OraNoua.ro
Publicat în 30 octombrie 2012, 20:19 / 301 elite & idei

Dan Mircea Cipariu: De ce „După dealuri” este o mare dezamăgire

Dan Mircea Cipariu: De ce „După dealuri” este o mare dezamăgire

de Dan Mircea Cipariu

Am văzut filmul „După dealuri” al regizorului Cristian Mungiu, împins de la spate de succesul acestuia la Cannes şi de cronicile pline de laude şi ditirambi. „Pomul lăudat” nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte! Un film plat, cu o construcţie epică şi cinematografică plată, plicticoasă, în cadre lungi şi care nu spun nimic. Nu e nici cel mai bun film despre România realizat în ultimii 20 de ani, cum din eroare s-a scris, niciun film care să aleagă între mistica dusă până la extrema unei crime ori păcatul unei iubiri între două lesbiene. Să stai aproape trei ore într-o sală de cinema fără să ţi se creeze o emoţie, o intrigă care să te marcheze, poate fi de premiat! Nu am citit cărţile Tatianei Niculescu Bran despre cazul Tanacu, dar, după ce am văzut filmul, sper să găsesc în ele mai multe indicii despre dramele biografice şi psihologice ale călugăriţelor care au devenit pretext de film. „După dealuri” e un reportaj-reconstituire, cu inserturi ficţionale, care nu are nici „accident metafizic”, nici un unghi de vedere spectacular! Rămân după vizionare doar jocul actoricesc sensibil al Cosminei Stratan (Maica Voichiţa) şi scena în care Alinei i se citeşte începutul celor 464 de păcate din „Păcatele împotriva Legii lui Dumnezeu”. În rest, o mare dezamăgire!


 Pot înţelege de ce este ridicat în slăvi Cristian Mungiu şi chiar motivele deloc secrete ale juriului de la Cannes. Scenariul lui, aşa cum se vede din film, este unul şi fără construcţie epică, şi fără un conflict puternic şi obsesiv, şi fără replici memorabile. E doar un reportaj tratat cu cadre lungi şi fără să-şi asume un punct de vedere. Nu înţelegem nici dimensiunea exaltării religioase duse până la forme înfiorătoare, nici tensiunea unei relaţii între două tinere femei. Totul pare să fie relatat într-un grad zero de implicare, după schemele unei reconstituiri.
Afirmaţia că „După dealuri” este cel mai bun film despre România din ultimii 20 de ani îi face mai mult rău regizorului Cristian Mungiu. Dacă iau în calcul, la o repede ochire, doar „Undeva la Palilula” al  lui Silviu Purcărete şi „Nunta mută” al lui Horaţiu Mălăele, filme care meritau o receptare publică şi critică pe măsură, în România s-au produs, doar în ultimii ani, filme mult mai interesante şi mai spectaculare decât prea pompatul „După dealuri”.

Ultima ora:

ObservatorElena Calistru: We’re looking for Ukrainians who want to learn the essentials about life and work in Romania

PoliticOana Țoiu, despre victimele violenței domestice: ”Nu poate nimeni în locul lor să apeleze la autorități, însă sunt câteva lucruri care le pot fi de ajutor”

EconomieGabriel Biriș: Din nou despre energie – Ordonanța românească vs. Regulamentul Consiliului

ExternRadu Carp: Umbra lui Putin în Italia post-Draghi – între Rousseau şi Montesquieu

SocialNicoleta Munteanu: Povestea româncei care este parteneră într-o companie care are în responsabilitate peste 6 miliarde de euro şi care a dezvoltat singură un program unic pentru copiii din toate şcolile din România

EvenimenteFlavia Popa şi Ciprian Stănescu – Climate Change Summit şi cum schimbăm paradigma mediului

CulturaDan Mircea Cipariu: ORLAN, file de corp și auto-hagiografie

EditorialSilviu Cerna: Metamorfozele banilor, cauze şi efecte-Banii electronici



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe