OraNoua.ro
Publicat în 25 martie 2015, 20:37 / 328 elite & idei

Dan Mihalache, Iulia Huiu: Alegerile prezidențiale din 2014 – rezultat surpriză sau strategie

Dan Mihalache, Iulia Huiu: Alegerile prezidențiale din 2014 – rezultat surpriză sau strategie

de DAN MIHALACHE / [„Dimitrie Cantemir“ Christian University] si  IULIA HUIU / [National School of Political and Administrative Studies Bucharest] / Sfera Politicii nr. 1 (183) / 2015

Preambul

Rezultatul alegerilor preziden țiale din 2014 a fost considerat de mulți observatori și chiar de către public o surpriză, în condițiile în care niciunul dintre sondajele de dinainte de alegeri nu previzionase nici rata de participare la vot în turul II, nici victoria lui Klaus Iohannis (ci indicau în cel mai bun caz o luptă strânsă) și cu atât mai puțin caracterul ei categoric. Articolul de față vine cu o abordare care îmbină elementele de analiză și expertiză, cu informațiile din interior și experiența proprie a autorilor, care au răspuns de strategia campaniei prezidențiale a lui Klaus Iohannis. El își propune să dezvăluie câteva din elementele de strategie pe care s-a construit campania candidatului Alianței Creștin – Liberale1 , Klaus Iohannis și să ofere câ- teva indicii despre cum s-a ajuns la acest rezultat, fără a avea pretenția că îl explică pe deplin. Pentru a avea o imagine mai clară se impune și referirea la întreg contextul anului 2014, dar și la strategia contracandidatului Victor Ponta.

Despre această campanie se vor scrie multă vreme de acum înainte analize, studii și chiar volume, care vor încerca să identifice resorturile politice, sociale, psihologice din spatele victoriei lui Klaus Iohannis. În fața unui asemenea rezultat este foarte tentantă asumarea de merite sau hiperbolizarea anumitor decizii, acțiuni sau contribuții. Victoria lui Klaus Iohannis a fost mai degrabă rezultatul unui complex de factori care s-au îmbinat perfect precum piesele unui puzzle, dar toate în jurul unui candidat.

Contextul anului 2014

Nu putem trece la o analiză asupra alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014 fără a prezenta elementele definitorii ale contextului politic în care au avut loc și fără a vorbi despre momentele decisive ale anului 2014. Întreg anul 2014 a fost marcat de instabilitate politică, evoluții neanticipate și spectaculoase, care au făcut ca niciuna dintre realitățile politice ale începutului de an să nu mai fie valabilă la finele acestuia. Pentru un observator neavizat, 2014 pare un „an miraculos“ și poate cu ușurință intra în categoria anilor istorici, care au adus schimbări majore și turnuri decisive pentru sisteme și chiar regimuri politice. Într-un fel așa a și fost. Pentru un analist atent sau pentru un participant direct, o parte dintre mutările care s-au consumat în acest interval puteau fi anticipate sau măcar luate în calcul ca ipoteze. Cu toate acestea însă, probabil nimeni nu ar fi crezut în ianuarie 2014 că, peste doar 10 luni, Klaus Iohannis, susținut de PNL și PDL, proaspăt fuzionate2 , avea să îl învingă, la o diferență de peste 1 milion de voturi, pe Victor Ponta în competiția prezidențială. Din acest punct de vedere, lecția anului 2014, nespusă, dar extrem de valoroasă este aceea că în politică nimic nu e imposibil, că într-o societate democratică jocurile nu sunt niciodată făcute până în ziua votului și că nimic nu poate substitui voința exprimată la urne.

La debutul anului, guvernarea era asigurată de Uniunea Social Liberală, în timp ce PDL se afla în opoziție, cu toate că între PSD și PNL se resimțea o tensiune crescândă. Candidatul încă oficial al USL la Președinția României era președintele PNL de la acea dată, Crin Antonescu, deși nu era deloc un secret că PSD își dorea un candidat propriu, iar tot mai multe voci din zona social-democrată avansau această idee.

Candidatura lui Klaus Iohannis la Președinția României a fost rezultatul unui complex de decizii și realități politice, legate printr-o relație de cauzalitate, începând de la ruperea USL, continuând cu rezultatul alegerilor europarlamentare și consecințele lui politice și mergând până la proiectul unificării dreptei și susținerii unui candidat comun.

ARTICOLUL complet poate fi citit aici…

Sfera Politicii nr. 1 (183) / 2015

Ultima ora:

ObservatorAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

PoliticAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

EconomieCosmin Ghiță: Nuclearelectrica primește finanțare americană nerambursabilă pentru a găsi locuri potrivite construirii de mini-reactoare

ExternCristian Bușoi: Discuții cu ministrul sloven al educației despre dosarele legislative din timpul președinței Sloveniei la Consiliul UE, care va începe la 1 iulie 2021

SocialDaniela Vișoianu: În educație e nevoie de o vacanță. Adevărată.

EvenimenteAlexandru Lazescu: Curs gratuit de jurnalism online

CulturaFlaviu George Predescu: De Ce Citim – Despre poezia lui Marin Sorescu

EditorialGeorge Butunoiu: Clasificarea şi ierarhizarea managerilor



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe