consum, se duc încet-încet.

Cât priveşte exploatarea gazelor de şist, înainte să ne îmbrâncim cu jandarmii cred că ar trebui să ţinem cont de următoarele :

În România nu există o lege specială privind exploatarea gazelor de şist. Practic, oricine are o licenţă pentru extracţia de petrol şi gaze poate fora după gaze de şist. ONG-iştii s-au concentrat pe Pungeşti, dar nimeni nu vorbeşte despre alte locuri din ţară, unde firme din lumea largă pot oricând să înceapă să foreze pentru că au toate avizele. Nu ştiu cum naiba ni s-a pus nouă pata tocmai pe americanii de la Chevron. Nimeni nu ne-a spus argumentat dacă firmele româneşti sunt capabile tehnologic să extragă singure gaze de şist. Ok, nu le dăm americanilor să le extragă, dar mintea nostră creativă a inventat utilaje care să scoată gazele alea cu costuri reduse ? Dacă da, să iasă în faţă, şi să închidem discuţia cu „nu ne vindem ţara”. Părerile specialiştilor despre cât de periculoasă este fracturarea hidraulică sunt atât de împărţite, încât pare greu să stabilim în următorii două sute de ani cine are dreptate. În afară de asta, am văzut specialişti înregimentaţi într-o tabără sau alta, ceea ce înseamnă că obiectivitatea lor a murit de mult. Aici nu pot decât să pun o întrebare: aţi auzit ca presa americană, mai liberă decât cea românească, să relateze despre vreo mare catastrofă cauzată de fracturarea hidraulică ?… Iar America e plină de sonde. Sigur, au apărut fel de fel de filme pe internet, dar atâta timp cât orice elev dotat cu smartphone şi cu minime competenţe digitale poate realiza astfel de documentare, eu o să aştept o anchetă CNN ca să mă lămuresc. Nu întotdeauna cine urlă mai tare are şi dreptate. Şi nici cine e mai activ pe facebook. Virulenţa celor care se opun sondelor Chevron de la Pungeşti este atât de mare, încât acoperă orice discuţie argumentată. Protestatarii de la Pungeşti te declară duşman şi pentru simplul fapt că îţi pui o întrebare. Dacă nu eşti cu ei, eşti împotriva poporului. O să vedeţi şi în comentariile la acest articol că aşa stau lucrurile. Şi cei de la Chevron şi ONG-iştii încearcă să ne manipuleze. Americanii vorbesc despre binele care se va aşterne peste poporul român dacă ei ne extrag gazele de şist, când, de fapt, ţinta lor este profitul şi numai profitul. Nu sunt organizaţie filantropică, sunt firmă capitalistă. ONG-iştii au şi ei un întreg arsenal de răspândire de informaţii false. Bătrânul omorât în bătaie de jandarmi sau apa infestată din fântâni sunt doar două exemple. Exact ca la revoluţie, când teroriştii ne împuşcau în somn şi ne otrăveau apa.

P.S. Aceasta este poziţia mea şi numai a mea. La Adevărul avem jurnalişti care sunt împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist, dar şi jurnalişti care le consideră benefice pentru economia naţională. Ziarul şi-a păstrat, însă, obiectivitatea. Chiar cu riscul să fim înjuraţi şi de o parte şi de cealaltă.

Ultima ora:

ObservatorCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

PoliticDragoș Preda: #DezvoltamPrahova #DezvoltamPrahovaInteligenta

EconomieCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

ExternBarbu Mateescu: ”Anti-contemporaneitatea face un pas înapoi”

SocialCsibi Magor: Am avut cu toții un an greu. Dar putea să fie mult mai greu

EvenimenteDan Mihalache: “Understanding the Romanian Diaspora – Diaspora mobilisation during COVID-19”

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialAndrei Stoian, Alexandru Georgescu și Radu Magdin la emisiunea Sfere de Interes



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe