Matei Bogdan
Publicat în 19 martie 2019, 15:36 / 476 elite & idei

Daniel Constantin: Bugetul e întârziat intenţionat pentru că nu sunt bani pentru investiţiile promise

Daniel Constantin: Bugetul e întârziat intenţionat pentru că nu sunt bani pentru investiţiile promise

Prim-vicepreşedintele Pro România, Daniel Constantin, consideră că bugetul naţional a fost prezentat cu întârziere de Guvern pentru că nu există bani pentru investiţiile promise, iar cu cât execuţia bugetului începe mai târziu, cu atât sunt şanse mai mici pentru a se putea demara lucrări ce trebuie plătite.

Prezent într-o conferinţă de presă la filiala judeţeană Arad a Pro România, Daniel Constantin s-a referit la „situaţia fără precedent” în care România nu are un buget la data de 14 martie. În acest context, el a afirmat că, din punctul său de vedere, bugetul a fost întârziat intenţionat, pentru a nu exista posibilitatea execuţiei sale la capitolul investiţiilor noi.

„România e prima dată când nu are buget până pe 14 martie. Este un lucru foarte grav care, sigur că poate pe oameni nu-i afectează aşa în mod direct în fiecare zi, dar pe termen mediu şi lung ne va afecta pe toţi. Întârzierea bugetului înseamnă în primul rând, şi oamenii trebuie să înţeleagă, lipsa investiţiilor. Cred că acesta e şi motivul pentru care s-a întârziat bugetul. Nu sunt bani să se realizeze ceea ce s-a scris în buget. Şi atunci, cu cât întârzii mai mult… Dacă începi execuţia bugetului, la nivel local în luna mai, probabil (…), dacă începi licitaţiile atunci pe investiţiile noi, nu apuci să faci absolut nicio lucrare anul acesta, deci nu ai cum să execuţi acel buget”, a spus Constantin.

Prim-vicepreşedintele Pro România consideră că actualul guvern „are o performanţă chiar mai proastă decât guvernarea ‘zero’, guvernarea Cioloş”.

„Asta se vede foarte clar în statistici, cele mai mici investiţii din ultimii zece ani le-am avut în anii 2017 şi 2018. (…) În programul de guvernare scria că o să avem finalizată centura Bucureştiului până la sfârşitul anului 2018. Nu se mai analizează programul de guvernare, s-a analizat atunci când erau la început, ca să îi schimbe pe Grindeanu şi Tudose. Acum nu mai face nimeni analiza programului de guvernare, nu mai spune nimeni că nu s-au atins obiectivele de acolo. Şi sunt multe obiective”, a spus Daniel Constantin.

Ultima ora:

ObservatorMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată

PoliticMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată

EconomieCristian Popa: La mulți ani, National Bank of Romania! Sunt onorat să fac parte din istoria ta!

ExternIulian Chifu: Blestemul liderilor încastrați în politicile de război. Cazurile Putin și Netanyahu

SocialCsibi Magor: Cel mai mic task ne poate încărca în momentele în care înțelegem sensul acțiunilor noastre

EvenimenteVictor Vevera, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

EditorialAlexandru Grumaz: Teoria Dominoului

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, Tudor Giurgiu (sezonul 3, episodul 30)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe