Dan Mircea Cipariu este noul preşedinte al APLER
Vineri, 6 aprilie 2012, în Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din România, a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România-APLER, care a ales noul Comitet de Coordonare al acestei organizaţii pentru următorii trei ani. În urma voturilor exprimate, au fost aleşi în Comitetul de Coordonare APLER următorii 9 reprezentanţi regionali ai editurilor şi revistelor literare: pentru Moldova- Cassian Maria Spiridon, redactorul-şef al revistei „Convorbiri literare”, Gellu Dorian, redactorul-şef al revistei „Hyperion”, Florina Zaharia, redactorul-şef al revistei „Dunărea de Jos”; pentru Bucureşti- Ioan Cristescu, directorul Editurii Tracus Arte, reprezentantul revistei „Manuscriptum” şi al Editurii Muzeului Naţional al Literaturii Române, Cornelia Maria Savu, reprezentanta revistei „Cultura” şi a Editurii Fundaţiei Culturale Române, Dan Mircea Cipariu, publisher-ul AgenţiadeCarte.ro; pentru Transilvania şi Muntenia- George Vulturescu, directorul revistei „Poesis”, Ioan Matiuţ, directorul Editurii Mirador, reprezentantul revistei „Arca”, Virgil Diaconu, redactorul-şef al revistei „Cafeneaua literară”. Comitetul de coordonare l-a ales preşedinte al APLER, cu majoritate de voturi (6 la 3), pe scriitorul şi jurnalistul cultural Dan Mircea Cipariu. Vicepreşedinţi APLER au fost aleşi Ioan Cristescu şi Virgil Diaconu.
Adunarea Generală a votat următoarea componenţă a comisiei de cenzori: Nicolae Corlat, Marius Chelaru şi Sterian Vicol.
Comitetul de Coordonare APLER a delegat-o pe scriitoarea şi jurnalista Florian Zaharia să participe la Seminarul cu tema Copia privată, ce va avea loc în Sala Albastră a Universităţii Craiova, între 26-27 aprilie 2012, în organizarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
„Am acceptat să fiu preşedintele APLER cu gândul la viitor. Îmi doresc să fiu un factor coagulant pentru industria noastră editorială şi, foarte important, aş dori ca noul APLER să fie un exportator de cultură organizaţională modernă. Ce bine ar fi să putem genera un dialog cu alte asociaţii de profil prin care să realizăm parteneriate ori programe prolectură de impact mediatic. Cu un colectiv nou şi dinamic, sper să organizăm evenimente culturale de înaltă ţinută care să readucă în atenţia publicului, cititori şi spectatori, literatura vie care se scrie astăzi în România, revistele de profil şi editurile care publică literatură română contemporană. Cu acest prilej, anunţ primul proiect dintr-o serie de astfel de evenimente şi anume CITEŞTE CARTE ROMÂNEASCĂ! Vom pregăti, de asemenea, câteva evenimente care să marcheze Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de autor, pe 23 aprilie 2012. Între 15 şi 19 mai 2012, sub coordonarea vicepreşedintelui APLER, Ioan Cristescu, vor avea loc ediţia 2012 a Târgului Naţional al Cărţii de Poezie, precum şi o suită de lecturi publice sub genericul NOAPTEA DE POEZIE LA BUCUREŞTI, 19 mai 2012”, a declarat Dan Mircea Cipariu, noul preşedinte APLER.
Articol publicat pe www.agentiadecarte.ro
Ultima ora:
ObservatorDragoş Preda, Andrei Stoian: Dialog despre alegerile prezidențiale din România
PoliticDragoş Preda, Andrei Stoian: Dialog despre alegerile prezidențiale din România
EconomieCristian Tudor: Ultragreens continuă să demonstreze că inovația, perseverența și angajamentul pentru excelență pot face diferența
ExternAnca Dragu discută la Bruxelles despre integrarea în structurile financiare europene
SocialElena Calistru, la audierea din comisia REGI a Parlamentului european, despre viitorul politicii de coeziune din perspectiva societății civile
EvenimenteAlexandra Dobre: Am bucuria de a vă invita la un moment special pentru mine!
EditorialRadu Carp: Mesia de pe TikTok – o dezinformare de proporţii (I)
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe