Cum se vede lumea la vîrsta ambiguă de 50 de ani? Cu Dan Mircea Cipariu despre cum privește un poet noile tehnologii, rețelele de socializare, (i)realitatea, războiul lui Putin, speranțele „auriștilor“ autohtoni și extremismul de dreapta care a ajuns la putere și prin Europa.

Cristian Teodorescu: Cum îți concepi cei 50 de ani tocmai împliniți – ca pe o jumătate de secol sau ca pe de două ori cîte 25?

Dan Mircea Cipariu: Viziunea mea este întotdeauna atentă asupra Întregului, fie că e divizat de limite sociale, temporale ori chiar de regim politic. În 1989, cînd aveam 17 ani, îl visam pe tovarășul Nicolae Ceaușescu ca să îl rog în obsesiile mele onirice să ne dea căldură în apartamente. Acum visez cum păturile și hainele groase din camioanele oferite de politicieni vorbesc din gurile lor de lînă și postav despre căldura din apartamente. Între naționalism-comunismul lui Ceaușescu și capitalismul făcut de urmașii ștabilor de la partid și Securitate, pot vedea o jumătate de secol de pături și haine groase, vorbite și nevorbite, plătite, însă, mereu din banii noștri! O jumătate de secol în care, dacă ai suficient de mult umor și suficient de multă răbdare, îți dai seama că normalitatea e un eșec, iar instinctele de supraviețuire au mult mai multă moralitate față de orice mișcare politică populistă ori autoritaristă. O jumătate de secol în care m-am salvat prin scris, lectură și, deseori, prin visarea cu ochii deschiși. Pe 7 septembrie 2022, în ziua cînd am sărbătorit semicentenarul, am lansat, într-un poetry & blues performance cu Mike Godoroja & Blue Spirit, META VERS, la Editura Vellant, cu 7 desene de Mihai Zgondoiu.

C.T.: Cu ce-ți încarci bateriile?

D.M.C.: Cu gînguritul energetic al fiicei mele Gloria Maria Sultana și cu pendularea între universurile poetice și vizuale ale prietenilor mei. Urmăresc proiecte curatoriale la zi și pregătesc cronici de întîmpinare pentru cărți care îmi plac sau care dau un sens vieții noastre de azi pe mîine. Trăiesc, oarecum, într-o bulă livrescă, cu cărți, cu expoziții, cu spectacole ori filme care să mă facă să fiu viu și să exersez o gimnastică a gîndirii neregimentate. După zece ani de tăcere editorială, convins de colegul meu de generație și de MARFĂ, Dan Pleșa, am publicat la excelenta editură Vellant și am dus, astfel, la bun sfîrșit un nou proiect literar – META VERS, un proiect care sondează de mai bine de douăzeci de ani universurile și metaversurile care pot fi create din relațiile noastre cu noile tehnologii, Inteligența Artificială, rețelele virtuale și lumile extraterestre. Bunul meu prieten Mihai Zgondoiu, care a avut anul acesta la Kunsthalle Bega din Timișoara extraordinara expoziție Omul aproximativ 3.0, mi-a dăruit 7 desene care rezonează și întregesc proiectul META VERS. Astfel că din spuma mărilor web și din incertitudinile și spaimele (i)realității s-a născut acest META VERS, în chat pe web în video-studiouri, cu toate noutățile din rețea, cu cearcăne și atractori stranii, cu noduri în gît, cu vocale întunecate.

C.T.: La ce te gîndești cînd îți crești copilul (conceput în timp de pace) cu un război în preajmă?

D.C.M.: Am multe discuții cu soția mea despre contextul în care Gloria Maria Sultana, fiica noastră de un an și aproape două luni, crește, merge și aleargă pe jos, ghicește narațiunile din cărțile pentru copii doldora de imagini. Pe de o parte, este gîndul că trebuie să fii un pic mai mult în bula ta de părinte care își oferă cel mai mult din timpul și resursele sale copilului, pe de altă parte te gîndești că războiul lovește chiar în copilași nevinovați. Și ieși, astfel, din bula ta ca să fii, poate, și mai empatic și mai rezonant cu cei care trec prin suferință. Mă mai gîndesc și la războiul surd româno-român, început după căderea lui Ceaușescu, care a condus și încă mai conduce la teribilul exod al românilor în Europa și în lume. La faptul că cei mai mulți dintre cei care sînt la butoanele țării sînt mediocri și aculturali. Și mă mai gîndesc că în ritmul în care la fiecare zece ani pierdem cam un milion de cititori, o să avem mai mulți scriitori de rețele sociale decît cititori de opere literare în limba română. Cum sînt din fire optimist, cred și sper ca Gloria Maria Sultana să facă un salt prin istoria românilor și să ia de la părinții și neamurile ei tot ce e mai bun.

C.T.: Ce speri despre Putin și despre mafioții cu care conduce Rusia?

D.M.C.: Cam ceea ce sper și de la toți mafioții și dictatorii care mai conduc destinele unor oameni ori ale unor popoare: să meargă cît mai repede la Dreapta Judecată a Domnului și a Istoriei!

C.T.: Eternizarea la putere e un sindrom de care suferă și unii de prin România, postcomunistă în acte. De unde le vine?

D.M.C.: Te crucești să vezi cum mari luptători pentru libertatea de expresie și pentru literatura necenzurată în timpul epocii Ceaușescu, ori chiar scriitori care au cunoscut beciul deloc domnesc al Securității au luat tot ceea ce e mai rău de la regimul opresiv pe care îl criticaseră, devenind niște dictatori locali ori naționali, modificînd statute de organizații pentru a fi președinți pe viață. Nu e mare diferență de mentalitate între ei și urmașii brejneviști din Rusia lui Putin. Din păcate, nu au fost date legi care să nu mai facă posibilă continuarea mijloacelor comuniste pentru organizațiile sportive, culturale sau sociale din România. Această eternizare la putere care a adus și aduce cu ea clientelism politic și cultural și, prin efect, o lume în care se trișează valoric e și ea una dintre cauzele exilului incredibil al milioanelor de români.

C.T.: În Italia a cîștigat alegerile un soi de nepoată politică a lui Mussolini, în Suedia extrema dreaptă e pe locul doi și guvernează. În Franța a ajuns Marine le Pen în finala prezidențialelor. S-a săturat lumea de liniște?

D.M.C.: Lumea s-a săturat de fariseismul marilor blocuri politice europene și de birocratizarea tot mai excesivă de la Bruxelles. Dar nu poți combate aceste realități mizînd pe mișcări politice care sînt profund antieuropene și de un populism deșănțat. Ca să putem concura Statele Unite și China, cu șanse reale în economia și puterea militară a lumii, avem nevoie de mai multă Europă chiar la noi acasă. Neo-naționaliștii de dreapta vînd o narațiune otrăvită. Salvarea de mecanismele europene pe care o propun prin mișcări de tip „anti-Europa“ ori chiar „exit“ e, în esență, un act de trădare chiar față de popoarele în numele cărora vorbesc. Și asta pentru că ei încearcă să-i dea în cap chiar celui care poate fi și soluția, și salvarea în fața Statelor Unite și a Chinei. Dușmanul nu este Uniunea Europeană, ci tot ceea ce nu este reprezentat de spiritul democratic și cultural al Uniunii Europene. O Uniune care ar trebui și ea, însă, prin mecanisme, prin decizii și prin grija față de cel nevoiaș, să fie mai europeană.

C.T.: Auriștii autohtoni speră să ajungă și ei la guvernare. Crezi că au spor?

D.M.C.: Spor ar putea avea, dacă, vorba unui spirit de glumă din satul copilăriei mele, Pănade, ar avea și minte! Așa cum sînt difuzate temele și mesajele lor, nu cred că își vor putea depăși procentul cu care au intrat în Parlament, ba din contra! Cînd vezi că un ditamai organ de conducere aurist transformă într-un reality politic și, mai bine spus, într-o tabloidizare excesivă și politică toate momentele intime ale vieții, îți mai rămîne să te rogi ca mintea de pe urmă a românului chiar să se trezească la vot. Nu de auriști mi-e teamă, ci de finanțatorii lor.

C.T.: O întrebare pe care nu-mi vine s-o pun, dar îmi stă pe limbă. Sînt rușii atît de nebuni încît să arunce lumea în aer?

D.C.M.: Nu aș face greșeala de a-i confunda pe ruși cu Putin. Dar aș putea crede că Putin e atît de nebun încît să arunce lumea în aer.

www.catavencii.ro