Daniel Constantin: Nu ați avut inspirație când ați ales data moțiunii; azi am primit aprobarea pe PNDR
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, le-a transmis senatorilor care au inițiat moțiunea simplă „Să oprim jaful! Agricultura țării și peste 1 milion de fermieri se zbat între secera lui Daniel Constantin și ciocanul lui Victor Ponta!” că nu au avut inspirație când au ales data acesteia pentru că România a primit marți aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.
„Vreau să vă spun stimați colegi din opoziție că nu ați ales bine această dată pentru că în cursul zilei de astăzi (marți, 26 mai 2015—n.r.) Comisia Europeană deja a notificat România pentru faptul că a aprobat Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cel mai important program pe care îl avem la dispoziție pe toate fondurile europene, un program după care se ghidează politica agricolă în următorii șase ani și care prezintă și soluțiile financiare pentru implementarea acestor politici”, a afirmat Daniel Constantin.
De asemenea, ministrul Agriculturii a arătat că o parte dintre senatorii semnatari ai moțiunii au votat legile pe care le atacă în moțiune, iar atunci au votat corect.
„Nu vreau să intru într-o polemică cu dumneavoastră, dar nu pot să nu remarc inconsecvența deciziilor dumneavoastră uitându-mă pe textul moțiunii, pe numele senatorilor care au aprobat această moțiune. Ați atacat patru aspecte importante, patru capitole importante, două dintre acestea se referă la două acte normative: Legea 145, respectiv Ordinul 619 care are ramificații în OUG 3, aprobată de către dumneavoastră prin lege. Practic, i-am văzut în rândurile celor care au semnat moțiunea și nu înțeleg când au avut dreptate, atunci sau în momentul în care au aprobat aceste legi. Trebuie să vă spun că statistica oficială de pe site-ul Senatului arată că din cei 52 de semnatari ai moțiunii, pentru Legea 145 au votat 13 colegi din opoziție, 27 au fost absenți și 4 s-au abținut. Pentru Ordonanța 3, 16 senatori din cei prezenți au votat pentru, iar restul au absentat și că să fiu mai exact a fost un vot împotrivă”, a explicat Daniel Constantin.
Șeful MADR a subliniat că PDL și PNL au avut 8 miniștri ai Agriculturii în ultimii 10 ani.
„Vă reamintesc faptul că în ultimii zece ani, Partidul Democrat Liberal și Partidul Național Liberal au avut 8 miniștri care au condus Ministerul Agriculturii. „Să oprim jaful!” ați spus dumneavoastră. Probabil că este un lucru care vă bântuie de pe vremea guvernării PDL”, a afirmat Constantin.
Pe de alta parte, ministrul Agriculturii s-a arătat surprins că moțiunea nu face referire la teme precum realizarea cadastrului agricol sau reabilitarea sistemului de irigații din România.
PNL a solicitat demisia ministrului Agriculturii Daniel Constantin, prin moțiunea simplă ‘Să oprim jaful! Agricultura țării și peste 1 milion de fermieri se zbat între secera lui Daniel Constantin și ciocanul lui Victor Ponta!’, care a fost dezbătută marți în plenul Senatului.
Din totalul de 168 de senatori au fost prezenți la dezbatere 112 senatori.
Ultima ora:
ObservatorKaroly Borbely: „În această toamnă vom anunța primele PROIECTE concrete pe care le vom demara”
PoliticNicolae Ciucă: Am decis în coaliţia de guvernare să sprijinim planul liberal “România produce”, de reindustrializare a României
EconomieKaroly Borbely: „În această toamnă vom anunța primele PROIECTE concrete pe care le vom demara”
ExternMarco Badea: Referitor la explozia pagerelor folosite de membrii Hezbollah pentru comunicații între ei
SocialMarian Staș: Manifest puternic din partea unui expert în educație pentru redarea demnității de „meseriaș”, după eroarea școlii românești care a scos generații întregi de „șomeri cu diplomă” – „Toată lumea trebuie să înțeleagă că meseria e brățară de aur”
EvenimenteDiana Stafie: I was invited to attend an HP event – AI & Automation Summit in Bucharest – and share my perspective on the Future of Work in the AI reality
EditorialTeodor Baconschi: Viața la țară în secolul 21. Efectul european și glasul valorilor ancestrale într-o alianță de nota 10
CulturaAna-Maria Mihaescu: Salbek Opera Masterclass & Gala, 21-25 August 2024 – film of the event
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe